Inițiativa USR de desființare a Secției Speciale intră luni în dezbaterea Comsiei juridice a Senatului

Propunerea legislativă a USR de desființare a Secției Speciale de anchetare a magistraților intră luni în dezbaterea Comisiei juridice a Senatului, urmând ca apoi să fie transmisă plenului Senatului, forul decizional, pentru dezbatere și vot final.
Pe 30 iunie Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins inițiativa cu 167 voturi ”pentru”, 97 ”împotrivă” şi 25 abţineri.
Propunerea legislativă, iniţiată de 41 de parlamentari de la USR şi de deputata neafiliată Ana Birchall, are ca obiect de reglementare desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, avându-se în vedere, potrivit expunerii de motive, „toate luările critice de poziţie exprimate de magistraţi, de instituţiile europene, de organisme prestigioase cu rol consultativ în domeniile dreptului constituţional şi anticorupţiei, Comisia de la Veneţia şi GRECO, precum şi numeroasele măsuri luate de secţie în scurta sa perioadă de existenţă”.
La dezbaterile din Camera Deputaților, deputatul USR Stelian Ion a solicitat adoptarea proiectului. „Această secţie ar fi trebuit demult desfiinţată (…) Cine nu votează proiectul consider că vrea să distrugă şi să controleze justiţia”, a afirmat Stelian Ion, unul dintre iniţiatorii proiectului.
De asemenea, Ana Birchall a făcut un apel la adoptarea proiectului. „Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie este văzută ca fiind cooperativa ‘Nufărul’ de curăţire a magistraţilor care nu fac cinste acestei funcţii”, a spus Birchall.
În replică, deputatul PSD Florin Iordache a susţinut că cine doreşte desfiinţarea secţiei vrea subordonarea justiţiei.
„În decizia CCR din 2018 s-a spus că înfiinţarea secţiei constituie o garanţie legală a principiul independenţei magistratului. Practic, cine doreşte desfiinţarea secţiei doreşte o subordonare a justiţiei. (…) Vreţi să ne întoarcem în perioada în care Portocală şi alţii de la Ploieşti făceau anchete cum voiau? O rog pe doamna procuror general Scutea să dea tot concursul pentru o eficientă şi bună funcţionare a secţiei. O adevărată independenţă a justiţiei este dată prin buna funcţionare a acestei secţii”, a spus Iordache.
Sursa: www.g4media.ro
- Primăria Dragomirești plătește 100 de mii de lei pentru mărțișoare și ciocolată. Primarul PSD: „Un cadou pentru doamnele din comună”
Primăria comunei Dragomirești, din județul Dâmbovița, a decis să cumpere mărțișoare și ciocolată pentru sărbătorile de 1 și 8 Martie în valoare de aproximativ 100.000 de lei. Edilul spune că este o tradiție pe care o respectă an de an, iar fiecare femeie din localitate va primi câte o atenție. Ba chiar că bugetul alocat … - VIDEO: Minerii și energeticienii au protestat la Complexul Energetic Oltenia, nemulțumiți de posibila tăiere a tichetelor de masă și de reducerea veniturilor
Minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au declanșat proteste spontane, joi, în mai multe cariere miniere, dar și la Termocentrala Rovinari. Angajații sunt nemulțumiți de posibilitatea eliminării tichetelor de masă și de reducerea veniturilor, în contextul măsurilor de austeritate. Potrivit reprezentanților sindicali, protestele au început încă de miercuri seară în sectorul minier, … - Înalta Curte a decis că Piedone rămâne cu sentința de conflict de interese. Persoanele incompatibile nu mai pot ocupa funcții publice timp de 3 ani
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis că fostul primar și șef al Protecției Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, rămâne cu sentința de conflict de interese dată de Curtea de Apel București în 2025. Decizia Curții Supreme este definitivă. Legea prevede că persoanele incompatibile nu mai pot ocupa funcții publice timp de 3 ani: … - Incendiu violent în Capitală: Mai multe mașini au luat foc. O persoană a murit, iar alta a fost rănită
Pompierii intervin, vineri, pentru a stinge un puternic incendiu care a cuprins mai multe vehicule pe Bulevardul Constructorilor din Sectorul 6 al Capitalei. O persoană a fost găsită decedată la faţa locului. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta violent la nivelul unui autovehicul, afectând și alte 3 autovehicule din proximitate, a transmis, vineri, ISU Bucureşti-Ilfov. Până in … - România a intrat în recesiune tehnică / Este al doilea trimestru consecutiv de scădere a PIB / Și în 2024 a fost recesiune, când Guvernul era condus de Ciolacu
România a intrat în recesiune tehnică la finalul anului 2025. Produsul Intern Brut în trimestrul 4 din 2025 a fost, în termeni reali, mai mic cu 1,9% comparativ cu trimestrul 3 din 2025. Este al doilea trimestru consecutiv de scădere, după ce și în trimestrul 3 produsul intern brut a scăzut față de trimestrul 2 …




