Politică

După ce au pus mâna pe Petrom, austriecii nu ne vor în Schengen

ustria nu ne dorește în Schengen, acesta este mesajul oficial lansat de la Viena.

Au început Olandezii, apoi suedezii, acum și austriecii.

Cică statul român este un stat corupt, iar noi simțim asta în fiecare zi. De fiecare dată când mergem la o instituție a statului român trebuie să băgăm mâna în buzunar.

Cică nu ar fi acum momentul, la granița Europei este război iar România este numai bună ca și zonă tampon. De ce să ajungă emigranții în Europa prin România când ar putea fi opriți aici.

Dar Polonia are cei mai mulți emigranți iar Polonia este în Schengen.

Diplomația română își ia degeaba banii. Klaus Iohannis și Bogdan Aurescu nu au depus nici un efort pentru a apară interesele legitime ale poporului român. Cei doi s-au dus degeaba la muncă din moment ce nu intrăm în Schengen. Ei au avut la dispoziție 10 ani ca să implementeze reformele necesare și să îi convingă pe partenerii europeni.

Austriecii arată cu degetul spre România, cică partidele de aici pur și simplu nu fac reforme, nu vor să renunțe la combinații și birocrație.

Sigur că era bine când prin corupție o companie austriacă a pus mâna pe resursele de petrol și rafinăriile din România. Când unii au dat aproape gratuit, alții au obținut aproape gratuit. Se pare că atunci corupția nu era o problemă.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button