Bărbat de 60 de ani reţinut pentru 24 de ore după ce a explotat mai multe persoane pentru a avea grijă de animalele de la o fermă

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost reţinut de poliţiştii bihoreni pentru trafic de persoane şi trafic de minori, după ce a recrutat mai multe persoane provenind din medii defavorizate şi le-a obligat să aibă grijă de animalele de la o fermă, plătindu-le cu sume derizorii şi reţinându-le actul de identitate pentru ca acestea să nu poată pleca.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, joi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. Oradea, au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Bihor, pentru documentarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite de trafic de persoane şi trafic de minori, în forma exploatării prin supunere la muncă forţată.
„Din cercetări a reieşit că un bărbat, de 60 de ani, din Bihor, începând cu vara anului 2018, până la 8 octombrie, ar fi recrutat, direct sau prin intermediari, mai multe persoane, pe care le-ar fi adăpostit într-un imobil care servea ca fermă de animale. Bărbatul este bănuit că, în perioada de referinţă, ar fi recrutat persoane care proveneau din medii sociale defavorizate, fără reşedinţă stabilă, lipsite de resurse financiare sau într-o stare de vulnerabilitatea evidentă, în scopul prestării unor munci de îngrijire a animalelor”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că după recrutarea şi transportul victimelor la ferma respectivă, acestora li s-ar fi cerut actele de identitate ca o garanţie a faptului că nu vor părăsi locaţia. Documentele victimelor ar fi rămas în posesia bărbatului de 60 de ani, care ar fi refuzat restituirea acestora la cererea repetată a persoanelor titulare.
„Persoanele determinate să presteze munca în asemenea condiţii nu ar fi fost remunerate pentru munca prestată cu sumele derizorii promise, pentru a fi private de resursele necesare deplasării de la fermă, creându-se astfel o stare de dependenţă între exploatator şi victime”, a mai anunţat IPJ Bihor.
Bărbatul de 60 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea a cinci infracţiuni de trafic de persoane şi a unei infracţiuni de trafic de minori. Până în prezent anchetatorii au identificat şase victime ale bărbatulului respectiv.
Sursa: News.ro
- Marius Lulea: Ca în 1940, fiecare ocupant a luat câte ceva: unul pădurile, petrolul, altul cerealele, unii apa, alții energiaÎn 1940, România era sfâșiată sub ochii unei conduceri slabe, care nu s-a opus și nu a avertizat poporul. Fiecare putere străină și-a luat partea: rușii au luat Basarabia, ungurii Ardealul, bulgarii Cadrilaterul. Astăzi, scenariul se repetă, dar în tăcere, fără granițe redesenate , doar cu semnături, datorii și contracte păguboase. Suntem, de fapt, mai …
- Românii cer întâi să se taie pensiile speciale și din numărul de parlamentari, apoi să se ceară de la popor sacrificii!Guvernanții vorbesc despre austeritate, cer românilor „solidaritate” și sacrificii, dar refuză cu încăpățânare să taie din privilegiile clasei politice. În loc să înceapă cu pensiile speciale, cu cele cinci funcții de vicepremier, cu armata de parlamentari inutili, puterea lovește direct în elevi, profesori, medici, militari și salariații din mediul privat. Românii s-au săturat să audă …
- România are de două ori mai mulți parlamentari decât Olanda. Și infinit mai puțină rușine.România a reușit performanța să aibă peste 460 de parlamentari, în timp ce Olanda se descurcă excelent cu doar 225. Două țări europene, două lumi paralele: una umflată de politruci, alta condusă de oameni responsabili. Diferența? La noi, fiecare partid trebuie să-și plaseze pilele. Funcțiile sunt trofee, nu instrumente de guvernare. În timp ce olandezii …
- Grupul AUR din PE a strâns semnături pentru moțiune împotriva Ursulei. Ce înseamnă acest lucruPentru prima dată după multe legislaturi de obediență generală, o moțiune de cenzură împotriva Comisiei Europene prinde contur la Bruxelles. Grupul AUR, prin europarlamentarii săi, a strâns peste 10% din semnăturile necesare pentru declanșarea procedurii împotriva Ursulei von der Leyen. Nu e doar un gest simbolic, ci o lovitură politică la temelie , un act …
- Dacă puneau taxă pe hoție, se echilibra bugetul imediatGuvernul tot caută soluții miraculoase să astupe găurile bugetare. Taie de la profesori, de la elevi, de la pensionari, inventează taxe noi, dublează TVA-ul, dar uite o idee simplă pe care au ratat-o: să introducă o taxă pe hoție. Nu mare, ceva simbolic , un procent din șpaga încasată sau din contractul umflat cu statul. …