Satele Republicii Moldova, dezvoltate cu ajutorul Elveției

24 de primari din Republica Moldova au câștigat granturi în valoare de 4,8 milioane de dolari pentru relansarea afacerilor din localitățile lor, bani oferiți de Guvernul Elveției. Astfel, vor fi create peste o mie de locuri noi de muncă, notează TVR Moldova.
Satul Borogani din raionul Leova este unul dintre satele care s-a bucurat de sprijinul financiar venit din partea Elveției. Aici va fi creată o mare asociaţie a crescătorilor de animale, în localitate fiind deja opt ciobani care deţin peste 800 de ovine şi caprine. Banii vor fi investiţi pentru modernizarea companiilor.
„În afacerile crescătorilor de animale din localitate lipsesc cu desăvârşire tehnologiile moderne, de asemenea lipsesc animalale de prăsilă şi nu în ultimul rând ne doare faptul că nici o stână nu este conectată la energie electrică”, a declarat primarul satului, Elena Savițchi.
Aceste lipsuri scad calitatea şi cantitatea producţiei, care este sub cerinţa pieţei. Există însă un mare potenţial, dar din cauza banilor nu poate fi valorificat. Astfel, urmează să fie implementate tehnologii moderne, care vor duce la creșterea nivelului de productivitate și a numărului de vânzări.
„Ne propunem ca să înlocuim efectivul de animale cu cel de prăsilă la Borogani. De asemenea, să trecem la mulsul automatizat, să deschidem un punct centralizat de colectare a laptelui. Ne propunem, pentru prima dată în Republica Moldova, să instalăm panouri fotovoltaice ca o soluţie inovatoarea pentru asigurarea cu energie electrică a stânelor din localitate”, a mai spus primarul.
Satul Botogani nu este singurul sat care va pune pe roate afaceri pentru a relansa economia. Alte 23 de localităţi au primit câte 60.000 de dolari, dintre care jumătate e contribuţia locală. Toţi câştigătorii au fost anunţaţi într-o conferinţă desfăşurată online.
Proiectele câştigătoare sunt din diverse domenii. De exemplu, în 4 sate se vor deschide centre de afaceri şi parcuri industriale, în 3 localităţi se vor inaugura unităţi de post-recoltare, iar în alte 2 sate se va investi în centre de valorificare economică a deşeurilor. Totuşi, cele mai multe afaceri noi – 12 la număr, sunt din domeniul turismului.
„La Văleni va fi destinaţie de top în lunca Prutului. Vor fi încă 4 agropensiuni, dezvoltarea infrastructurii publice de recreere şi belvedere. În Coşniţa va fi valorificat potenţialul turistic al râului Nistru. În Budeşti se va face un sat de vacanţă. În Selemet va fi creat un nou traseu turistic – Valul lui Traian. În Sipoteni va fi creată destinaţia Codrii Sipotenilor”, a specificat specialistul în programe PNUD Moldova, Andrei Darie.
Proiectele urmează să fie implementate până la sfârşitul anului 2022. Cele 24 localităţi beneficiare de granturi au fost selectate în cadrul unui concurs organizat în rândul celor 35 localităţi partenere ale proiectului PNUD „Migraţie şi dezvoltare locală”, desfăşurat cu sprijinul Elveţiei, în perioada 2019-2022.
Sursa: www.infoprut.ro
- Un miliard de euro pentru Bulgaria de la Rheinmetall. România ratează șansaRheinmetall, gigantul german din industria de apărare, va investi peste 1 miliard de euro în Bulgaria pentru producția de pulberi și obuze de 155 mm. În timp ce Sofia reușește să atragă această colaborare strategică, România rămâne la periferia marilor proiecte, cu o industrie de apărare în stagnare. Bulgaria reușește o lovitură majoră în domeniul …
- Nigel Farage propune o „Declarație a drepturilor britanice” și cinci zboruri zilnice de deportare a migranțilorLiderul Reform UK, Nigel Farage, vrea să abroge Legea Drepturilor Omului și să o înlocuiască cu o „Declarație a drepturilor britanice”. Planul prevede cinci zboruri de deportare pe zi, centre de detenție pe foste baze militare și acorduri cu alte state pentru returnarea migranților ilegali. Nigel Farage, liderul partidului Reform UK, a prezentat un program …
- România, sufocată de obligațiile NATO: aproape 15% din buget ar putea fi înghițit de cheltuielile militareNoul angajament NATO de a aloca 5% din PIB pentru apărare lovește România mai dur decât orice alt stat european. Din cauza veniturilor bugetare extrem de reduse, țara noastră ar trebui să direcționeze aproape 15% din bugetul național către armată, depășind chiar și alocările pentru educație. Decizia luată la summitul NATO de la Haga din …
- Fostul candidat la prezidențiale, lăsat în libertate după acuzațiile de racolare a unui minorSebastian Popescu, fost candidat la prezidențiale, a fost audiat de procurori după scandalul sexual în care este acuzat că ar fi încercat să racoleze un băiat de 15 ani. Deși și-a recunoscut faptele, acesta a fost lăsat în libertate. După ce a fost reclamat la poliție și condus la audieri, Popescu a explicat în fața …
- Premierul Ilie Bolojan, vizat de FNSA: „De sinecurile din stat când vă ocupați?” Sindicaliștii avertizează asupra unei „tentative de acaparare” a instituțiilorFederația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) acuză Asociația Municipiilor din România (AMR), condusă de Ilie Bolojan, că pregătește o modificare periculoasă a legislației, care ar transforma administrația publică locală într-un teren al sinecurilor politice. Sindicaliștii susțin că noile propuneri ar submina independența funcției publice, ar încălca Constituția și ar deschide calea politizării totale a …