UNICEF: Accesul inegal la învățământul de la distanță adâncește criza educației

„Există inegalități profunde în ceea ce privește accesul la tehnologie și la materialele necesare pentru a continua învățarea într-o perioadă în care școlile sunt închise. De asemenea, copiii al căror proces de învățare beneficiază de un sprijin limitat din partea familiei nu au aproape niciun mijloc de a-și susține educația. Oferirea unor instrumente educaționale și accelerarea obținerii accesului la internet pentru fiecare școală și fiecare copil sunt esențiale”, a declarat Robert Jenkins, director al departamentului pentru educație din cadrul UNICEF. „O criză a educației exista deja înainte de declanșarea pandemiei de COVID-19. În prezent ne confruntam cu o criză care se adâncește si generează si mai multe disparități”.
În 71 de țări, mai puțin de jumătate din populație are acces la internet. În ciuda acestei disparități, 73% dintre guvernele celor 127 de țări care raportează date folosesc platforme online pentru a oferi educație în perioada când școlile rămân închise . În țările raportoare din America Latină și regiunea Caraibelor, 90% dintre măsurile guvernamentale privind continuitatea învățării includ platforme online.
În majoritatea țărilor din Africa, mai puțin de un sfert din populație are acces la internet .
Datele UNICEF din 14 țări arată că elevii care au acces la internet la domiciliu au competențe de citire de bază mai dezvoltate decât copiii care nu au acces.
În ciuda disparităților privind averea, televiziunea este principalul canal folosit de guverne pentru a oferi educație la distanță; 3 din 4 guverne din 127 de țări participante la studiu folosesc televiziunea ca sursă de educație pentru copii . Peste 90% din țările din Europa și Asia Centrală folosesc televiziunea ca mijloc de învățare la distanță; în Asia de Sud, procentul este de 100% . În America Latină și Caraibe, 77% dintre țări oferă programe de educație prin intermediul canalelor de televiziune naționale .
În 40 din 88 de țări în care există date, copiii care locuiesc în gospodării urbane au șanse de cel puțin două ori mai mari să aibă un televizor decât copiii din gospodăriile rurale. Cele mai mari disparități se găsesc în Africa sub-sahariană. În zonele rurale din Ciad, doar 1 din 100 de gospodării are televizor, comparativ cu 1 din 3 gospodării din mediul urban. În zonele rurale din Guineea și Mauritania, 8% și, respectiv, 7% dintre gospodării au televizor, comparativ cu 76% dintre gospodăriile din zonele urbane din ambele țări.
Radioul este pe locul trei în clasamentul platformelor cel mai frecvent utilizate de către guverne pentru a oferi educație în perioada când școlile sunt închise; 60% dintre cele 127 de țări analizate folosesc această metodă . Procentul gospodăriilor care dețin un aparat de radio variază foarte mult în cadrul regiunilor, precum și de la o regiune la alta. Doar 1 din 5 gospodăriile din Asia de Sud deține un aparat radio, comparativ cu 3 din 4 gospodării din America Latină și Caraibe .
Peste jumătate dintre țări folosesc SMS-ul, dispozitivele mobile sau rețelele de socializare ca sistem alternativ de furnizare a actului educațional; în Europa și Asia Centrală, 74% dintre țările participante la studiu folosesc aceste metode . Aproximativ jumătate dintre cele 127 de țări oferă resurse tipărite, ce pot fi luate acasă; doar 11% asigură vizite la domiciliu.
Există disparități majore între cele mai bogate și cele mai sărace gospodării și în materie de acces la electricitate. Aproape toate metodele utilizate pentru a oferi educație la distanță necesită electricitate. Cu toate acestea, în cele 28 de țări unde există date disponibile, doar 65% dintre gospodăriile aflate în categoria celor mai sărace au energie electrică, comparativ cu 98% dintre gospodăriile din categoria celor mai bogate. În șapte țări, inclusiv Coasta de Fildeș, Lesotho, Kiribati, Sudan, Gambia, Guineea-Bissau și Mauritania, mai puțin de 10% dintre cele mai sărace gospodării au energie electrică .
De la începutul pandemiei de COVID-19, sistemele de învățământ din multe țări s-au transformat rapid pentru a sprijini copiii în vederea învățării la distanță.
Sursa: www.stiriletvr.ro
- Tradiția mărțișorului: Semnificații, obiceiuri și simboluri vechi de secole
Un șnur împletit din alb și roșu, mărțișorul, se prinde în piept pe 1 martie și este mai mult decât un simbol al primăverii – reprezintă o punte între anotimpuri și un vechi mijloc de comunicare simbolică. Andrei Prohin, secretar științific al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, a menționat că tradițiile diferă: unii … - FOTO Cum arată Tel Avivul după rachetele lansate de Iran
Iranul a lansat sâmbătă un atac cu rachete asupra orașului Tel Aviv din Israel, în răspuns la atacurile aeriene lansate de Israel și SUA. Imaginile cu urmările bombardamentelor sunt dramatice și arată dimensiunea dezastrului provocat de loviturile Iranului. Cel puțin 40 de clădiri au fost avariate în atacurile iraniene de sâmbătă, a relatat agenția de știri … - Iranul anunță că a bombardat cu succes bazele militare ale SUA din Golful Persic: Amenință cu cea mai mare ofensivă din istorie
Armata iraniană a anunţat că a atacat, duminică, bazele americane din regiunea Kurdistanului irakian şi din Golful Persic, ca răspuns la uciderea lui Ali Khamenei. Iranienii susțin că misiunea a fost un succes și au lovit puternic bazele americane. Americanii susțin însă că distrugerile au fost minime. Iranul susține că a bombardat cu succes bazele americane … - VIDEO// Sânge la porțile consulatului SUA din Pakistan: Protestul a degenerat în violențe mortale
Mai mulți protestatari au fost uciși în Pakistan după ce au luat cu asalt consulatul SUA. Incidentul s-a produs în orașul Karachi. Sute de oameni au participat la atacul asupra clădirii. Cel puțin șase protestatari au fost uciși și alți 20 au fost răniți după ce au luat cu asalt consulatul SUA, anunță CNN. Clădirea puternic fortificată se află în … - Aeroportul Internațional din Dubai, lovit în timpul atacurilor iraniene. Patru persoane au fost rănite
Aeroportul Internațional din Dubai și hotelul său celebru Burj Al Arab au suferit daune în urma atacurilor de represalii iraniene care s-au extins peste noapte în statele din Golf și în Orientul Mijlociu, depășind bazele și interesele SUA, relatează Reuters. Patru persoane au fost rănite la aeroport, a declarat duminică dimineața biroul de presă al emiratului. Biroul …




