Studiu: Persoanele asimptomatice care au COVID-19 nu-i pot infecta pe cei din jur

Un studiu recent al cercetătorilor chinezi arată că o persoană infectată, dar care nu are simptome, nu transmite virusul mai departe. Din 455 de persoane câte au intrat în contact cu un pacient infectat, dar asimptomatic, niciuna nu a luat boala, arată studiul.
Opt cercetători chinezi au făcut primul şi cel mai amplu studiu legat de cât de contagioase sunt persoanele care au infecţia COVID-19, dar nu au simptome ale bolii. Ei au pus o persoană testată pozitiv pentru noul coronavirus, dar asimptomatică, să stea lângă alte 455 de persoane, dintre care 25% cu afecţiuni cardiovasculare. Specialiştii i-au supravegheat atent timp de 5 zile.
După aceea, cele 455 de persoane au fost izolate şi monitorizate cu atenţie. Dintre acestea, doar opt au avut semnele unei infecţii respiratorii, dar niciuna nu a luat virusul SARS-COV-2. Certifică asta testarea PCR, analizele de sânge şi examinarea pulmonară prin tomografie.
Aceste noi date vor schimba cu siguranţă modul în care oamenii se vor raporta la acest virus în viitorul apropiat.
„În momentul în care există un contact prelungit aşa cum se întâmplă în familie sau la locul de muncă, rămâne un risc de a transmite, dar, la nivel de populaţie, atunci când mergem la terase, sau la supermarket, sau în altă parte riscul ca un asimptomatic să transmită este practic foarte, foarte mic, ceea schimbă mult datele problemei pentru că asta înseamnă că, dacă o persoană este asimptomatică şi ne întâlnim cu ea, avem un risc mic de a ne îmbolnăvi, lucru care este diferit faţă de ceea ce ştiam până acum”, explică medicul infecţionist Adrian Marinescu, citat de Mediafax.
Acest studiu ar putea schimba și modul în care se fac internările, iar oamenii se vor gândi dacă le va mai fi teamă când ies din casă.
„Acest studiu ar putea schimba trei elemente în plan practic: persoanele diagnosticate, dar asimptomatice, cu atât mai mult ar putea să stea acasă, să nu mai fie internate. În al doilea rând nu ar trebui să ne fie teamă în momentul în care ieşim din casă şi venim în contact cu alte persoane, să ne gândim că cei din jur, chiar dacă nu au simptome pot să transmit, riscul e categoric mai mic, în al treilea rând: singurul studiu din România vorbeşte de un procent de 2%, ceea ce înseamnă că 360.000 de români au trecut prin boală. Dacă ne gândim că maximum 20.000 sunt diagnosticaţi, asta înseamnă că, în rest, cei mai mulţi au avut forme asimptomatice. Studiul de faţă cumva ne linişteşte şi ne putem gândi că persoana simptomatică are un risc mic de a ne transmite în momentul în care ne întâlnim cu diverse ocazii”, mai spune Dr. Marinescu.
Studiul cercetătorilor chinezi este indexat de prestigioasa National Library of Medicine şi a fost trimis deja experţilor OMS pentru o reacţie din partea acestora.
Sursa: www.stiriletvr.ro
- Ciprian Demeter: „Măștile puterii și securocrația de afaceri: de ce a rămas România o corabie fără căpitan?”
Din perspectivă filosofică, diferența dintre un „om de stat” și un „lider de partid” este una de natură ontologică, adică ține de însăși rațiunea lor de a fi. Omul de stat, așa cum l-au visat filosofii antici sau arhitecții modernității, este cel care pune interesul național deasupra propriului interes, pentru că puterea nu este un premiu, este o povară necesară, iar ambiția lui este aceea de a înălța o națiune, nu de a aduna funcții. Tragedia actuală a României consă în faptul că la cârma partidelor nu se mai află oameni de stat, ci „oameni mici”. Omul mic se recunoaște … - Conspirația locală PSD-AUR din Județul Olt
Pânza de păianjen politică din Județul Olt. Controlul politic pe care PSD Olt îl deține în Județ a atins cote alarmante pe care nimeni nu le putea bănui. E deja știută caracatița politico-institutiolanală deținută de social – democrați. Ei controlează tot, de la Consiliu Județean, Instituții deconcentrate, locații publice, 100 de primării, firme de casă abonate la bugetul. Asta era clar și nu mai era vreun secret. Conspirația abi acum începe. Liderul suprem, regele balastierelor, Marius Oprescu și-a mai luat o jucărie în buzunarul propriu. O alianță secretă la nivelul municipiului cu AUR. Văle Mădălina este viceprimarul Mun. Slatina, în … - Bani publici devalizați la Vâlcea: Administrația Constantin Rădulescu, prinsă cu nereguli în lanț, plăți ilegale și lucrări fictive!
