Politică

Expiratul Orban vrea să își facă partid

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban a declarat că tot ce s-a întâmplat la Congres l-a „marcat profund” şi că se gândeşte dacă mai are ce să caute „în această gaşcă”, una „care a călcat în picioare lucruri fundamentale care ţin de democraţie”. „Când voi fi convins că PNL a devenit o carcasă care nu mai are nicio legătură cu partidul istoric, sunt gata inclusiv să creez o construcţie politică care să continue trecutul PNL”, a afirmat el.

Ludovic Orban a afirmat, duminică seara, la Realitatea Plus, că echipa de conducere a PNL nu mai înseamnă PNL şi că această echipă nu mai are nicio legătură cu spiritul liberal. „Ce s-a întâmplat la Congres pe mine m-a marcat profund şi m-a făcut pentru prima oară să-mi pun întrebarea dacă mai am ce să caut în această gaşcă care a călcat în picioare lucruri fundamentale care ţin de democraţie. Ăsta nu a fost congres în care oamenii să voteze liber. Au fost patru sisteme de control”, a declarat Ludovic Orban. Potrivit lui Orban, ce s-a petrecut la Congresul PNL a fost un „coşmar”.

El a mai declarat că aşa ceva nu a trăit în 31 de ani.  Întrebat dacă mai are un viitor în PNL, Orban nu a exclus posibilitatea de a crea o nouă construcţie politică.  

„Cu siguranţă că am un viitor în viaţa publică din România. Eu sunt un politician atipic, nu mi-am construit cariera încercând să mă pun bine cu mărimile, cu serviciile, mi-am construit cariera prin muncă şi efort. (…) Când voi fi convins că PNL a devenit o carcasă care nu mai are nicio legătură cu partidul istoric, sunt gata inclusiv să creez o construcţie politică care să continue trecutul PNL. În momentul de faţă cei care conduc azi partidul nu au nicio legătură cu PNL”, a declarat Ludovic Orban.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button