NATO va continua să furnizeze sprijin Georgiei, atât politic, cât și practic, pentru implementarea reformelor

NATO va continua să furnizeze sprijin Georgiei, atât politic, cât și practic, în contextul în care aceasta continuă să pună în aplicare reforme importante, a precizat marți, la Bruxelles, adjunctul secretarului general al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană, în cadrul unei intevenții cu ministrul de externe georgian David Zalkaliani, conform unui comunicat al organizației transatlantice.
În acest context, Mircea Geoană a mulțumit Georgiei pentru angajamentul continuu față de securitatea euro-atlantică și pentru contribuția acestui stat în cadrul misiunii NATO în Afganistan.
Acesta a punctat că, în pofida provocărilor pe care le-a reprezentat criza de COVID-19, NATO și Georgia au continuat să își consolideze cooperarea. Astfel, Micea Geoană a lăudat eforturile Georgiei de a lupta împotriva pandemiei.
În urma solicitării înainte de autoritățile georgiene la trei aprilie, către Centrul euro-atlantic de cooperare a răspunsului la dezastre, mai multe state membre au oferit sprijinul lor Georgiei.
În cadrul vizitei sale, ministrul de externe georgian David Zalkaliani, a avut o intervenție în cadrul reuniunii Comisiei NATO-Georgia.
Georgia este țara parteneră care contribuie cel mai mult la misiunile și operațiunile NATO, fiind inclusiv a patra națiune ca număr de efective militare alocate pentru misiunea Resolute Support pe care NATO o desfășoară în Afganistan. Mai mult, Tbilisi alocă 2% din PIB pentru apărare, un criteriu important în cadrul NATO.
Reamintim că recunoașterea aspirațiilor euro-atlantice ale Georgiei, validate ca atare la summitul NATO de la București din 2008, a fost urmată de războiul ruso-georgian la capătul căruia Osetia de Sud și Abhazia au devenit provincii separatiste susținute de Federația Rusă.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- Ucrainenii închid mai multe licee cu predare în limba românăAutoritățile ucrainene anunță noi măsuri care afectează comunitatea românească din regiunea Cernăuți. Începând cu 1 septembrie 2027, nu mai puțin de 16 licee cu predare în limba română urmează să fie închise. Măsura face parte dintr-un plan de reorganizare a sistemului de învățământ. Astfel, din 20 de licee românești vor rămâne doar patru. De asemenea, …
- Primăria Șuletea, datorii de 250.000 de lei către ANAF. Autoritățile locale acuză Guvernul pentru tăierea fondurilorPrimăria comunei Șuletea, din județul Vaslui, apare pe lista datornicilor ANAF cu o sumă de aproximativ 250.000 de lei. Reprezentanții instituției spun că situația a fost agravată de scăderea fondurilor alocate de la bugetul de stat, iar edilul acuză Guvernul că a redus sprijinul financiar pentru administrațiile locale. Potrivit datelor publicate de ANAF, Primăria Șuletea …
- Matematicianul Nicușor Dan, în eroare: președintele crede că 65 + 15 fac 70Au sunat de la Sorbona. Își vor olimpicul înapoi. Nicușor Dan revoluționează aritmetica. Preşedintele matematician a demonstrat ÎN DIRECT, la oră de maximă audiență, că 65+15=70. Doctor în matematică, greșeală de clasa pregătitoare Invitat la Antena 1, Nicușor Dan a fost confruntat cu un sondaj care arăta lipsa de încredere a românilor în președintele țării. …
- Neclarități majore în CV-ul premierului Ilie Bolojan: două facultăți „absolvite” în același timp și o diplomă controversatăCV-ul premierului Ilie Bolojan ridică numeroase semne de întrebare. Deși susține că este absolvent al două facultăți din Timișoara, Politehnica și Matematica, investigațiile arată că durata studiilor și tipul diplomelor obținute nu corespund informațiilor prezentate public. În timp ce Universitatea Politehnica confirmă o diplomă de inginer, Universitatea de Vest arată că Bolojan a terminat doar …
- Comisia Europeană solicită României să finalizeze reforma pensiilor speciale, avertizând că, în caz contrar, țara riscă să piardă sute de miliarde de euro din fondurile europeneRomânia riscă să piardă până la 231 de miliarde de euro din fondurile europene dacă nu finalizează la timp reforma pensiilor speciale.Potrivit presei internaționale, Comisia Europeană a transmis un avertisment ferm autorităților de la București, după decizia Curții Constituționale privind legea pensiilor magistraților. Executivul european cere Guvernului să respecte calendarul asumat prin PNRR și să …