Alianță ALDE – PSD – Pro România la alegeri

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu a anunțat vineri că este în discuții o posibilă alianță între partidele ALDE, PSD și Pro România pentru următoarele alegeri de anul acesta, locale și parlamentare.
„Sunt în momentul de faţă discuţii între noi, ALDE, PSD şi Pro România pentru formarea unei coaliţii care să participe la următoarele alegeri locale şi parlamentare. (…) Credem că avem o şansă reală la următoarele alegeri mergând într-o coaliţie de centru-stânga”, a afirmat președintele ALDE, citat de agerpres.ro.
Tăriceanu a declarat că cele trei partide au discutat inclusiv despre depunerea unei moțiuni de cenzură contra Guvernului PNL.
„Mai discutăm şi despre depunerea unei moţiuni de cenzură având în vedere neputinţa şi incompetenţa acestui Guvern. Cei de la PSD au pus problema, după părerea mea foarte corect, că, dacă PNL nu va respecta legea referitoare la majorarea punctului de pensie cu 40%, acesta este un motiv suplimentar de depunere a unei moţiuni de cenzură”, a spus Tăriceanu.
Guvernul care ar urma să se instaleze după înlăturarea Guvernului PNL ar fi format din membrii mai multor partide în viziunea lui Tăriceanu.
„Cu un Guvern monocolor, cu un Guvern de coaliţie de centru, de stânga, de dreapta, etc, inclusiv un Guvern de uniune naţională. Dar timpul este foarte scurt şi cred că nu ne putem permite să ducem alegerile parlamentare, să ţinem o campanie electorală de şase luni în condiţiile crizei economice care afectează România şi toate economiile mondiale după criza coronavirusului. (…) Formula unui Guvern de uniune naţională nu este o formulă greşită. Totul depinde însă de conjunctură. Având în vedere că alegerile viitoare parlamentare sunt foarte apropiate, cred că alcătuirea unui Guvern de uniune naţională va fi o operaţiune mai complicată. La căderea Guvernului Orban, trebuie să ne gândim imediat la un Guvern care trebuie să aibă drept misiune exclusiv organizarea alegerilor, un Guvern cu viaţă foarte scurtă de două, trei luni şi apoi, în funcţie de rezultatul alegerilor, de rezultatul voinţei populare exprimate prin vot, se pot găsi alte formule”, a declarat acesta.
- Crimă în Brăila: fost consilier PSD și-a ucis soția cu sălbăticie, apoi a încercat să-i păcălească pe polițiștiUn fost consilier PSD din județul Brăila este acuzat că și-a ucis soția în bătaie, apoi a încercat să inducă în eroare autoritățile, susținând că femeia ar fi fost victima unui jaf. Detalii înfiorătoare au ieșit la iveală după intervenția poliției și a rudelor victimei, care au dezvăluit un istoric lung de violență domestică. O tragedie șocantă a avut loc în comuna Tudor Vladimirescu, județul Brăila, unde un bărbat de 54 de ani, fost consilier local PSD, și-a ucis cu brutalitate soția în noaptea de 27 spre 28 iunie. După agresiunea violentă, în urma căreia femeia de 48 de ani …
- Sebastian Burduja, de la energie scumpă la poezie dulce: „Dar mai întâi…” să uităm facturile!Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, pare să fi lăsat criza energetică în urmă și s-a refugiat în poezie. La doar o zi înainte de expirarea plafonării facturilor, Burduja a postat o poză zâmbitoare pe Facebook, alături de versuri semnate Grigore Vieru. În timp ce românii se pregătesc de noi creșteri de prețuri la energie, fostul ministru ne vorbește despre „suflet” și „dragoste”, uitând convenabil de perioada în care facturile s-au dublat sub mandatul său. Sebastian Burduja, fostul ministru al Energiei, pare că a descoperit o nouă pasiune: poezia. După ce a gestionat o perioadă marcată de explozia prețurilor la …
