Președintele Turciei i-a calificat pe liderii Greciei și Franței drept „lacomi și incompetenți”

Preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan i-a calificat duminică drept „lacomi şi incompetenţi” pe liderii Franţei şi Greciei, într-un context de puternice tensiuni între Ankara, Atena şi Paris în Mediterana Orientală, informează AFP și Agerpres.
Ankara şi Atena, care îşi dispută împărţirea imenselor resurse de gaz din Marea Mediterană, fac să răsune alarmele de război, amplificându-şi manevrele navale sub ochii unei Europe îngrijorate.
„Poporul grec acceptă ceea ce riscă să i se întâmple din cauza liderilor săi lacomi şi incompetenţi?”, a declarat Erdogan în timpul unei ceremonii de înmânare de diplome pentru ofiţeri la Ankara.
„Poporul francez ştie preţul pe care va trebui să-l plătească din cauza liderilor săi lacomi şi incompetenţi”, a adăugat el.
De asemenea, Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a avertizat sâmbătă că orice acţiune din partea Greciei vizând extinderea apelor sale teritoriale de-a lungul ţărmurilor estice, spre Turcia, va fi considerată un motiv de război.
Reamintim că pentru a elimina din tensiunilie cu Turcia, Parlamentul grec a ratificat joi seară un acord bilateral privind delimitarea zonelor maritime de exploatare a hidrocarburilor în estul Mediteranei între Grecia şi Egipt.
Acest acord este considerat ca o ripostă la acordul turco-libian semnat la sfârşitul anului 2019 care permite Turciei să aibă accces la un spaţiu maritim mare în estul Mediteranei, unde au fost descoperite importante zăcăminte de hidrocarburi în ultimii ani.
Ratificarea acordului survine în plină criză a relaţiilor greco-turce în estul Mediteranei, unde cele două ţări vecine, ambele membre ale NATO, îşi dispută controlul asupra unor zone maritime bogate în hidrocarburi.
Din 10 august, Turcia a desfăşurat nava de cercetare seismică Oruc Reis însoţită de forţe navale, provocând furia Greciei, care a trimis de asemenea nave în regiune.
Sursa: www.agerpres.ro
- Nicușor Dan vrea cu orice preț al doilea mandat și trage de timp ca să rămână zece ani la CotroceniNicușor Dan vrea cu orice preț al doilea mandat și trage de timp ca să rămână zece ani la Cotroceni. Președintele nu renunță la putere și își justifică dorința prin nevoia de „mai mult timp” pentru ca reformele sale să devină realitate. În realitate însă, bilanțul său e plin de întârzieri: încă nu a numit …
- Nicolas Sarkozy, în spatele gratiilor: fostul președinte francez primește tratament preferențial după o vizită controversată la ÉlyséeFostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a fost reținut astăzi pentru a-și ispăși pedeapsa de cinci ani de închisoare, primită în dosarul privind finanțarea ilegală a campaniei sale prezidențiale din 2007. Deși a declarat că se simte „calm” și nu a cerut un tratament special, administrația penitenciarului i-a oferit o celulă individuală dotată cu televizor …
- Buget construit din iluzii: Guvernul se împrumută masiv, deficitul explodează la 103 miliarde de leiRomânia se afundă tot mai mult în datorii, după ce guvernul a depășit deja pragul de 103 miliarde de lei deficit bugetar în primele nouă luni ale anului. Economistul Ionuț Dumitru, consilier al premierului Ilie Bolojan, avertizează că bugetul pe 2025 a fost „complet nerealist”, construit pe estimări false și venituri trecute „din pix”. Statul …
- Unii dintre supraviețuitorii din Rahova acuză că nu au primit ajutor: „Aveam nevoie de pastile, am dormit 2 zile în mașină”Mai mulți locatari ai blocului afectat din cartierul Rahova susțin că, după tragedia care le-a schimbat viețile, nu au primit sprijinul promis din partea autorităților. Unii dintre ei au fost nevoiți să își petreacă nopțile în mașini, fără medicamente și fără adăpost. După incendiul devastator din cartierul bucureștean Rahova, supranumit „blocul morții”, tensiunile dintre supraviețuitori …
- CFR Călători anunță că și mai multe trenuri vor fi anulate, din cauza datoriilor față de compania de infrastructură. Cele mai afectate ruteCFR Călători a publicat lista completă a trenurilor care sunt anulate din cauza datoriilor pe care operatorul le are față de compania de infrastructură. Spre deosebire de lista publicată luni de CFR SA, operatorul de călători anulează încă 28 de trenuri. În noiembrie, numărul trenurilor aflate în circulație s-ar putea reduce cu aproximativ 100. Peste 70 de trenuri au …