PoliticăSocial

Parcul Cișmigiu a devenit un focar de infecție deși se află în fața Primăriei Capitalei conduse de Nicușor Dan

Cișmigiul, cea mai veche grădină publică din București, se pregătește să moară. Are 16 hectare, o istorie fabuloasă, se află fix lângă ferestrele Primăriei Generale, dar n-o mai îngrijește nimeni. Bucureștenii, și-n special vecinii parcului, trag semnalul de alarmă: dacă Municipalitatea nu-l ajută urgent, Cișmigiul moare, relatează Digi24.ro.

Cișmigiul a ajuns un loc al nimănui unde ceasul a stat de mult. Și la propriu, și la figurat. Grădina boemă de altădată e acum un loc sălbatic stăpânit de porumbei. Aleile duhnesc! Pe alocuri zac păsări moarte! Altele, deși ar putea fi purtătoarea gripei aviare, ori a altor boli, sunt aruncate în cutii fix în grămada de gunoi din mijlocul parcului.

Locul de joacă din centru, de lângă foișorul fanfarei de altădată, este neutilizabil. Toboganele sunt pline de murdărie, la fel leagănele și balansoarele. Și mai toate aparatele au bucăți tăioase și ruginite care pot răni copiii.

Bărbat: Uitați-vă și dumneavoastră ce-i pe jos și ce miros se simte! Nu se poate! Mă mir că nu a venit DSP-ul! La așa ceva se poate da o amendă consistentă din partea DSP-ului! 

Bărbat: E găinaț dimineața și asta… vai de, vai de!

Reporter: Ce nu vă place la parcul acesta, acum?

Femeie: Murdăria! Prea multă murdărie! Nu e curat! Nu se face curățenie! Nu mai văd oamenii de serviciu care erau înainte!

La izvorul lui Eminescu, apa curge printr-o țeavă urâtă din plastic. Monumentele… unele au scăpat, altele sunt ca vai de ele. Zona păsărilor exotice de altădată e focar de infecție și fără viață.

În 1883, primăria orașului a cumpărat un hectar și jumătate de teren și a extins Cișmigiul. L-a înfrumusețat cu lebede și pelicani, l-a pastelat și l-a făcut demn de parte a Micului Paris. Astăzi, locul e trist.

Grupul de Inițiativă Civică Cișmigiu, vecinii grădinii, fac eforturi, ca societate civilă, să înduplece Primăria Generală să nu lase grădina să moară.

David Matei, arhitect, reprezentant al Grupului de Inițiativă Civică Cișmigiu: „Parcul suferă cel mai mult din punct de vedere biologic. Și asta pare a fi cea mai ignorată parte dintre toate, de către autorități. Există incapacitate care provine foarte mult din sistemul hiper-birocratic în care se învârte primăria. Există incapacitate și în aparatul primăriei în sine, cu extrem de mult personal necalificat pentru funcțiile pe care le ocupă, și cred că de aici vine toată problema”.

Parcul este plin cu panouri murdare prin care Administrația Parcuri Lacuri și Grădini le urează vizitatorilor… relaxare plăcută! Dar conducerea instituției subordonate primăriei Generale spune că sunt vechi și că ALPAB nu se mai ocupă de parcuri.

Răzvan Nițu, director economic al ALPAB: „ALPAB nu se mai ocupă de întreținerea niciunui parc din Municipiul București. Această activitate fiind prestată în exclusivitate de către companiile municipalității care au la bază contractul de delegare a acestor servicii”

De trei ani, de Cișmigiu se ocupă, în acte, Compania Municipală Parcuri și Grădini, din subordinea Consiliului General. Nimeni din cadrul acestei companii nu vrea să explice însă public din ce cauză a decăzut Cișmigiul. Cert este doar că, ignorată și batjocorită, Grădina Cișmigiu moare.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button