DNA solicită documente de la PSD

Direcția Națională Anticorupție a solicitat PSD documentele achizițiilor din campania presidențială. Astfel de documente au fost solicitate mai multor partide.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu a confirmat solicitarea făcută de DNA.
„Știu ca sunt cerute, nu am detalii, le voi afla în curând. Nu a fost în agenda partidului chestia asta”, a declarat Lucian Romașcanu pentru Mediafax.
Dăncilă spune că nu intra în atribuțiile sale de președinte al partidului să se ocupe de partea financiară.
„Eu, personal, nu știu să existe o anchetă privind derularea campaniei prezidențiale a PSD. (…) Vreau să subliniez, fiindcă am văzut că au apărut foarte multe speculații, mulți oameni care au venit cu acuzații nefondate, nu m-am ocupat, în calitate de președinte, de partea financiară sau de contracte. Toate au fost semnate de secretarul general și de trezorierul partidului și cred că acești oameni nu au încalcat legea”, a declarat Viorica Dăncilă fiind citată de ziare.com.
Viorica Dăncilă a mai spus că nu știe de existența vreunei anchete și că ea a lăsat partidul în ordine.
„Într-adevăr, din câte știu, există o anchetă care vizează perioada 2017-2019, înainte ca eu sa devin președinte al partidului. Ca președinte de partid și ca premier, am respectat întotdeauna legea. Am lăsat lucrurile în ordine, atunci când am plecat din fruntea partidului. Deci, activitatea financiară cred că s-a derulat corect. Acest lucru a fost confirmat și de faptul ca AEP a deblocat banii pentru subvenția cuvenită PSD. Știm că a existat și un control al Curții de Conturi și nu s-au găsit nereguli”, a insistat Dăncilă.
- Fostul judecător CCR Petre Lăzăroiu desființează explicațiile Siminei Tănăsescu despre întâlnirea cu Bolojan: „Este o poveste de adormit copiii”
- Zi decisivă pentru STB: Tribunalul București judecă cererea de insolvență. Penalul Ciucu susține intrarea în insolvență
- Viorica Dăncilă îl pune la zid pe Ilie Bolojan: „Complet desprins de realitatea din România”
- VIDEO: Atac pe scară largă asupra Moscovei! Haos şi incendii la periferia capitalei ruse
- Eugen Tomac: Președintele României pregătește o nouă desemnare care „va trece în mod sigur de Parlament”