Manuscrise de Galileo Galilei și Isaac Newton, dar și picturi de Goya, descoperite de Poliția Română într-o casă din Neamț

DIICOT a găsit, miercuri, în urma unei percheziții în județul Neamț, cărți și manuscrise vechi, în valoare de 2,5 milioane de lire sterline, cu opere ale lui Galileo, Isaac Newton sau Goya, care au fost furate în 2017 din Marea Britanie, se arată într-un comunicat transmis vineri.
„Persoanele suspectate de comiterea faptelor se află în prezent în stare de arest preventiv, pe teritoriul Marii Britanii.
Bunurile de patrimoniu fuseseră sustrase în ianuarie 2017, în Feltham, Londra. Cărțile, care includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo și ale lui Isaac Newton, precum și ale pictorului spaniol din secolul al XVIII-lea Francisco Goya au o valoare totală de peste 2,5 milioane de lire sterline. Acestea opere sunt de importanță internațională și sunt de neînlocuit”, se mai arată în comunicatil DIICOT.
Acțiunea a fost efectuată în baza Acordului Comun de Anchetă ,,Brookes’’, încheiat în cursul anului 2017, la nivelul Eurojust, între Romania, prin Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism şi Marea Britanie – Serviciul De Procuratură al Coroanei și Poliția Metropolitană, ulterior fiind extins și cu Procuratura din Milano – Italia, ocazie cu care au fost organizate mai multe întâlniri de coordonare la care au participat procurori și polițiști britanici, români și italieni.
Sursa: Digi24
- Avarie majoră în Capitală: Peste 3.500 de blocuri au rămas fără apă caldă
O avarie majoră în sistemul de termoficare din București a lăsat mii de blocuri fără apă caldă chiar de 1 Mai. Defecțiunea a afectat mai multe sectoare ale Capitalei, iar echipele de intervenție au fost mobilizate pentru remedierea problemei și repornirea treptată a furnizării agentului termic. Autoritățile spun că avariile sunt frecvente din cauza infrastructurii … - Patru din cinci români consideră că poţi reuşi în viaţă prin muncă, fără pile şi relaţii,
Patru din cinci români consideră că poţi reuşi în viaţă prin muncă, fără pile şi relaţii, relevă datele Barometrului INSCOP realizat la începutul lunii aprilie. De asemenea, întrebați dacă ”Este mai important să fii descurcăreţ decât corect?”, românii sunt și nu sunt de acord cu afirmația. Conform sondajului, 80, 7% dintre români sunt total de … - Lista sponsorilor USR. Unul dintre donatori a fost cercetat pentru deținere de droguri
Un donator al USR, cercetat în trecut de DIICOT pentru deținere de droguri de mare risc, a dat 80.000 de euro pentru partidul condus de Dominic Fritz în 2025. Trei persoane fizice și o entitate cu personalitate juridică au făcut în anul 2025 donații către partidul Uniunea Salvați România (USR), condus de Dominic Fritz, potrivit … - România recuperează 350 milioane euro și pierde 458 milioane euro din cererea de plată 3 din PNRR
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat vineri că România pierde 458,7 milioane de euro din cererea de plată nr. 3 din Planul de Redresare și Reziliență, „din cauza reformelor întârziate, incomplete sau făcute prost în anii trecuți”. Dragoș Pîslaru a precizat că a primit în seara precedentă evaluarea Comisiei Europene cu privire … - Leul se prăbușește: 5,2 lei pentru un euro
Moneda naţională a continuat să se deprecieze vineri, în raport cu euro, și a urcat dimineaţă la 5,2 lei pe piața interbancară. Euro a atins astfel un nou maxim istoric, în contextul crizei politice. Euro a sărit de 5 lei miercuri, 29 aprilie, când a depășit pentru prima dată pragul de 5,10 lei, din mai …




