Politică

Să râdem cu Vîlceanu (Finanțe): ANAF e trimis să verifice neregulile din Energie

Ministerul Finanţelor a anunţat vineri că monitorizează firmele în domeniul energiei, astfel că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, va desfăşura acţiuni de monitorizare a comportamentului financiar-fiscal al operatorilor economici din domeniu.

„Ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, a dispus intensificarea analizelor privind posibile distorsiuni ale pieţei în domeniul energiei, în contextul îngrijorărilor legate de creşterea preţurilor la energie şi gaze naturale şi al anunţului Comisiei Europene, acela de a avea un set de măsuri şi opţiuni pentru a răspunde la şocul creşterii preţurilor„, anunţă Ministerul de Finanţe.

În acest sens, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, va desfăşura acţiuni de monitorizare a comportamentului financiar-fiscal al operatorilor economici din domeniu.

„Acţiunile vizează menţinerea unui mediu concurenţial corespunzător şi vor completa demersurile instituţiilor cu atribuţii în domeniu”, precizează ministerul.

Se pare că acest prostovan ajuns în funcția de ministru al Finanțelor Publice nu are cunoștință de faptul că ANRE, respectiv ANPC și Consiliul Concurenței au atribuții de control pe piața energiei și nu ANAF.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button