Rusia anunță că se va răzbuna pe Uniunea Europeană pentru sancțiunile impuse hackerilor ruși: „În diplomaţie, totul este reciproc”

Ministerul de Externe al Rusiei a anunţat vineri că va răspunde cu măsuri similare la sancţiunile Uniunii Europene împotriva unui serviciu de informaţii rus pentru presupuse atacuri informatice.
Uniunea Europeană a adoptat, joi, sancţiuni împotriva a şase persoane şi trei entităţi implicate în mai multe atacuri informatice organizate din Rusia şi China. Una dintre agresiuni a vizat Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice; alte operaţiuni incriminate sunt cunoscute sub numele de „WannaCry”, „NotPetya” şi „Operation Cloud Hopper”. Sancţiunile, aplicate pentru prima oară de UE pentru infracţiuni informatice, vizează departamentul pentru tehnologii speciale al serviciului rus de informaţii militare GRU, o companie chineză, o companie nord-coreeană cu legături cu un grup de piraţi informatici, patru cetăţeni ruşi şi doi chinezi.
GRU este considerat răspunzător de două atacuri informatice care au afectat în iunie 2017 mai multe companii din Europa, producând pierderi financiare semnificative; de asemenea, de două atacuri asupra reţelei electrice naţionale din Ucraina, în 2015 şi 2016.
Măsurile adoptate la Bruxelles prevăd interzicerea accesului pe teritoriul UE şi îngheţarea activelor persoanelor şi entităţilor vizate. În plus, se interzice persoanelor sau entităţilor din UE să pună fonduri la dispoziţia celor înscrise pe lista cu sancţiuni.
„Desigur că această acţiune ostilă a UE nu va fi lăsată fără răspuns. În diplomaţie, totul este reciproc”, a comunicat ministerul de externe de la Moscova, care a susţinut că măsurile împotriva Rusiei sunt motivate politic.
Sursa: www.agerpres.ro
- Lovitură pentru industria românească: Azomureș anunță concedieri colective și conservarea combinatului
Compania Azomureș a inițiat procedura de concediere colectivă și conservarea platformei industriale de la Târgu Mureș, potrivit unui mesaj transmis angajaților de CEO-ul companiei și al grupului Ameropa Group, Josh Zacharias. În emailul intern, conducerea combinatului anunță că procedura legală de consultare cu sindicatul a fost deja declanșată, ceea ce deschide o perioadă de aproximativ 45 de … - Păcăliciul de serviciu, un nou atac la adresa SUA: Nu trebuie să fim slugoi!
Dezbaterile din Parlament privind cererea Statelor Unite de a trimite forțe și echipamente în România au degenerat astăzi în acuzații și tensiuni între partidele politice. Păcăliciul Simion a acuzat că România se poartă ca o slugă, după ce a agreat ca SUA să trimită aici armament și trupe. Ședință urgentă în Parlament Camera Deputaților și Senatul … - Românii din Giurgiu și zona limitrofă se deplasează în masă în orașul bulgar Ruse ca să cumpere combustibil și alimente de bază
Bulgaria a devenit o oază de economisire pentru șoferii din țările vecine după o nouă furtună pe piețele mondiale ale petrolului, cauzată de tensiunile din Orientul Mijlociu, potrivit Dunav Most. Deși prețurile la benzinăriile autohtone au crescut și ele în ultimele zile, pentru cetățenii din România și Grecia acestea rămân extrem de profitabile. Turismul transfrontalier al … - Planul SUA pentru bazele din România: ce sisteme și militari ar urma să fie dislocați la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii
Statele Unite au solicitat României dislocarea temporară a unor capabilități militare la bazele aeriene de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Potrivit unor surse politice, solicitarea vizează trimiterea a aproximativ 400–500 de militari americani pentru o perioadă limitată, de aproximativ 90 de zile. Ce presupune solicitarea SUA pentru bazele din România Conform … - SUA vor folosi bazele din România, dar numai în scop defensiv
România va permite armatei americane să folosească bazele de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii, dar numai în scop defensiv. Decizia a fost luată astăzi în CSAT, dar e nevoie și de votul Parlamentului. Peste 500 de militari americani vor veni în România. Declarațiile lui Nicușor Dan despre dislocarea de trupe și echipamente ale SUA …




