Operatorii economici care nu respectă măsurile de protecția împotriva coronavirus vor avea activitatea suspendată

Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a avertizat vineri că operatorilor economici care nu respectă măsurile de protecție împotriva coronavirus li se va suspenda activitatea.
„Cu siguranţă, acolo unde se vor constata abateri, se vor dispune inclusiv măsuri de suspendare a activităţii unor operatori economici”, a spus Despescu într-o conferinţă de presă organizată la Guvern.
Acesta a declarat că se vor organiza acțiuni de verificare a respectării regulilor de protecție sanitară cu ajutorul unor echipe mixte de verificare formate din poliţişti, jandarmi, pompieri, reprezentanţi ai inspectoratelor teritoriale de muncă şi direcţiilor sanitar veterinare, dar şi reprezentanţi de la protecţia consumatorului.
„Acţionăm cu prioritate pe litoralul Mării Negre, în zonele turistice, în zonele de munte şi vom aloca suficiente resurse astfel încât să acoperim cea mai importantă perioadă din această lună, respectiv zona sfârşitului de săptămână, unde foarte mulţi cetăţeni sunt prezenţi în spaţiile publice”, a afirmat secretarul de stat în MAI, fiind citat de agerpres.ro.
„Nu ne dorim să aplicăm sancţiuni, dar acolo unde vom constata încălcări ale legii, vor fi luate măsuri ferme”, a subliniat Bogdan Despescu.
- Zelenski evită să spună dacă cedează teritorii pentru pace cu Rusia
- Nicușor Dan nu consideră oportună exploatarea aurului de la Roșia Montană
- George Simion: Guvernarea actuală şi-a propus falimentarea României
- Scandal de proporții în Coaliție: Bolojan sfidează primarii, Guvernul la un pas de blocaj total
- Budapesta acuză Kievul pentru oprirea fluxului de petrol rusesc spre Ungaria și Slovacia