Rectorul UBB: Lucrăm la un scenariu hibrid, în care să vină la Cluj doar studenţii din primul şi ultimul an de studii

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Daniel David, nu crede că este de așteptat ca noul an universitar să se desfăşoare normal, astfel că ia în calcul variante pentru studenți. El se gândește la un scenariu hibrid, cu prezenţa în municipiu doar a studenţilor din anul I, care să participe fizic doar la seminarii şi laboratoare, şi a celor din ultimul an de licenţă sau masterat, de la facultăţile experimentale şi vocaţionale.
„Întrebarea este ce vom face din luna octombrie, adică dacă aducem studenţii în Cluj sau nu-i aducem, fiindcă asta poate să dinamizeze întregul mediu socio-economic. Deocamdată, vă spun sincer că lucrăm pe mai multe scenarii. Scenariul pe care sperăm să-l putem implementa este să ne întoarcem la modalitatea clasică de predare şi atunci în Cluj automat vor veni mai mulţi studenţi decât am avut în 2019, fiindcă şi la admitere, în acest an, am avut cu aproximativ 3.000-4.000 de studenţi mai mult. (…) Celălalt scenariu pe care nu ni-l dorim absolut deloc este ca Guvernul să ne impună să facem absolut totul online”, a declarat miercuri Daniel David.
El a adăugat că speră să poată fi implementat un scenariu hibrid, prin care să vină la Cluj-Napoca măcar studenţii de anul I şi cei din ultimul an, din zona ştiinţelor experimentale, precum Biologie, Chimie, Fizică, Știinţa mediului şi vocaţionale, precum Teatru, Sport, unele zone din Teologie.
„Scenariul hibrid este ca cei de anul I de la toate facultăţile să vină în Cluj, iar în cazul lor se vor ţine în regim clasic seminariile şi laboratoarele. Cursurile vor fi oricum online, fiindcă nu poţi să pui într-o sală de clasă 150 sau 200 de studenţi. Iar în ceea ce priveşte facultăţile experimentale şi vocaţionale, vom avea în variantă clasică şi activităţile din ultimul an de studiu, astfel încât să nu le afectăm şansa de a-şi face cercetările pentru tezele de licenţă şi disertaţie. Deci vor fi studenţi în Cluj, dar fără cei care sunt în anul II la licenţă sau în anul II la masterat. Cu doctoranzii, ei nu reprezintă un număr foarte mare şi intenţionăm să facem în regim clasic. Sigur, acesta este un plan pe care-l avem. O să-l punem în discuţie şi în comunitatea noastră şi vom cere părerea ministerului. Foarte puţin probabil să ne întoarcem la varianta obişnuită, la varianta clasică. Ne-am dori, dar nu cred că se va întâmpla lucrul acesta”, a subliniat rectorul UBB.
Daniel David a mai precizat că municipiul Cluj-Napoca este unul în care ponderea studenţilor este de 15% din populaţie, comparativ cu Bucureştiul, unde studenţii reprezintă 5% din populaţie.
Sursa: www.digi24.ro
- Rusia amenință direct România după decizia lui Nicușor Dan. „Acțiunile autorităților române nu vor rămâne fără răspuns”
Rusia va lua măsuri în urma deciziei României de a-l expulza pe consulul Moscovei la Constanța, a dat asigurări luni purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova. Maria Zaharova a fost întrebată luni, în cadrul unei întâlniri cu presa, ce contramăsuri va lua Rusia în legătură cu decizia autorităților române de a-l … - Firma soacrei lui Eugen Tomac a primit fonduri PNRR pentru digitalizare
O firmă patronată de soacra europarlamentarului PMP Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, a beneficiat în anul 2025 de fonduri europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În comunicarea oficială, la contactul firmei apar telefonul și e-mailul cumnatei lui Tomac, responsabilă la stat cu derularea altui proiect din PNRR. În cadrul firmei … - Declarația la DIICOT i-a închis cariera! Un elev al Școlii de Agenți de Poliție din Cluj a fost exmatriculat după ce a recunoscut că a consumat droguri
Un elev de la Școala de Agenți de Poliție din Cluj a fost exmatriculat la scurt timp de la admitere după ce, audiat ca martor într-un dosar instrumentat de DIICOT, le-ar fi recunoscut procurorilor că a cumpărat și consumat droguri. Tânărul a recunoscut la DIICOT că a consumat droguri Tânărul a fost admis la unitatea de învățământ din Cluj la finalul anului 2024 … - Consulul rus la Constanța a părăsit România. Diplomatul a fost declarat persona non grata după incidentul cu dronă din Galați
Consulul Rusiei de la Constanța, Andrei Kosilin, a părăsit România, după ce a fost declarat persoană indezirabilă în urma incidentului cu drona de la Galați. Seara trecută, 31 mai, diplomatul ar fi plecat cu 24 de ore mai devreme față de termenul stabilit în ședința CSAT de vinerea trecută. Kosilin a părăsit Aeroportul „Mihail Kogălniceanu”, … - Mutarea care poate duce la instalarea noului Guvern
În așteptarea nominalizării noului prim-ministru de către președintele Nicușor Dan, în partidele parlamentare se prefigurează o serie de mutări politice care pot să conducă la formarea viitorului Guvern. Șeful statului este așteptat să anunțe în această săptămână persoana căreia îi acordă mandat să formeze noul Guvern. Deciziile partidelor parlamentare sunt momentan ireconciliabile și nu există …




