Internațional

Noul cancelar al Germaniei vizează un parteneriat strategic cu Polonia

Cancelarul german Olaf Scholz va efectua duminică o vizită în Polonia, unde va fi primit cu onoruri militare de premierul polonez Mateusz Morawiecki, transmite dpa.

Potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului german, discuţiile se vor axa pe chestiuni bilaterale, europene şi internaţionale.

Întrevederea din Varşovia marchează totodată şi împlinirea a 30 de ani de la încheierea Tratatului de Bună Vecinătate şi Cooperare Prietenească dintre Polonia şi Germania.

La finalul vizitei, Scholz va depune o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut.

Varşovia devine astfel a treia capitală europeană pe care Scholz o vizitează de la preluarea mandatului de cancelar, miercuri, după vizitele de la Paris şi Bruxelles.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button