Dispărut la vârsta de 16 ani în Italia, l-au găsit după opt ani, trăia pe stradă, alături de câinele său

Un tânăr de origine română a fost eroul unei emisiuni tv din Italia. El a fost regăsit după opt ani de absență, scrie La Stampa
În 2012, când avea 16 ani, Fernando Vasile Mihai a dispărut în drum spre școală, la Roma. În acel an, familia a făcut primul apel pentru a fi regăsit, în emisiunea “Chi lo ha visto?”, difuzată de Rai Tre.
Apelul a fost reluat săptămâna trecută, iar băiatul a fost descoperit la Genova, unde trăia de mai mulți ani pe stradă, alături de câinele său.
Primul apel emis de familie prin transmiterea pe postul tv național Rai3 datează din 30 mai 2012. Băiatul, la vârsta de 16 ani, locuia cu mama sa în Palombara, lângă Roma. Dar în acea zi, după școală a dispărut, nu s-a mai întors niciodată acasă.
Săptămâna trecută, prezentatoarea Federica Sciarelli a relansat apelul, iar ieri seară, la deschiderea programului, știrea descoperirii numeroaselor rapoarte care au ajuns în redacția genoveză.
Pentru această lungă perioadă de timp, Fernando a trăit ca un cerșetor, în via Dante. De ce a plecat și ce s-a întâmplat cu el îi va spune doar mamei sale. Între timp, sute de mesaje publicate pe rețelele de socializare: „Vești frumoase care oferă speranță multor alte familii”, „Genova în inimă”, „Genovezii sunt minunați”, etc.
„Nu mă mai așteptam. Vă mulțumim tuturor”, a spus mama, potrivit Corriere della Sera. „Nu am știut în acești ani nimic. O bucurie uriașă”, a declarat și mătușa acestuia.
Sursa: www.gazetaromaneasca.ro
- „Bătăușul de polițiști” a fost arestat. Agenții loviți interveniseră la un scandal în care atacatorul era implicat
Un bărbat de 31 de ani din judeţul Cluj a fost arestat preventiv sub acuzaţia de ultraj, după ce, încătuşat fiind, i-a lovit pe poliţiştii care interveniseră pentru a aplana un scandal în care era implicat. Intervenţia echipajului poliţiei a avut loc, duminică, în municipiul Dej Intervenţia echipajului poliţiei a avut loc, duminică, în municipiul Dej, după ce o femeie … - Senatul a adoptat proiectul care va suplimenta veniturile fiecărui pensionar din România. Ce sunt conturile individuale de investiţii
Senatoarea Gabriela Horga (PNL) anunţă că proiectul privind conturile individuale de investiţii pentru viitor a fost adoptat, luni, de plenul Senatului, acestea urmând a suplimenta veniturile fiecărui pensionar din sistemul public şi vor garanta un trai decent la bătrâneţe. Senatoarea Gabriela Horga (PNL): Conturile individuale de investiţii pentru viitor au fost adoptate astăzi de plenul Senatului României ”Conturile individuale de investiţii … - Piața de 1.000.000 de euro de la Glodeanu Sărat: Cum împarte CNI bugete generoase în fieful lui Ciolacu
Undeva la marginea județului Buzău se află comuna Glodeanu Sărat, o localitate cu vreo 3.000 de locuitori unde Compania Națională de Investiții a decis că este momentul ideal să scoată bugetul la piață. Totul a început pe 30 decembrie 2024. În timp ce toată țara se pregătea de Revelion, iar Marcel Ciolacu era încă premier, … - Taxa pe pozele de la nuntă. În Buzăul lui Constantin Toma, până și amintirile au ajuns să fie taxate
În timp ce administrația locală vorbește despre sprijinirea familiilor tinere și despre un oraș modern și prietenos, realitatea din Buzău arată cu totul altfel. Sub administrația condusă de primarul Constantin Toma, mirii care aleg să își oficieze cununia civilă la Vila Albatros ajung să plătească inclusiv pentru fotografiile realizate după ceremonie. Conform tarifelor aprobate de … - Anca Alexandrescu: Un suveranist adevărat se luptă cu neomarxiștii, soroșiștii globaliști, nu îi ajută să rămână la putere
Anca Alexandrescu a deschis ediția de luni a emisiunii „Culisele statului paralel” cu un mesaj ferm, în care și-a asumat public pozițiile și reacțiile din ultimele zile. Într-un stil direct, jurnalista a vorbit despre presiunile apărute după dialogul tensionat dintre ea și Călin Georgescu, explicând că își va continua emisiunea „cu demnitate”, pe aceeași linie …



