Florin Cîțu: STS va face implementarea certificatului verde european

Serviciul pentru Telecomunicații Speciale (STS) se va ocupa în România de implementarea certificatului verde european, dar deocamdată un astfel de document nu a fost aprobat la nivelul Uniunii Europene, a declarat miercuri premierul Florin Cîțu.
„Detaliile au fost trimise către STS de foarte mult timp. STS face implementarea. Deocamdată nu e gata, nu a fost aprobat la nivelul Uniunii Europene. Sunt doar nişte informaţii pe care le avem, despre modul în care să îl construim. Aşa cum am spus de fiecare dată, sperăm ca o astfel de măsură nu va discrimina cetăţenii şi, din punctul nostru de vedere, aşa cum spunea şi domnul preşedinte al României, este doar datorită sau din cauza unor elemente medicale, deci dacă sunt probleme medicale, să poţi să circuli cu acest certificat verde. În momentul în care toată Europa o să fie vaccinată şi în România majoritatea persoanelor vor fi vaccinate, s-ar putea să nu mai fie nevoie de acest certificat verde”, a declarat Florin Cîţu.
- Curtea de Apel dispune începerea judecăţii pe fond în dosarul lui Dan Dungaciu de abuz în serviciu cu doi ani de întârziere
Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv joi contestaţia depusă de prim-vicepreşedintele partidului extremist AUR, Dan Dungaciu, şi a dispus începerea judecăţii pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de abuz în serviciu, potrivit Agerpres. Dosarul lui Dungaciu a rămas aproape doi ani în procedura de cameră preliminară, după ce un judecător a … - Nicușor Dan atacă puternic Green Deal
Președintele Nicușor Dan, premierul italian Giorgia Meloni și liderii din Grecia, Austria, Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Croația și Slovacia au cerut joi printr-o scrisoare comună ca UE să revizuiască rapid legislația verde din energie și să reducă presiunea asupra industriei. Cei zece lideri europeni au transmis președinților Comisiei Europene și Consiliului European că actuala legislație … - Lia Savonea crește salariile unor categorii de magistraţi: Creștere de 2% pe zi în salariul magistraţilor care îndeplineau condiţiile de a activa la fosta Secţie Specială
Şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătoarea Lia Savonea, a semnat două ordine cu impact major asupra veniturilor magistraţilor, au explicat mai mulţi înalţi foşti şi actuali magistraţi. Primul ordin pe care îl puteți citi mai jos se referă la „sporul SIIJ”. Procurorii care au activat la fosta Secţie Specială (SIIJ sau Secţia de Investigare … - VIDEO Premieră în războiul din Golf. Un avion F-35 a fost lovit de către iranieni. Imagini cu momentul impactului
Un avion de vânătoare F-35 american a efectuat o aterizare de urgenţă la o bază aeriană americană din Orientul Mijlociu după ce a fost lovit de ceea ce se crede a fi un tir provenit din Iran, potrivit a două surse familiarizate cu situaţia citate de CNN. Căpitanul Tim Hawkins, purtător de cuvânt al Comandamentului … - Guvernul reduce acciza la motorină pentru agricultori/ Este luată în calcul declararea stării de criză în energie
Guvernul a aprobat, joi, o schemă de ajutor de stat în valoare totală de 620 milioane lei din bugetul Ministerului Agriculturii pe anul 2026, pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, informează Agerpres. Ministrul de Finanțe Alexandru Nazare a evocat posibilitatea declarării stării de criză în domeniul energiei. Ministrul de Finanțe Alexandru Nazare a afirmat … - Ce va face România cu gazele din Marea Neagră după acordul cu Ucraina
Ucraina deține printre cele mai mari capacități de stocare a gazelor din Europa, a răspuns Ministerul Energiei, întrebat de HotNews de ce este analizată soluția stocării gazelor în Ucraina în locul dezvoltării unor capacități suplimentare în România. În ceea ce privește eventuale exporturi de gaze din Marea Neagră pentru consumul din Ucraina, Ministerul Energiei a … - Zelenski le promite liderilor UE repararea conductei cu petrol rusesc Drujba, dar cere fondurile blocate de Viktor Orban
Un pachet de ajutor financiar european de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, blocat în continuare de Ungaria ca represalii faţă de oprirea importului său de petrol rusesc pe secţiunea ucraineană a conductei petroliere Drujba, pune Kievul într-o situaţie „foarte dificilă” în timp ce continuă războiul cu Rusia, a afirmat joi preşedintele ucrainean Volodimir … - Pâinea se va scumpi iar, din cauza crizei carburanților: Motorina poate sălta la 15 lei
Noi vești proaste vin pentru români! Preţul pâinii şi al produselor de panificaţie din România ar putea crește până la finalul acestei luni, cu până la 10%. Scumpirea vine pe fondul majorării prețului la carburanți, şi a lipsei de măsuri guvernamentale pentru protejarea industriei alimentare, a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedintele organizaţiei patronale Rompan, Aurel Popescu. Guvernul întârzie … - Accident grav în București: Un șofer a intrat în plin cu mașina într-o stație de tramvai
Un accident rutier grav a avut loc joi, 19 martie 2026, în jurul orei 13:30, pe Bulevardul Octavian Goga din Capitală, în stația Poșta Vitan, pe sensul de mers către Piața Unirii. Potrivit Societății de Transport București (STB), șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a rupt gardul de protecție al refugiului pentru călători și … - Război în Iran: Prețul petrolului a crescut brusc la 118 dolari după ce Iranul și-a extins atacurile în Golf
Prețul petrolului a crescut brusc, joi dimineață, la 118 dolari, după ce Iranul și-a extins atacurile în Golf, miercuri. Reacția Teheranului vine la scurt timp după ce Israelul a atacat complexul Pars, cel mai mare zăcământ de gaz din lume. Totodată, SUA au detectat drone deasupra bazei militare unde locuiesc secretarul de stat Marco Rubio …









