Șase sirieni au fost prinși când treceau ilegal frontiera peste Dunăre, cu o ambarcaţiune

Poliţia de Frontieră Drobeta Turnu Severin – judeţul Mehedinţi sâmbătă noaptea a prins șase cetățeni de origine siriană în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera peste Dunăre, cu o ambarcaţiune. Intenția lor era să ajungă în țări din vestul Europei.
Cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, cei șase sirieni au declarat că au trecut cu barca frontiera din Serbia în România, iar pe teritoriul statului vecin au fost ajutaţi de un cetăţean străin.
Polițiștii le-au întocmit dosar sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.„În data de 02.08.2020, în jurul orei 00.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin – judeţul Mehedinţi au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, o ambarcaţie care a intrat în apele teritoriale româneşti, după care s-a întors. Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă, în urma căreia au depistat şi reţinut la malul românesc al Dunării, pe direcţia localităţii Ostrovul Corbului, şase cetăţeni străini, toţi bărbaţi. Persoanele au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că sunt cetăţeni din Siria”, se precizează în comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră Române.
- Acționarii Hidroelectrica au votat suspendarea lui Silviu Răzvan Avram, fiul nașului de cununie al baronului Grindeanu
Acționarii Hidroelectrica au decis vineri, cu majoritatea voturilor celor prezenți să-l suspende pe Silviu Răzvan Avram din funcția de președinte al Consiliului de Supraveghere, la propunerea Ministerului Energiei. Suspendarea va fi în vigoare până la clarificarea situației juridice în care este implicat. Avram este inculpat într-un dosar de complicitatate la luarea de mită. Decizia acționarilor … - Simion, paradă prin Cluj Napoca în compania unui ”șofer” american anonim pe care l-a prezentat ca „trimisul lui Donald Trump”
AUR găzduiește zilele acestea la Cluj Napoca un așa zis „forum economic european”, sub umbrela grupului european ECR (Conservatorii și Reformiștii Europeni). Nu e foarte clar cine au fost participanții în cadrul dezbaterii, însă Simion s-a plimbat vineri prin zonele centrale ale Clujului însoțit de un ”șofer” american anonim pe care l-a prezentat clujenilor cu … - Managerul Avioane Craiova S.A., rezistul Nicu Fălcoi, demis din funcție
Consiliul de Administrație al Avioane Craiova SA a decis să nu-i mai prelungească mandatul managerului general Nicu Fălcoi (membru USR). Informația a fost dezvăluită chiar de Fălcoi, care spune că nu are reproșuri și nu comentează prea mult această decizie sugerând totuși că membrii Consiliului de Administrație au „alte opțiuni politice”. În locul lui Fălcoi … - Simion, pus în fața propriului vot după atacul cu dronă de la Galați
AUR a blocat legea dronelor și acum guiță amarnic. George Simion a ieșit la rampă după incidentul de la Galați cu aerul solemn al pompierului care ajunge la incendiu ținând în mână bidonul cu benzină. „Condamnăm atacul din această noapte, incompetența și impostură actualilor conducători: dați-vă la o parte și lăsați românii să decidă!”, a eructat … - Panseluțe de peste 4 milioane de euro: primarul din Focșani, acuzat că aruncă banii orașului pe flori
Primarul PSD al municipiului Focșani, Cristi-Valentin Misăilă, vrea să transforme orașul într-o uriașă grădină botanică, fapt pentru care a alocat o sumă uriașă pentru… panseluțe. Edilul PSD al municipiului Focșani, Cristi-Valentin Misăilă, a încheiat în această săptămână un contract de, atenție, 21.000.000 de lei, adică circa 4.200.000 de euro, pentru achiziționarea de plante, bulbi și …



