Politică

CTP, reacție categorică la scurt timp după apariția cărții lui Nicolae Ciucă: E pe locul 2 în topul coțcăriilor editoriale

Jurnalistul și scriitorul Cristian Tudor Popescu compară volumul și campania de promovare a acestuia cu o altă apariție editorială controversată.

CTP reacționează după ce Nicolae Ciucă și-a prezentat cartea „În slujba țării” în emisiunea lui Mircea Dinescu de la Prima TV și și-a publicat volumul pe site-ul personal. 

Într-o nouă postare pe Facebook dedicată acestei cărți, CTP numește cartea „coțcărie editorială” și o compară cu un alt volum controversat.

„Cartea lui Ciucă – pe locul 2.  Deși pentru cartea lui N. Ciucă despre slujbă și țară (Ostașul a căzut între timp) PNL, partid beneficiar de fonduri electorale de la guvern, a cheltuit peste 2 milioane euro, ea nu este decât pe locul 2 în istoria coțcăriilor „editoriale” postdecembriste, după „Eterna și fascinanta Românie”, tipărită în 1994 cu aproape 6 milioane de dolari, bani dați de la buget de guvernul Văcăroiu”, a scris CTP.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button