Consiliul Județean Vâlcea administrează anual un buget de sute de milioane de lei și coordonează zeci de instituții publice, de la spitale și muzee până la servicii sociale, unități de învățământ și cluburi sportive. Într-o astfel de structură administrativă, rigoarea financiară și controlul intern nu reprezintă simple obligații birocratice, ci condiții esențiale pentru protejarea banului public. Documentele financiare aferente exercițiului bugetar descriu însă o administrație afectată de erori repetate, evidențe contabile denaturate, plăți efectuate cu încălcarea legislației, investiții raportate incorect și deficiențe persistente în activitatea instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Județean. Toate aceste nereguli s-au produs în timpul mandatului președintelui … - Nicușor Dan, un președinte bine intenționat dar depășit de situație. Bolojan ține statul captiv, în timp ce Simion face jocurile „reziștilor”
Criza formării noului guvern s-a transformat dintr-un impas politic într-un veritabil spectacol al neputinței și al cinismului. La vârful statului, tabloul este unul dezolant: avem un președinte paralizat de complexitatea jocurilor de culise, un lider politic care a confiscat instituțiile și un fals opozant care, paradoxal, trage sforile pentru adversarii săi ideologici. În centrul acestei furtuni perfecte se află Nicușor Dan. Din postura de președinte, el confirmă o temere mai veche a analiștilor: bunele intenții nu țin loc de abilitate politică. Deși este evident că își dorește o rezolvare onestă a crizei, Nicușor Dan este complet depășit de situație. Obișnuit … - Gaură neagră în contabilitatea din Mureș: Administrația Péter Ferenc, prinsă cu nereguli uriașe de peste 138 de milioane de lei!
Consiliul Județean Mureș administrează anual sute de milioane de lei proveniți din taxele contribuabililor, fonduri guvernamentale și finanțări europene. În schimbul acestor resurse, cetățenii au dreptul să primească o administrație care gestionează patrimoniul public cu responsabilitate, respectă legea și oferă o imagine financiară corectă asupra modului în care sunt cheltuiți banii județului. Realitatea identificată în documentele financiare aferente exercițiului bugetar 2024 este însă cu totul alta. În mandatul președintelui Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, administrația județeană a prezentat situații financiare afectate de denaturări semnificative, venituri neevidențiate, creanțe și datorii raportate eronat, investiții contabilizate greșit, plăți fără bază legală și deficiențe majore … - Caracatița familiei Nanu: De la ”mafiile” imobiliare la tragediile din Prahova, până la tunurile IT și protocolul de lux al puciștilor politici
Spațiul public și administrativ din România este dominat de rețele transpartinice complexe, unde trecutul legat de marile influențe județene fuzionează perfect cu capitalismul imobiliar de tip „tun”, infrastructura tehnologică de stat și industria de divertisment exclusivistă. În centrul acestui ecosistem se află ramificațiile dinastice ale familiei Nanu, o dinastie cu origini în județul Prahova și conexiuni adânci în Capitală. Această familie intersectează dosare de proporții naționale precum tragedia de la Ferma Dacilor, frauda imobiliară White Tower și preluarea strategică a integratorului IT Felix Telecom. Cel mai recent și exploziv capitol al acestei rețele s-a consumat la jumătatea lunii iunie 2026, … - Divorț politic cu scântei: Avocata Silvia Uscov părăsește AUR și dă de pământ cu idealurile lui George Simion!
