Premierul Mateusz Morawiecki: Polonia este o casă deschisă pentru toţi belaruşii care au nevoie de ajutor

Polonia îi susţine pe belaruşii care luptă pentru a avea o ţară democratică, liberă şi suverană, a susţinut premierul polonez Mateusz Morawiecki după întâlnirea avută miercuri, la Varşovia, cu lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, potrivit site-ului thenews.pl.
„Polonia este o casă deschisă pentru toţi belaruşii care au nevoie de ajutor. Ca parte a programului nostru Solidaritate cu Belarus, noi îi ajutăm pe cei care au fost reprimaţi”, a declarat Morawiecki în faţa jurnaliştilor.
Şeful executivului polonez a spus că toţi protestatarii care au fost bătuţi în timpul demonstraţiilor din Belarus au posibilitatea de a primi ajutor în Polonia, adăugând – potrivit agenţiei de presă PAP – că mulţi belaruşi primesc deja tratament medical pe teritoriul polonez.
În pofida înăbuşirii brutale a protestelor de către liderul de la Minsk, Alexandr Lukaşenko, demonstranţii şi-au continuat zilnic manifestaţiile începute după alegerile prezidenţiale din 9 august, scrutin contestat de opoziţie şi nerecunoscut de Uniunea Europeană.
În august, Morawiecki a promis că ţara sa va încerca să susţină ţara vecină Belarus prin deschiderea frontierei comune şi a pieţei forţei de muncă şi prin furnizarea de sprijin financiar pentru societatea civilă.
După întrevederea desfăşurată miercuri, Morawiecki şi Tihanovskaia s-au întâlnit, la Centrul belarus din Varşovia, cu membri ai minorităţii belaruse din Polonia.
Tihanovskaia urmează să participe joi la o conferinţă economică internaţională în oraşul Karpacz din sud-vestul Poloniei şi să se întâlnească cu Boris Budka, liderul Platformei Civice, cel mai mare partid de opoziţie polonez.
Sursa: Agerpres
- Maia Sandu invită firmele românești să investească în Republica Moldova, dar cu riscuri majorePreședintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat o invitație companiilor românești de a investi în țara vecină, subliniind beneficiile financiare din partea Uniunii Europene, dar fără a menționa incertitudinile economice și politice care ar putea afecta aceste investiții. În cadrul Forumului Economic „Investiţii – Dezvoltare – Integrare Europeană” de la Chişinău, Maia Sandu a subliniat …
- Controalele ANPC s-au transformat într-un spectacol al opulenței: Piedone cu cizme de 624 de euroCristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5 și actual președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a reușit să atragă atenția, dar nu datorită măsurilor luate în cadrul controalelor sale, ci datorită unui detaliu vestimentar care a devenit rapid un simbol al luxului ostentativ: cizmele sale de 624 de euro. În timp ce …
- Șefa UPU de la Spitalul Județean Constanța dată afară pe motiv că „e nevoie de un bărbat” pentru funcție: un abuz flagrant de discriminare!Managera Spitalului Județean Constanța a decis să o demită pe șefa Unității de Primiri Urgențe, dr. Rodica Tudoran, sub pretextul că funcția ar trebui ocupată de un bărbat. Aceasta a justificat schimbarea prin nevoia unui lider care „să poată alerga între heliport și spital”, un discurs profund discriminatoriu. Incidentul a stârnit un val de reacții …
- Cererea americană de ouă din România respinsă din cauza reglementărilor UEAmericanii au solicitat ouă din România pentru a suplini deficitul cauzat de epidemia de gripă aviară, însă legislația sanitar-veterinară europeană și condițiile impuse de SUA fac imposibilă îndeplinirea cerințelor, lăsând țările europene într-o poziție vulnerabilă pe piața internațională. Statele Unite au adresat o cerere pentru importul de ouă din România, dar livrările nu pot fi …
- Economia României în pericol: Inflația și concedierile amenință industriile auto și conexeIndustria auto românească se confruntă cu riscuri majore din cauza taxelor impuse de Statele Unite, iar un val de concedieri este iminent. Pe lângă aceste probleme, inflația continuă să erodeze puterea de cumpărare a românilor, iar prognozele economice sugerează o înrăutățire a situației pe termen scurt. România se află într-un moment extrem de delicat din …