Incendiu pe bld. Metalurgiei

Duminică seara, bucureștenii au primit prin serviciul RO-Alert o notificare prin care s-a anunțat un incendiu de proporții pe Bld. Metalurgiei.
Două hale au luat foc și au degajat cantități mari de fum iar incendiul s-a extins pe o suprafață de 1.000 mp. În interior se aflau alimente ambalate în material plastic, fumul fiind foarte nociv pentru oameni.
Conform ISU București-Ilfov, pompierii au intervenit imediat și au stins focul.
Au fost necesare 24 de autospeciale, 3 autoscări, o mașină de descarcerare și 3 ambulanțe SMURD, notează agerpres.ro.
Din fericire nimeni nu a fost rănit.
„Incendiu major produs pe bd. Metalurgiei, degajări masive de fum. Ocoliţi zona. Eliberaţi căile de acces pentru a facilita trecerea structurilor de intervenţie. Accesaţi canalele media şi aplicaţiile din mediul on-line ale DSU şi IGSU pentru mai multe informaţii şi actualizări despre eveniment”, s-a anunțat prin serviciul RO-Alert.
- Dani Mocanu, manelistul acuzat de proxenetism, premiat de un primar PNL la un festival pe bani publiciPrimăria din Lunca Ilvei (Bistrița-Năsăud) a cheltuit 400.000 de lei (aproximativ 80.000 de euro) pentru un festival care trebuia să promoveze tradițiile locale, dar care i-a avut cap de afiș pe maneliștii Dani Mocanu, Culiță Sterp și Tzancă Uraganul. Momentul culminant a fost acordarea unei „diplome de excelență” lui Dani Mocanu, un artist fără legătură cu zona, dar cu un trecut controversat în justiție. Primăria Lunca Ilvei a organizat, în weekend, ediția a X-a a „Festivalului Cântecului, Portului și Jocului Ilvean”, cu un buget declarat de 400.000 de lei (aproximativ 80.000 de euro). Deși evenimentul era prezentat ca unul dedicat …
- Andrei Caramitru, revoltat: „E normal să fii plătit ca să stai? “ Critici dure la adresa ajutoarelor socialeAndrei Caramitru lansează un atac virulent la adresa ajutoarelor sociale din România. Economistul susține că acestea descurajează munca, alimentează fraude și încurajează dependența de stat, concluzionând tranșant: „Nu muncești zaci, faci foamea, până la urmă e problema ta”. Economistul Andrei Caramitru avertizează că ajutoarele sociale „empatice” produc efecte dezastruoase pentru economie și societate. În opinia sa, aceste plăți îi determină pe mulți români apți de muncă să refuze angajarea și să trăiască din sprijinul statului. „Mulți care ar putea lucra vor prefera să nu muncească și să primească ajutoarele (mai ales dacă au mici chestii extra: ‘bani de la vărul …
- Oana Țoiu, olimpică la pocit Limba Română; a uitat şi cum îl cheamă pe preşedintele Ucrainei numindu-l ‘Vladimir Zelinske’„Ministra” Afacerilor Externe din partea USR, Oana Țoiu, a făcut mai multe greșeli gramaticale și l-a numit pe președintele ucrainean „Vladimir Zelenski” sau chiar „Zelinske”, în timp ce susținea un interviu televizat pentru TVR Info. Țoiu a participat la emisiunea „Culoarele Puterii” din 17 august, la TVR Info, unde a făcut mai multe gafe, mai ales cu privire la președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cu o zi înainte ca acesta să participe la întâlnirea istorică de la Casa Albă, cu Donald Trump. Oana Țoiu nu mai știe cum îl cheamă pe Volodimir Zelenski Oana Țoiu l-a numit permanent pe Volodimir Zelenski …
- Cornel Nistorescu: Nicușor Dan nu pare a fi în apele sale. Se mișcă bezmetic, incoerent, ca un om care amînă să-şi ia funcția în primire„Ca unul care urăște profețiile jurnalistice și tot campionatul de citire a gesturilor și expresiilor în stil profiler n-am putut să nu remarc expresia de tristețe și oboseală a celor porniți în așa zisa „debarcare europeană” la Washington. Tot elanul lor de sprijinire a Ucrainei părea învăluit într-o umbră aproape imperceptibilă, ca o mătase de tristețe. Nu putea fi semnul înfrîngerii pentru că decizia nu s-a luat. Nu putea fi nici oboseala drumului pentru că n-au mers nici cu trenul, nici cu avioane de linie, înghesuiți cu genunchii la gură ca tot călătorul de la economy”, scrie, în Cotidianul, Cornel …
