JUSTIȚIE

„M-a sunat Lia” se pensionează. La 51 de ani

Judecătoarea Ionela Tudor, vicepreședintă a Curții de Apel București, și-a depus cererea de pensionare la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Solicitarea acesteia urmează să fie analizată în ședința Secției pentru judecători din data de 5 februarie. Ionela Tudor are 51 de ani și a devenit cunoscută după celebra replică „A sunat Lia” din timpul conferinței de presă a conducerii Curții de Apel București de după publicarea materialului „Justiție capturată” al Recorder.

Potrivit unui document de pe site-ul instanței cu salariile aflate în plată la data de 30 septembrie 2025, un vicepreședinte câștigă 37.847 lei brut lunar. Legea 303/2022 prevede faptul că pensia unui magistrat „nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”.

„M-a sunat Lia”

Celebrul moment „m-a sunat Lia” a avut loc pe 11 decembrie 2025, după ce Recorder a publicat un material în care arăta că dosare importante au ajuns la prescriere din cauza destructurării unor completuri de judecată. Una dintre persoanele indicate că s-ar fi aflat în spatele acestei operațiuni a fost Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ionela Tudor, vicepreședinta Curții de Apel, a fost sunată în timpul conferinței de cineva, iar mai apoi i-a șoptit președintei Curții de Apel că trebuie să plece din conferință.

,,Mă sună Lia, mă duc să vorbesc”, a spus aceasta.

Șoapta a fost imortalizată de toate microfoanele așezate pe masă. Președinta a îngânat ,,îhi, îhî”, fără să schițeze vreo grimasă.

Contactată de Cotidianul, Lia Savonea a confirmat că a sunat-o pe Ionela Tudor a precizat că a fost întrebată de presă dacă în vremea în care s-a judecat dosarul Vanghelie mai activa la Curtea de Apel București. „Și am transmis mesajul purtătorului de cuvânt de la CAB (n.r. Ionela Tudor). De acolo trebuia să se răspundă. Dosarul s-a judecat la CAB”, a transmis Lia Savonea într-un mesaj scris pentru Cotidianul.

Ulterior, într-un apel telefonic, aceasta a precizat că i-a transmis prin mesaje Ionelei Tudor întrebarea presei, iar aceasta din urmă „s-a gândit să vorbească probabil cu mine, nu știu. Exact asta i-am dat”. „Și ea a ieșit să mă întrebe. Și i-am spus: asta ți-am comunicat. Clarificați voi, dacă întreabă lumea acolo”, a completat aceasta.

Ionela Tudor a suspendat analiza tezei de doctorat a fostului premier Ciucă

Numele judecătoarei Ionela Tudor a devenit notoriu în spațiu public în 2022, după ce G4Media.ro a dezvăluit modul în care a motivat decizia dintr-un dosar de la CAB în care, în martie 2022, i-a admis premierului Nicolae Ciucă o cerere de suspendare a înregistrării a trei sesizări de plagiat pentru teza sa de doctorat.

Acestea fuseseră depuse la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, instituție subordonată Ministerului Educației, și urmau să ajungă pe masa Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Cele trei sesizări erau inspirate dintr-un articol publicat în ianuarie 2022, pe site-ul pressone.ro, de jurnalista Emilia Șercan.

Făcută publică la aproape 4 luni de la pronunțare, motivarea lui Tudor a invocat faptul că România are nevoie de stabilitate și că scandalul plagiatului i-ar putea avantaja pe competitorii politici ai lui Ciucă: ”generarea unei astfel de ştiri (despre situația analizei plagiatului n.r.) are un impact major în credibilitatea electoratului şi a partidului, care poate să conducă la retragerea încrederii acordate, mai ales în contextul social şi politic actual, în care este nevoie de o stabilitate în conducerea executivă a statului.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button