Avocata Silvia Uscov își anunță demisia din AUR și invocă faptul că ”nu suntem animați de aceleași valori”. Recent, Silvia Uscov a intrat pe contrasens cu liderii AUR, după ce a explicat public cât de costisitoare ar fi pentru România alegerile anticipate și cât de dăunător ar fi un blocaj politic pe termen lung. Silvia Uscov a demisionat din AUR ”Îmi anunț public demisia din partidul AUR. Am intrat în acest partid cu bună credință, pentru a lupta pentru democrație, apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și a interesului național. Din păcate, am descoperit că nu suntem animați de aceleași valori, deși port … - Axa Ilie Bolojan – Maia Sandu – Hans Martin Sieg ține captiv statul român
Axa Ilie Bolojan – Maia Sandu – Hans Martin Sieg ține captiv statul român și pe cel moldovean. Această rețea a reușit să monopolizeze decizia politică, administrativă și financiară, eliminând aproape complet alternativele. Nu vorbim despre o captură de stat în sensul clasic, de tip infracțional, ci despre o hegemonie strategică a Berlinului asupra Bucureștiului și Chișinăului. Această rețea folosește fluxurile de finanțare externă, condiționalitățile europene și consultanța strategică de la Berlin pentru a impune o singură direcție acceptată, transformând treptat aparatul de stat într-un mecanism dependent de validarea lor. Conducta financiară și doctrinară de la Berlin Punctul de sprijin … - Bolojan rămâne cu forța la guvernare. Partida germană a câștigat meciul și contractele SAFE
Ilie Bolojan își securizează poziția la guvernare, însă culisele acestei mutări politice miros a praf de pușcă și a miliarde de euro. În timp ce atenția publicului este distrasă de jocurile de putere și de negocierile de fațadă de la Palatul Victoria, adevărații câștigători își numără deja banii. „Partida germană” a dat lovitura de grație pe scena de la București, victoria lor politică fiind încununată de un premiu colosal: Armata Română a semnat mega-contractul SAFE cu gigantul Rheinmetall în valoare de 6 miliarde de euro și asta nu e tot. Rămânerea lui Bolojan la butoanele puterii nu pare a fi … - Singurul trădător din AUR este George Simion: Culisele farsei politice din „Speța Veștea”
Liderul AUR, George Simion, a demonstrat încă o dată că predictibilitatea și onoarea politică îi sunt concepte complet străine. În contextul negocierilor pentru învestirea cabinetului Veștea, Simion a reușit o performanță de o gravitate rară: și-a bătut joc nu doar de conducerea statului român, ci și de proprii parlamentari, dovedind, în esență, că singurul trădător real din interiorul partidului este chiar el. Speța „Veștea” arată adevărata față a modului în care președintele AUR înțelege să facă politică. Potrivit datelor din culise, acesta a promis ferm că va susține cabinetul condus de Adrian Veștea. Pentru a pune în aplicare acest plan, … - Avocata Silvia Uscov își anunță demisia din partidul AUR. Simion, trădătorul care se folosește de oameni apoi îi alungă
Avocata Silvia Uscov își anunță demisia din AUR și invocă faptul că ”nu suntem animați de aceleași valori”. Recent, Silvia Uscov a intrat pe contrasens cu liderii AUR, după ce a explicat public cât de costisitoare ar fi pentru România alegerile anticipate și cât de dăunător ar fi un blocaj politic pe termen lung. Silvia Uscov a demisionat din AUR ”Îmi anunț public demisia din partidul AUR. Am intrat în acest partid cu bună credință, pentru a lupta pentru democrație, apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și a interesului național. Din păcate, am descoperit că nu suntem animați de aceleași valori, deși port … - Marius Lulea, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: un premier fără o meserie, birocrat de profesie
Circulă în spațiul public ideea că propunerea PNL pentru funcția de premier este Siegfried Mureșan, un personaj sinistru, a cărui carieră este legată strict de partidele politice, fără experiență în mediul privat, nici ca antreprenor, nici ca salariat, fără o meserie care să justifice abilitățile cognitive, profesionale, manageriale, economice și administrative necesare pentru a conduce o țară. Politica românească parazitează societatea și nu mai este o formă de selecție a celor mai buni, ci o competiție a celor mai slugarnici. Sistemul așează în funcții chipuri controlabile, oameni fără abilități reale, pentru că până și o simplă competență ar putea ridica … - Siegfried Mureșan, premierul lui Bolojan: omul nou al vechiului sistem în ambalaj european
Soluția de criză a fost scoasă din vitrina de Bruxelles. Și constă în acest tip special de personaj care apare întotdeauna exact când sistemul are nevoie de o față spălată. O față… Nu neapărat nouă. Nu neapărat curată. Doar suficient de europeană, suficient de tehnocrată, suficient de bruxelleză încât să poată fi vândută publicului drept soluție de criză. Siegfried Mureșan este, azi, propunerea PNL-USR-UDMR pentru funcția de premier. Pe hârtie, sună impecabil: europarlamentar, PPE, fonduri europene, bugete, Bruxelles, relații, competență, discurs ordonat, costum bine călcat și vocabular de conferință cu traducere simultană. Formula perfectă pentru electoratul care adoarme liniștit când … - Alegerile anticipate câștigă teren. PNL, USR și AUR le susțin, PSD și președintele Nicușor Dan le resping, UDMR este indecis