- George Simion dă de pământ cu aleșii care se lăfăie în lux pe bani publici: ”Puteți să economisiți și din sume forfetare”Un scandal a izbucnit în Parlament în timpul votului privind eliminarea fondurilor destinate chiriilor pentru parlamentari. George Simion, liderul AUR, a atras atenția asupra sumelor uriașe cheltuite de statul român pentru locuințele unor oficiali, menționându-l în mod special pe ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru. Potrivit lui Simion, România plătește în jur de un milion de dolari anual pentru condițiile luxoase în care trăiește Muraru în America. În fața colegilor din Legislativ, liderul suveranist a sugerat că, pe lângă reducerea cheltuielilor cu chiriile, ar trebui luate în calcul și tăieri ale altor beneficii substanțiale de care se bucură parlamentarii. ”Astăzi …
- La finalul „reformei” lui Bolojan se va constata că „operaţia a reuşit, pacientul e mort…”Ilie Bolojan şi Nicuşor Dan nu pricep că nu ai cum să salvezi ţara mărind taxe şi impozite, tăind salarii, sărăcind populaţia şi ruinând economia. Niciodată o ţară nu şi-a revenit, nu a reintrat pe o cale de dezvoltare economică prin tăieri de venituri şi măriri de taxe. Niciodată. N-ai cum să speri că România se va dezvolta, când tu iei bani de la oameni şi de la companiile care trebuie să te ajute, care trebuie să crească PIB-ul şi veniturile la bugetul de stat. Aşa-zisa „reformă” promovată de Ilie Bolojan – susţinută fără rezerve de Nicuşor Dan şi aplaudată …
- Sistemul îl vrea la închisoare! Călin Georgescu va fi trimis în judecată în această săptămânăCălin Georgescu ar urma să fie trimis în judecată în această săptămână. Călin Georgescu va fi trimis în judecată până la finalul acestei săptămâni. Este vorba despre dosarul în care acesta a fost ridicat din stradă, dus la Parchet și plasat sub control judiciar, măsura cu care a rămas până la finalul acestei proceduri judiciare. Este o măsură curajoasă a procurorilor în condițiile în care, știm foarte bine, în momentul în care dosarul a ajuns în instanța pentru a-i fi verificată măsură controlului judiciar lui Călin Georgescu, judecătorii au criticat dur modul în care anchetatorii au derulat investigația. Ba chiar le-au …
- AUR cere explicații în CSAT pentru anularea alegerilorPrim-vicepreșdintele AUR, Marius Lulea, spune că prima ședință CSAT, organizată de președintele Nicușor Dan, nu are pe ordinea de zi și un punct referitor la motivul anulării alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, așa cum a promis că va face. În cadrul conferinței de luni, Marius Lulea a subliniat absența unui punct important pe agenda de lucru a primei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare al Țării, și anume motivul anulării prezidențialelor din 2024. „Cu părere de rău, ne-am uitat peste desfășurătorul ședinței CSAT și nu am văzut niciun punct legat de anularea alegerilor din decembrie 2024, despre interzicerea unor candidați, …
- Sindicatele îl amenință pe Bolojan cu o grevă naționalăCele mai mari cinci confederații sindicale din România i-au cerut premierului Ilie Bolojan o întâlnire de urgență, amenințând că, dacă nu li se răspunde la solicitare, vor declanșa o grevă la nivel național. „Confederațiile sindicale reprezentative la nivel național, CNS Cartel ALFA, CNSLR — FRĂȚIA, locul Național Sindical (BNS), Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR) și CSN MERIDIAN, având în vedere proiectul Ordonanței de urgență a Guvernului pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice, aflată în procedura de avizare de către Consiliul Economic și Social, precum și celelalte măsuri de austeritate prevăzute a fi adoptate în perioada următoare, vă solicită o întâlnire de urgență, astăzi 30 iunie 2025, la o oră …
- PNL adună resturile: Orban revine, iar fuziunea cu REPER trădează lipsa de direcție a drepteiÎntr-o mișcare disperată de consolidare internă, PNL se pregătește să-l primească înapoi pe Ludovic Orban și să fuzioneze cu Forța Dreptei și REPER. Totul, în mijlocul unui declin de încredere publică și al unui vid de idei reformatoare. Într-o dovadă clară a impasului în care se află, Partidul Național Liberal pregătește o fuziune grăbită și lipsită de viziune cu două formațiuni fără greutate politică: Forța Dreptei și REPER. Întoarcerea lui Ludovic Orban, fost premier și fost lider PNL, devenit ulterior dizident, marchează eșecul unei clase politice care nu mai are resurse pentru reînnoire, ci doar pentru reciclare. Potrivit surselor din …