- Polonezii nu au fost invitați la întâlnirea din D.C: Oricum deciziile vor fi luate de americani în cerc restrânsMinisterul de Externe al Poloniei a confirmat că niciun reprezentant diplomatic polonez nu va fi prezent la întâlnirea de luni dintre președintele american, Donald Trump, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și lideri europeni, desfășurată la Casa Albă. Potrivit adjunctului ministrului de externe, Władysław Teofil Bartoszewski, absența Poloniei nu este considerată un eșec diplomatic. Oficialul a explicat că „Polonia este o țară de dimensiuni medii” și nu dispune de influența internațională a unor state precum Germania sau Marea Britanie. Prin urmare, președintele Trump a ales să invite doar liderii celor mai influente țări europene. Bartozewski a subliniat că „deciziile-cheie vor fi luate …
- Surse: Implicați în alegerile din România. Dosarul lovturii de stat, pe masa serviciilor de informații americanePotrivit unei surse de nivel înalt din cadrul administrației Trump, directoarea Serviciului Național de Informații, Tulsi Gabbard, examinează un dosar secret privind lovitura din 6 decembrie 2024 din România – un dosar care indică direct foști oficiali ai regimului Biden, scrie thegatewaypundit.com. Dosarul ar fi numit trei agenți de vârf ai lui Biden: Anthony Blinken, asistentul său, James O’Brien, și ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec. Echipa Biden ar fi făcut echipă cu persoane din țară, fostul ministru de Externe Luminița Odobescu, fostul prim-ministru Marcel Ciolacu și fostul președinte Klaus Iohannis, pentru a răsturna votul prezidențial al României sub pretextul „ingerinței …
- Reacția Rusiei la întâlnirea lui Trump cu Zelenski și liderii europeni: Diplomaţia europeană este absolut penibilă şi inutilăAmbasadorul interimar al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, a descris luni diplomaţia europeană drept „absolut penibilă şi inutilă”, în prezenţa reporterilor la intrarea în Consiliul de Securitate al ONU, informează EFE. „Acum puteţi înţelege de ce diplomaţia europeană caută firimituri pe la mese mai mari în căutarea sa disperată a unui argument antirusesc”, a afirmat Polianski, care a vorbit după o reuniune cu uşile închise a Consiliului de Securitate al ONU privind situaţia din Georgia. Diplomatul rus a declarat că conflictul Rusiei cu Georgia privind regiunile Abhazia şi Osetia de Sud este acum irelevant şi este chiar pe calea normalizării. „Dar acest lucru …
- România pierde 3 miliarde de euro din PNRR, în timp ce pasagerii CFR suferă în trenurile cu vagoane vechi și întârzieri uriașeÎn mijlocul sezonului de vacanțe, trenurile CFR Călători continuă să acumuleze întârzieri de la câteva minute până la ore întregi pe diverse rute, vagoanele rămân într-o stare precară, iar pasagerii călătoresc adesea fără aer condiționat. Asta în timp ce România dă cu piciorul la 3 mld. euro bani gratis din PNRR pentru calea ferată, ce puteau asigura modernizarea căilor ferate şi eficientiza acest transport. „Cu bilet la clasa întâi pe Bucureşti-Slatina am călătorit practic într-o saună. Vagonul nu avea aer condiţionat, uşa la toaletă nu se închidea, iar trenul a ajuns cu întârziere de o oră. Călătoria în căldură a durat cu totul 4 …
- 5,5 milioane lei dispărute în selecția noului administrator inflamează Fondul ProprietateaUn grup de acționari ai Fondului Proprietatea, cu o participație cumulată de 6,1% din drepturile de vot, acuză lipsă de transparență în procesul prin care a fost ales noul administrator al fondului și cer un audit financiar suplimentar asupra cheltuielilor efectuate. Solicitarea oficială a fost transmisă pe 14 august 2025 către Franklin Templeton International Services, administratorul unic al FP. Scrisoarea este redactată în baza Legii 24/2017 și a Regulamentului ASF nr. 5/2018 și denunță faptul că Comitetul Reprezentanților nu a furnizat informații detaliate privind modul în care au fost folosiți banii alocați procedurii de selecție. Decizia inițială, luată de AGA …
