LISTA centrelor acreditate în care puteți face testul COVID-19 de care aveți nevoie pentru a merge în Grecia

Ministerul Sănătății a publicat lista centrelor acreditate pentru efectuarea testelor PCR pentru COVID-19, după ce autoritățile din Grecia anunțat că turiștii care intră în țară pe cale terestră trebuie să facă dovada unui test negativ.
Este vorba despre 113 centre de testare din toată țara, atât de stat, cât și private, iar lista include și adresele și numerele de telefon ale acestora.
Este vorba despre 113 centre de testare din toată țara, atât de stat, cât și private, iar lista include și adresele și numerele de telefon ale acestora.
Puteți consulta lista pe site-ul Ministerului Sănătății.
Testele sunt necesare începând cu 15 iulie, ora 06.00. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective, potrivit MAE.
Testele trebuie să nu fie mai vechi de 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene.
De asemenea, este în continuare necesară completarea formularului online, cu cel puțin 24 de ore înainte de a intra în Grecia.
Sunt afectați de aceste măsuri cetăţenii străini care intră în Grecia cu autoturismul prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas în scop turistic. Este, de altfel, singurul punct de frontieră prin care turiștii pot intra în Grecia.
Sursa: www.digi24.ro
- Radiografia dezastrului creat de USR în București, un oraș paralizat de incompetență
Bucureștiul anului 2025 este un oraș blocat: fără căldură, fără apă caldă, fără drumuri funcționale, fără un plan de dezvoltare coerent. În spatele acestui haos administrativ se află un om care a promis „transparență, reformă și eficiență”, dar a livrat paralizie și neputință primarul Nicușor Dan. Termoenergetica – simbolul unui oraș înghețat Cel mai grav … - Ciprian Ciucu și umbrele din Sectorul 6, între modernizare de fațadă și clanurile interlope
Sub luciul aparent al „modernizării accelerate” și al fondurilor europene atrase, Sectorul 6 al Capitalei ascunde o realitate pe care primarul Ciprian Ciucu preferă să o ignore: o rețea complexă de interese, clanuri interlope și grupuri imobiliare care prosperă în umbra administrației locale. În ultimii ani, mai multe investigații de presă au conturat un tablou … - 8% – Cătălin Drulă mizează pe circ și scandaluri în campania pentru Primăria Capitalei, cu aceleași teze expirate ale USR
Cătălin Drulă, liderul USR, pare să fi rămas blocat în vechile sale reflexe politice: atacuri sterile, scandaluri regizate și promisiuni fără acoperire. Cu un partid prăbușit la doar 8% în sondaje, Drulă încearcă disperat să atragă atenția prin circ mediatic, în loc să ofere soluții reale pentru problemele Bucureștiului. În loc să vorbească despre trafic, … - Ministrul „zero kilometri de autostradă” a copiat campania lui Nicușor Dan – Drulă, zero idei pentru București
Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor și actual candidat la Primăria Capitalei, demonstrează încă o dată că este campionul improvizației politice. După un mandat în care a livrat zero kilometri de autostradă, Drulă vine acum cu o campanie electorală copiată aproape integral după modelul lui Nicușor Dan, aceleași slogane, aceleași teme reciclate și aceeași lipsă … - Incompetența USR, „Hoții strigă hoții”: Cătălin Drulă blochează traficul din București cu dube electorale
Cătălin Drulă, autoproclamatul „reformator” al politicii românești, demonstrează prin fapte exact ceea ce critică la alții: lipsă de bun-simț, dispreț față de cetățeni și incompetență administrativă. În ultimele zile, mai multe dube inscripționate cu mesaje electorale USR au fost surprinse blocând intersecții aglomerate din Capitală, perturbând traficul și provocând nemulțumirea șoferilor. În timp ce Drulă …