- Investițiile imobiliare devin tot mai riscante: românii ezită, iar creditele ipotecare stagneazăRomânii sunt tot mai prudenți în privința investițiilor imobiliare, pe fondul randamentelor scăzute și al incertitudinilor economice. În orașe mari precum Cluj-Napoca, amortizarea unei locuințe poate dura și 27 de ani, în timp ce în orașele mici recuperarea investiției se face chiar și în 12 ani. BNR confirmă stagnarea creditelor ipotecare. Tot mai mulți români se gândesc de două ori înainte de a face o investiție imobiliară, mai ales atunci când iau în calcul achiziția unei locuințe pentru închiriere. Potrivit unei analize recente, în Cluj-Napoca, unul dintre cele mai scumpe orașe din țară, un apartament cu două camere își poate …
- Haos și taxe pentru cetățeni: Primăria Sectorului 1 complică accesul la locurile de parcare printr-un sistem birocratic și costisitorDe la digitalizare forțată, criterii rigide și tarife diferențiate, până la discriminarea riveranilor și amenințarea cu ridicarea mașinilor, noul sistem de parcare propus de autoritățile din Sectorul 1 stârnește nemulțumirea locuitorilor. Abonamentele pe criterii, accesul limitat și costurile mari transformă un drept esențial într-un privilegiu birocratic. Primăria Sectorului 1 a anunțat un nou sistem de gestionare a locurilor de parcare, care, în ciuda promisiunilor de echitate și responsabilitate comună, pare să complice inutil viața locuitorilor și să introducă o nouă sursă de venituri din buzunarul cetățenilor. Potrivit proiectelor de hotărâre discutate în ședința Consiliului Local din 30 iunie, toate locurile …
- Ungaria, magnet pentru investițiile chineze: BYD triplează producția de vehicule electrice. România rămâne pe margineCompania chineză BYD anunță o investiție de 94 de milioane de dolari în Ungaria pentru extinderea producției de autobuze și camioane electrice. Budapesta atrage tot mai multe investiții strategice din China, în timp ce România pare absentă din cursa pentru inovație și capital estic. Ungaria a reușit o nouă lovitură economică majoră, atrăgând o investiție de 94 de milioane de dolari din partea gigantului chinez BYD (Build Your Dreams), unul dintre cei mai mari producători de vehicule electrice și baterii la nivel mondial. Investiția vizează extinderea semnificativă a fabricii din Komárom, în nordul Ungariei, unde producția de autobuze și camioane …
- ANI trage un semnal de alarmă: trei consilieri locali, implicați în contracte ilegale de peste 1 milion lei cu primăriile propriiO analiză automată a peste 300 de declarații de avere depuse în ultimii trei ani a scos la iveală trei cazuri grave de incompatibilitate: firmele gestionate direct de consilieri sau de apropiați au încheiat contracte cu autoritățile locale din care făceau parte, încălcând flagrant legislația în vigoare. ANI susține că această practică aduce prejudicii fondurilor publice și subliniază nevoia unei monitorizări proactive, conform recomandărilor GRECO. Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat luni finalizarea unei analize tematice, realizate cu ajutorul unui instrument automatizat de procesare a declarațiilor de avere și interese. În urma evaluării preliminare a peste 300 de documente, …
- Jurnalist din tabăra sistemului: De câteva săptămâni niciun furnizor de produse și servicii nu mai lucrează cu factură. Toți vor cashDe mai bine de o lună se întâmplă ceva în societate, semn că oamenii se pregătesc pentru ce e mai rău. Un proprietar de restaurant îmi povestește că de câteva săptămâni niciun furnizor de produse și servicii nu mai lucrează cu factură. „Toți vor cash, altfel nu mai vin”. Meseriașii – instalatori, zugravi, electricieni, tehnicienii care fac mentenanța sistemelor de aer condiționat, furnizori de legume sau de fructe – care oricum fiscalizau din an în paști te privesc acum ca pe un dușman dacă îndrăznești să aduci vorba de factură. Taximetriștii pe care-i chemi prin aplicație încep să-ți ceară prin …