VIDEO: Un avion Tarom a aterizat de urgență, după ce pilotul a leșinat
„Compania TAROM informează că din cauza unei urgenţe medicale a unuia dintre membrii echipajului de comandă, aeronava care efectua zborul RO 7673 pe ruta Timişoara-Hurghada a efectuat o aterizare de urgenţă, conform procedurilor standard în astfel de situaţii”, potrivit comunicatului de presă al companiei.
Compania menţioneză că la bord se aflau 184 de pasageri, iar siguranţa acestora şi a echipajului nu au fost puse în pericol nicio clipă.
„Aeronava a ateriziat în condiţii de maximã siguranţã pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, iar pilotul a fost preluat de către o echipă medicală”, conform sursei citate.
Zborul RO 7673 va decola în cel mai scurt timp către Hurghada – destinaţia finală, estimăm ora locală 18:00, mai indică sursa amintită.
TAROM reaminteşte faptul că „siguranţa echipajelor şi a pasagerilor TAROM a fost, este şi va rămâne principalul nostru obiectiv”.
Un avion Boeing 737-800NG TAROM, înmatriculat YR-BGK, care opera sâmbătă zborul charter RO7673 pe ruta Timișoara – Hurghada, a aterizat de urgență la București după ce pilotul a leșinat. Aterizarea a fost făcută de copilot, potrivit unor surse din domeniu.
Incidentul a avut loc sâmbătă. Avionul care a decolat din Timișoara se îndrepta către Egipt. Potrivit surselor, în timpul zborului, pilotului i s-a făcut rău și copilotul a preluat conducerea avionului, scrie mediafax.ro.
Acesta a aterizat în siguranță pe aeroportul din Otopeni. La bord se aflau peste 180 de persoane și niciuna nu a fost rănită.
Pilotul a fost preluat de o echipă medicală, iar la avion a fost chemată o echipă de rezervă.