Știrile 60m.RO

Nouă bărbați care au luat sute de mii de lei de la bătrâni prin amenințări au fost prinși de polițiști

Poliţia Capitalei a reţinut nouă bărbaţi acuzaţi de comiterea multor infracţiuni, printre care înşelăciune şi tâlhărie calificată, vizând persoane cu o vârstă înaintată şi o stare de sănătate precară, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 220.000 lei.

În perioada iunie – iulie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale – Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au desfăşurat cercetări cu privire la activitatea unui grup infracţional nestructurat specializat în comiterea unor infracţiuni de înşelăciune şi tâlhărie calificată.

„Membrii grupului ar fi abordat persoanele vătămate cărora, sub pretextul efectuării unor lucrări la acoperişurile imobilelor, le percepeau sume mari de bani, cu o valoare vădit disproporţionată, iar ulterior ar fi recurs, pentru intimidare, şi la acte de violenţă verbală şi ameninţări”, informează Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au prins marţi, în flagrant delict, patru bărbaţi, imediat după ce, folosind acelaşi mod de operare, au deposedat o persoană, în vârstă de 67 ani, de suma de 17.000 lei.

„În scurt timp, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale – Sector 1 au depistat în flagrant alţi cinci bărbaţi, din acelaşi grup, imediat după ce au încercat, prin aceeaşi metodă, să deposedeze de o sumă de bani o altă persoană de 91 ani. Toate persoanele au fost conduse la audieri, iar în urma probatoriului administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că aceştia, până în prezent, ar fi prejudiciat mai multe persoane cu aproximativ 220.000 lei”, se mai arată în comunicat.

Cei nouă bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 de ani şi 35 de ani au fost reţinuţi, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale – Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată, înşelăciune, tentativă la înşelăciune, ameninţare, violare de domiciliu şi distrugere.

Sursa: www.digi24.ro

  • Scurgeri noi de gaze la blocul explodat. Distrigaz explică
    Chinul oamenilor din blocul explodat din Rahova pare că nu se mai termină. Ei au aflat cu stupoare că Distrigaz le închide din nou gazul din cauza unor scurgeri noi. Alimentarea cu gaz ar fi trebuit să fie pornită, dar în urma verificărilor, firma a decis punerea unui sigiliu. În dimineața zilei de sâmbătă, reprezentanți …
  • Ucraina închide licee românești
    MAE critică și nu prea Ucraina după autoritățile de la Kiev au decis să închidă mai multe licee cu predare în limba română. Instituția condusă de Oana Țoiu menționează că acordă atenție specială procesului de implementare a reformei educaționale din Ucraina („Noua Școală Ucraineană”), aflat în curs, inclusiv din perspectiva implicațiilor pentru asigurarea dreptului la educație …
  • Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfințită mâine
    Catedrala Națională, cel mai mare proiect public postdecembrist, va fi sfințită mâine, în prezența mai multor personalități. Vor fi la Catedrală premierul Ilie Bolojan, președinta Moldovei, Maia Sandu, și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului. Peste 800 de jandarmi vor fi prezenţi în dispozitivul de ordine publică, dispuşi în punctele cheie pentru a îndruma toţi oamenii …
  • Hoțule! Ilie Bolojan, huiduit de Ziua Armatei 
    Premierul Ilie Bolojan a fost huiduit sâmbătă, 25 octombrie, în timpul ceremoniei oficiale dedicate Zilei Armatei Române, desfășurată la Carei, județul Satu Mare. Incidentul a fost filmat de participanți și postat pe rețelele de socializare, devenind rapid viral. Cu toate acestea, Bolojan a  afirmat că este obișnuit cu astfel de lucruri și că nu are probleme. „Eu …
  • PSD, PNL, USR și UDMR – „tradiționalele pro-europene” care fac doar circ: nu vor eliminarea pensiilor speciale
    Așa-zisele partide „tradiționale” și „pro-europene” – PSD, PNL, USR și UDMR – s-au unit perfect atunci când vine vorba de protejarea privilegiilor lor. De ani de zile, joacă aceeași piesă penibilă în fața românilor: promisiuni, scandaluri televizate, comisii inutile și false reforme. În realitate, niciunul nu vrea să elimine pensiile speciale. În timp ce românii …
Back to top button