Știrile 60m.RO

Anca Alexandrescu, critici dure la adresa lui Nicușor Dan: „Este dezorientat și nu-și cunoaște atribuțiile. Pălăria e mult prea mare pentru el”

Anca Alexandrescu, moderatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel” a comentat, marți, seria gafelor interminabile făcute de președintele Nicușor Dan  , pornind de la cea mai recentă dintre acestea, din timpul protocolului eșuat de ceremonia militară din  Timișoara. „Este exact imaginea mandatului de 5 luni de zile a lui Nicușor Dan: dezorientat, nu știe încotro să o apuce, nu știe ce trebuie să facă, nu cunoaște care sunt atribuțiile președintelui, și le depășește de cele mai multe ori”, a afirmat Anca Alexandrescu. Mai mult, jurnalista susține că Nicușor Dan s-a îndepărtat de promisiunile din campania electorală și, departe de imaginea de „președinte anti-sistem și independent”, este „total dependent de puteri din afara țării”, purtând „o pălărie mult prea mare” pentru el.

Evenimentul a avut loc în cadrul „Timișoara Cities Summit”, unde președintele a participat alături de oficiali din 15 țări europene. Nicușor Dan a salutat Garda de Onoare înaintea intonării imnului național, după care ar fi încercat să se îndrepte spre zona unde urma să depună coroane, încălcând astfel protocolul.

Ulterior, președintele a depus o coroană de flori la monumentul „Crucificare”, dedicat eroilor Revoluției din 1989.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button