Metrorex anunță măsuri noi pentru prevenirea aglomerației

Metrorex vine cu noi măsuri pentru a preîntâmpina supraaglomerarea pe peroane, în vederea limitării riscului de răspândire a coronavirusului. Călătorii vor fi în permanență avertizați să păstreze distanța și se va limita, după caz, accesul în staţiile de metrou, când situația o impune.
Măsurile se vor aplica de marți, 20 octombrie, și au drept scop prevenirea supraaglomerărilor, în vederea limitării riscului de răspândire a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 pe parcursul călătoriei cu metroul.
Conform unui comunicat de presă al societăţii de transport, personalul Metrorex cu atribuţii în supravegherea accesului în staţii, personalul de conducere a trenului, precum şi alt personal Metrorex vor avea sarcini directe de urmărire a nivelului de aglomerare a staţiilor. Astfel, pentru evitarea situaţiilor de supraaglomerare, călătorii vor fi îndrumaţi în vederea păstrării distanţei fizice.
De asemenea, în vederea luării de măsuri operative, posibilele situaţii de aglomerare vor fi raportate de către personalul Metrorex factorilor de decizie din cadrul societăţii şi Poliţiei Metrou.
În plus, personalul Metrorex va avea sarcini de îndrumare şi informare a publicului călător prin staţiile de sonorizare despre situaţiile de aglomerare apărute şi de atenţionare a acestuia privind obligativitatea de a păstra distanţarea şi de a purta corect masca de protecţie. Totodată, în sprijinul publicului călător, în vederea îndrumării şi limitării situaţiilor de supraaglomerare, acţionează şi cadre ale Poliţiei Metrou, alte forţe de ordine publică şi personal al firmelor de pază ce efectuează serviciul în metrou.
Potrivit sursei citate, în cazul în care apar situaţii ce implică urgenţe medicale în trenurile de metrou, „personalul medical ce efectuează intervenţia va avea în vedere extragerea persoanelor afectate din tren, acolo unde situaţia o permite”, iar „personalul de pază, împreună cu Poliţia Metrou şi cu alte forţe de ordine publică, precum şi salvatorii Metrorex vor asigura protecţia zonei de intervenţie”.
Începând cu data de 20 octombrie, personalul de pază, susţinut de Poliţia Metrou şi alte forţe de ordine publică, vor limita, după caz, accesul publicului călător în staţiile de metrou, pentru evitarea supraaglomerării.
La rândul său, personalul Metrorex va sprijini Poliţia Metrou, ce asigură acţiuni de patrulare în staţiile de metrou şi intervenţii punctuale împreună cu Jandarmeria, ISU şi alte organe de ordine publică abilitate, în funcţie de situaţia din teren, notează Metrorex.
Sursa: Agerpres
- UE împrumută Ucraina cu 90 de miliarde de euro, dar nu se atinge de banii Rusiei
Liderii Uniunii Europene au hotărât să acorde Ucrainei un împrumut de 90 de miliarde de euro, dar nu au reuşit să se pună de acord asupra utilizării activelor ruseşti îngheţate. Preşedintele Nicuşor Dan a explicat, vineri dimineaţă, soluţia agreată de liderii europeni pentru finanţarea Ucrainei, precizând că UE ia de la băncile comerciale un împrumut … - De ce se teme Liana Arsenie de revenirea lui Kovesi!?
Reapariția în spațiul public a scenariului unei reveniri a Laurei Codruța Kovesi pe scena influentă a justiției românești a produs nervozitate vizibilă în anumite cercuri de putere. Printre numele care apar constant în această ecuație se află Liana Arsenie, magistrat asociat de-a lungul timpului cu decizii controversate și cu un sistem acuzat că a funcționat … - Escrocul Selly: corupție, aranjamente cu terenuri publice și jonglerii pentru ocolirea legilor în cazul Nibiru și Beach Please
Rise Project susține într-o investigație de presă că în aceste zile, la Tuzla, se dă o luptă pentru pământ, în zona unei foste livezi de stat cu o suprafață de 110 hectare. Potrivit publicației, primarul comunei forțează aprobarea planului urbanistic pentru o ramură a proiectului turistic al antreprenorului Lucian Gîtiță, omul din spatele festivalului Beach Please, și … - Eurostat confirmă! Bolojan și Nicu îi jefuiesc pe români – rata anuală a inflației de 8,6%
Datele Eurostat arată o realitate pe care guvernul încearcă să o mascheze prin discursuri sterile: România rămâne campioană la scumpiri, cu o rată anuală a inflației de 8,6%. În timp ce oficialii vorbesc despre „disciplină bugetară” și „reforme”, nota de plată ajunge, din nou, la români. Sub conducerea tandemului Bolojan – Nicu, puterea de cumpărare … - La Starea Civilă Sector 6 din subordinea lui Ciprian Ciucu se încasa la greu cu sacoșa de la ruși și ucraineni: 14 funcționari duși la audieri
Un nou scandal zguduie administrația Sectorului 6, condusă până de curând de primarul Ciprian Ciucu. Serviciul de Stare Civilă, aflat în subordinea directă a Primăriei, a devenit scena unei anchete de proporții, în care procurorii vorbesc deschis despre o rețea de crimă organizată, trafic de influență și obținerea frauduloasă de documente românești, cu bani grei …