Alegerile anticipate devin scenariul luat în calcul de tot mai multe partide. Conform datelor culese de 60M.RO de la reprezentanți ai celor mai importante cinci partide parlamentare (PSD, AUR, PNL, USR și UDMR), doar formațiunea lui Sorin Grindeanu încearcă să evite acest deznodământ din cauza scăderii din sondaje. PSD este susținut și de această dată de președintele Nicușor Dan. Blocajul negocierilor pentru formarea noului Guvern împinge scena politică spre un scenariu considerat improbabil în urmă cu doar câteva săptămâni: alegerile parlamentare anticipate. Potrivit informațiilor obținute de 60M.RO din mai multe surse politice, trei dintre cele mai mari cinci partide parlamentare … - Bolojan împinge ţara spre „junk”
Trecerea de la administrația locală la decizia macroeconomică vine cu riscuri majore. În contextul unui deficit bugetar cronic și al unei stabilități fiscale fragile, insistența liderului liberal Ilie Bolojan pe tăieri abrupte și restructurări administrative fără un plan clar de tranziție declanșat o reacție negativă în lanț pe piețele financiare. Modelul Bolojan aplicat la scară națională amenință să coste România singurul său avantaj competitiv rămas: ratingul de țară. România se află în prezent pe muchie de cuțit. Agențiile S&P, Fitch și Moody’s mențin datoria suverană a țării pe ultima treaptă a categoriei „investment grade” (recomandat investițiilor), cu perspectivă stabilă, dar … - Crin Antonescu, atac la Ilie Bolojan: „Propunerea cu Siegfried Mureşan premier e sinistră. S-ar suspenda parteneriatul cu SUA”
Crin Antonescu, fost preşedinte al PNL şi fost candidat la preşedinţia României, a declarat, sâmbătă, la Antena 3 CNN, că Ilie Bolojan şi „gruparea sa” nu doresc să meargă în Opoziţie şi că „propunerea cu Siegfried Mureşan este una sinistră”. „Nu poţi să propui premier un om care nu a desfăşurat nicio zi o activitate profesională sau politică în această ţară. Dincolo de modul în care a ajuns Siegfried Mureşan în viaţa politică, adică direct de la cabinetul unui parlamentar din altă ţară. Nouă ne-a spus Elena Udrea, mai mulţi, că a venit pe filiera Elena Băsescu”, a afirmat Crin … - „Grindeanu era livid la față.” Dezvăluiri despre negocierile de la Cotroceni
Negocierile pentru formarea viitorului Guvern au intrat într-un blocaj total, după cum o arată discuțiile eșuate de vineri seara, de la Palatul Cotroceni. Disputa dintre PSD și PNL pare insurmontabilă. Social-democrații îi acuză pe liberali că și-au schimbat radical poziția și că au renunțat la susținerea unui guvern minoritar PSD. Președintele Nicușor Dan are o poziție similară. Pare că se aștepta ca PNL să dea votul pentru un guvern PSD și era pregătit să îl desemneze pe Sorin Grindeanu. O sursă liberală a declarat pentru Cotidianul că PNL nu s-a răzgândit, așa cum acuză PSD și Nicușor Dan, dimpotrivă. PNL … - Ecuația imposibilă pentru noul Guvern. Câte voturi pot strânge Grindeanu și Mureșan fără sprijinul AUR
Indiferent pe cine va desemna președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru, calculele din Parlament arată că niciuna dintre variantele aflate acum în discuție nu are, în acest moment, suficiente voturi pentru a trece de votul de învestitură fără sprijin din partea unor parlamentari AUR. Atât scenariul unui Guvern condus de Sorin Grindeanu, cât și cel în fruntea căruia s-ar afla Siegfried Mureșan rămân, deocamdată, sub pragul necesar de 233 de voturi. Varianta Siegfried Mureșan pornește cu 168 de voturi PSD a anunțat că îl propune pe Sorin Grindeanu pentru conducerea unui guvern minoritar, în timp ce PNL, USR și UDMR îl susțin pe Siegfried Mureșan pentru funcția … - Director OFIR, reținut în dosarul procurorilor corupți de la Constanța: Ar fi dat 110.000 de euro pentru a scăpa de dosare penale
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) anunţă că un bărbat suspectat că a remis 110.000 de euro unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a fost reţinut, iar pe numele lui a fost formulată propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Inculpatul este acuzat că a dat unui procuror 110.000 de euro pentru ca magistratul să soluţioneze favorabil diverse cauze penale, administrative ori profesionale. Reținut în dosarul procurorilor de le Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, anchetaţi pentru trafic de influenţă şi instigare la abuz … - George Simion a paralizat statul român! Liderul AUR a umilit toți greii sistemului
O demonstrație de forță fără precedent zguduie din temelii clasa politică tradițională! George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a reușit ceea ce părea imposibil: a paralizat pur și simplu mecanismele vechiului stat român, dovedindu-se o forță politică de neoprit. Într-o serie de mutări strategice fulgerătoare, liderul AUR a pus la colț și a umilit toți „greii” care se credeau intangibili. Nume cu greutate, care până mai ieri dictau jocurile de putere, au fost lăsate fără replică în fața ofensivei lui Simion. De la nivelul administrației și până la vârful deciziilor de culise, președintele AUR a demonstrat că nu …



