- Zelenski evită să spună dacă cedează teritorii pentru pace cu RusiaPreședintele ucrainean Volodimir Zelenski a evitat să spună clar dacă ar fi dispus să facă concesii teritoriale pentru pace, într-un moment critic al războiului, preferând să nu-și irite gazda, Donald Trump, la întâlnirea de la Casa Albă. „Trăim sub atacurile constante ale Rusiei. După cum ştiţi, astăzi au avut loc multe atacuri şi mulţi răniţi, cu un copil de un an şi jumătate printre morţi. Trebuie să punem capăt războiului, să oprim Rusia şi avem nevoie de sprijin”, a răspuns el la întrebarea unui reporter în timpul întâlnirii sale cu preşedintele american Donald Trump în Biroul Oval, potrivit EFE, titrează Agerpres. Întrebat …
- Nicușor Dan nu consideră oportună exploatarea aurului de la Roșia MontanăPreședintele României, aflat într-o vizită la Roșia Montană alături de familie, a declarat că la momentul actual nu consideră oportună o eventuală exploatare a aurului de acolo deoarece „potenţialul, şi identitar, dincolo de economic, e mult mai mare păstrând, decât răzând tot”. „Dacă vorbim de aur şi tehnologia din ziua de azi, e exclus mineritul, ca să fie foarte clar. Adică, pentru nivelul de resurse pe care îl avem aici şi tehnologia pe care o avem azi, nu se poate face minerit decât distrugând tot şi nu se poate asta. Potenţialul, şi identitar, dincolo de economic, e mult mai mare …
- George Simion: Guvernarea actuală şi-a propus falimentarea RomânieiGeorge Simion a transmis luni un mesaj de ultim moment pentru români. „Simpatizanții mișcării noastre, Alianța pentru Unirea Românilor, trebuie să fie pe baricade, să reprezinte soluția pentru toți românii din mediul urban și din mediul rural, din țară sau din străinătate. De aceea vreau să vă cer implicarea. Ceea ce am anunțat vineri, la Broșteni, trebuie să fie cartea noastră de vizită și să fie un model replicabil la nivel național pentru toate zonele din țară”, a transmis Simion, în mesajul postat pe Facebook. Potrivit liderului AUR, actuala guvernare vrea să falimenteze țara, acesta fiind și motivul pentru care …
- Scandal de proporții în Coaliție: Bolojan sfidează primarii, Guvernul la un pas de blocaj totalȘedința-maraton dintre premier, Ilie Bolojan și primarii nemulțumiți s-a transformat într-un scandal uriaș. Discuțiile despre banii pentru proiectele locale au degenerat, după ce Bolojan ar fi respins propunerile edililor. Primarii cer păstrarea taxelor la nivel local și distribuirea fondurilor pe baza datelor INS, nu a recensământului considerat eronat. Tensiunile pun în pericol reluarea ședințelor coaliției și riscă să adâncească ruptura dintre PSD și PNL. Coaliția de guvernare se clatină din temelii, după o ședință tensionată între premier, Ilie Bolojan și primarii revoltați. Întâlnirea, programată pentru a găsi soluții privind finanțarea proiectelor locale, s-a transformat într-un scandal de proporții, care riscă …
- Budapesta acuză Kievul pentru oprirea fluxului de petrol rusesc spre Ungaria și SlovaciaFluxul de țiței din Rusia către Ungaria și Slovacia prin conducta Drujba a fost întrerupt luni, oficialii de la Budapesta acuzând un atac ucrainean asupra unei stații de transformare. Ungaria, puternic dependentă de petrolul rusesc, califică incidentul drept „scandalos și inacceptabil”, în timp ce Kievul respinge responsabilitatea. Fluxul de petrol rusesc prin conducta Drujba, care alimentează Ungaria și Slovacia, a fost suspendat luni, au confirmat autoritățile de la Budapesta și Bratislava. Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat într-o postare pe Facebook că a discutat cu ministrul adjunct al Energiei din Rusia, Pavel Sorokin, care l-a informat că „experții …