În România, primăria a ajuns cardul personal al primarului. Telefonul, benzina, mașina, mesele, excursiile, toate sunt trecute la „cheltuieli administrative”. Dacă s-ar face un control serios, am descoperi că multe primării seamănă mai mult cu firme de familie decât cu instituții publice.
Cetățeanul plătește taxe și impozite, dar banii nu se duc în școli, drumuri sau utilități, ci în luxul edililor. Întrebarea e simplă: la tine în localitate cum e? Ai apă, canalizare, drumuri asfaltate sau doar facturile primarului sunt plătite la zi din banii tăi?
Până nu îi facem pe primari să răspundă din buzunarul lor pentru fiecare abuz, administrația locală va rămâne cea mai mare gaură neagră a banului public.
Ironia e că primarul, atunci când cere voturi, promite că „se sacrifică pentru comunitate”. După alegeri, comunitatea se sacrifică pentru confortul lui. Se vede după mașinile de lux din fața primăriilor, parcate fix pe locul unde trebuia să fie asfaltul promis.
Unii primari confundă biroul cu sufrageria și primăria cu bucătăria proprie. Comandă mesele „de lucru” de parcă ar fi chef la un restaurant cu stele Michelin. Normal, la nota de plată scrie: „achitat din bugetul local”.
Și, ca să fie tacâmul complet, când vine Curtea de Conturi, toată povestea devine „cheltuieli pentru buna funcționare a instituției”. Adică: primarul funcționează bine, tu – mai puțin.
