Amendă de până la 10.000 de lire în cazul nerespectării carantinei în Marea Britanie

Britanicii care nu vor respecta măsurile de autoizolare în cazul contaminării cu noul coronavirus vor fi pedepsiţi cu o amendă de până la 10.000 de lire sterline (11.000 de euro), a anunţat sâmbătă guvernul în cursul unei prezentări a noilor reguli vizând reducerea numărului de cazuri pozitive.
Premierul Boris Johnson, care a declarat în această săptămână că Regatul Unit se confruntă cu al doilea val de COVID-19, a prezentat noile măsuri de restricţie aplicate locuitorilor din regiunile din nordul, nord-vestul şi centrul Angliei, cele mai afectate.
Printre aceste măsuri, guvernul britanic introduce obligaţia legală de autoizolare, cu începere de la 28 septembrie, pentru persoanele testate pozitiv sau cărora National Health Service (NHS) le cere acest lucru.
„Cel mai bun mod de a combate coronavirusul este ca fiecare să respecte regulile şi ca persoanele riscând să transmită boala să se autoizoleze”, a declarat prim-ministrul într-un comunicat.
„Nimeni nu trebuie să subestimeze importanţa acestor măsuri, aceste noi reguli înseamnă că aveţi obligaţia legală să le aplicaţi, imediat ce sunteţi contaminaţi sau dacă NHS vă cere acest lucru”, a adăugat Boris Johnson.
Regatul Unit le cere persoanelor testate pozitiv să se izoleze 10 zile, iar oricine trăieşte cu o persoană testată pozitiv sau prezentând simptomele trebuie să stea în carantină 14 zile.
În cazul nerespectării regulilor, amenzile vor merge de la 1.000 de lire (1.090 de euro) la 10.000 de lire în cazul încălcării repetate.
Pentru a stimula respectarea acestor reguli, persoanele cu venituri limitate vor putea primi un ajutor forfetar de 500 de lire (545 euro) dacă nu au posibilitatea să lucreze de acasă în timpul carantinei lor.
Regatul Unit este cea mai lovită ţară europeană de pandemia în curs, cu aproape 42.000 de decese înregistrate şi face faţă unei creşteri rapide a numărului de noi cazuri de la sfârşitul vacanţei.
„Vedem o revenire în Franţa, în Spania, în întreaga Europă. Este absolut inevitabil, mă tem, să vedem acest lucru şi ţara noastră”, a insistat Boris Johnson.
Dacă noi restricţii au fost introduse în această săptămână, premierul britanic şi-a exprimat reticenţa să impună o nouă izolare totală a ţării, în timp ce mai mulţi deputaţi conservatori se arată critici faţă de măsurile deja luate.
Sâmbătă, mai mulţi manifestanţi anti-vaccin şi anti-izolare au înfruntat poliţia în Trafalgar Square, în centrul Londrei. Ulterior, 32 de persoane au fost reţinute.
Sursa: Digi24
- Nicușor Dan, mesaj important la Washington. Prima reacție după Consiliul pentru Pace
Nicușor Dan a vorbit printre primii la Consiliul pentru Pace organizat de Donald Trump. Președintele României a transmis un mesaj important la Washington: că România este pregătită să ajute la reconstrucția din Gaza cu toate resursele pe care le deține în acest sens. Nicușor Dan a publicat un mesaj pe Facebook imediat după discursul susținut … - 10 kilograme de drog de mare risc și 500 de grame cocaină, îngropate de traficanții de droguri la Pitești
Polițiștii din Pitești au descoperit miercuri, 18 februarie, o cantitate impresionantă de droguri îngropate de traficanți. „Miercuri, 18 februarie 2026, în continuarea cercetărilor în cauza privind săvârșirea infracțiunii de de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, au fost găsite și ridicate alte 10 kilograme drog de mare risc sub formă de substanță … - Guvernul a aprobat finanţarea achiziţiei a 1.200 de ambulanţe / Valoarea proiectului depășește 183 de milioane de euro, bani din PNRR
Guvernul a aprobat joi o hotărâre în baza căreia se urmăreşte achiziţia a 1.200 de ambulanţe, pentru modernizarea asistenţei medicale de urgenţă, un proiect de peste 183 de milioane de euro, transmite Agerpres. Astfel, a fost aprobată, prin hotărâre, Nota de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii pentru dotarea … - Donald Trump anunţă o contribuţie americană de 10 miliarde de dolari la Consiliul pentru Pace
Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că Statele Unite vor contribui cu 10 miliarde de dolari la Consiliul pentru Pace, în cadrul reuniunii inaugurale a acestuia organizate la Washington, relatează Agerpres citând AFP. Misiunea iniţială a Consiliului pentru Pace este de a contribui la reconstrucţia Fâşiei Gaza, dar liderul de la Casa Albă a … - Unanimitate în Consiliul Local: Contractul dintre Sectorul 1 și operatorul de salubrizare Romprest încetează la 30 iunie 2026
Consiliul Local al Sectorul 1 a votat în unanimitate, în ședința de joi, proiectul de hotărâre prin care Primarul Sectorului 1 este mandatat să informeze compania Romprest Service S.A., Consiliul Concurenței și ANRSC că, la data de 30 iunie 2026, Contractul de delegare a serviciului de salubrizare încetează prin ajungerea la termen. Potrivit administrației locale, …




