Fă ce spune poliţistul, nu ce face poliţistul! Șeful biroului de permise auto din Iași a fost prins băut la volan

Vasile Zacornea, şeful Biroului Permise Iaşi, a fost găsit băut la volan, cu o alcoolemie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii l-au oprit pe bărbat și l-au testat cu aparatul etilotest, după ce au fost sesizați că acesta ar fi consumat băuturi alcoolice la o terasă și apoi a plecat cu mașina personală.
Comisarul a fost sancţionat cu amendă de 1305 lei şi i-a fost reținut permisul de conducere.
„La data de 11.10.2020, în jurul orei 20.00, polițiștii rutieri au depistat un bărbat care conducea un auto având valoarea de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat (la testarea cu aparatul alcooltest). Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1305 lei și reținerea permisului de conducere pentru 90 de zile”, au declarat reprezentanţii Poliţiei.
Potrivit publicației locale Ziarul de Iași, polițiștii au primit un pont de la un instructor auto, care i-ar fi sesizat cu privire la fapta șefului de la Biroul Permise. Bărbatul l-ar fi văzut pe comisarul Zacornea la o terasă, apoi după ce acesta s-a urcat la volan, a sunat la 112 şi l-a urmărit în trafic, dirijând patrula de poliţie spre traseul pe unde conducea comisarul de poliţie, spre domiciliu, noteză sursa citată. Poliţiştii l-au interceptat pe Zacornea la intersecţia dintre Tudor Vladimirescu şi bulevardul Primăverii.
În replică, bărbatul prins băut la volan spune că e vorba de o răzbunare. Comisarul spune că la mijloc este o răzbunare: „Aşa este la noi. Nu am nimic de ascuns, la terasă am băut cidru, nu alcool. Nu credeam că de la trei sticle de cidru, voi fi afectat, nici prin cap nu mi-a trecut”, a spus Zacornea pentru ziarul local.
Sursa: Ziarul de Iași
- Premierul Ilie Bolojan, vizat de FNSA: „De sinecurile din stat când vă ocupați?” Sindicaliștii avertizează asupra unei „tentative de acaparare” a instituțiilorFederația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) acuză Asociația Municipiilor din România (AMR), condusă de Ilie Bolojan, că pregătește o modificare periculoasă a legislației, care ar transforma administrația publică locală într-un teren al sinecurilor politice. Sindicaliștii susțin că noile propuneri ar submina independența funcției publice, ar încălca Constituția și ar deschide calea politizării totale a …
- Secretara primarului Chirica, mai bine plătită decât edilul: 120 de euro pentru fiecare minut de ședință și sporuri consistenteIoana Turtă, secretara primarului din Iași, Mihai Chirica, a câștigat în 2024 un venit net lunar mai mare decât al edilului. Salariul de bază, indemnizația de membru al Consiliului de Administrație și sporurile pentru fonduri europene i-au adus lunar peste 22.000 de lei, depășind venitul primarului, care se ridică la aproximativ 19.000 de lei. Secretara …
- Jaful din patrimoniul statului: Curtea de Conturi descoperă ilegalități majore la Biroul de Turism pentru TineretCurtea de Conturi a descoperit nereguli grave la Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) SA, companie de stat cu patrimoniu istoric, și a sesizat organele de urmărire penală. Active înstrăinate ilegal, lipsă de transparență, deficiențe în inventariere și contracte de închiriere abuzive sunt doar câteva dintre problemele scoase la iveală de auditul derulat între 2021 …
- Mirajul NORDIS, sezonul 2: compania cu dosar DIICOT și șantiere blocate are liber să promită din nou apartamente și penthouse-uriDeși se află în insolvență și este anchetată de DIICOT pentru înșelăciune, delapidare, spălare de bani și evaziune fiscală, NORDIS reia astăzi același discurs care a dus la unul dintre cele mai mari scandaluri imobiliare din România. După ce sute de clienți au fost lăsați fără apartamente, compania anunță din nou „planuri ambițioase” și promite …
- Profesor judecat pentru viol revine la catedră: Ministerul Educației ridică din umeriUn profesor trimis în judecată pentru viol și agresiune sexuală asupra unor elevi minori rămâne angajat în Ministerul Educației și urmează să revină la catedră din septembrie. Deși cazul este de o gravitate extremă, instituția refuză să ia măsuri administrative, invocând lipsa unui temei legal. Profesorul Sorin-Paul Spineanu-Dobrotă, titular la Colegiul Național „Sfântul Sava” din …