Italia își redeschide granițele

Lovită grav de criza coronavirus, Italia are nevoie mai mult ca niciodată de turiști. Ea devine una dintre primele țări redeschise pentru europenii dornici de vacanță. Bernd Riegert cu detalii din Italia.
Vasele turistice ale companiei navale Stefanato din Casale sul Sile, lângă Veneția, au fost acostate timp de aproape trei luni, interdicția ieșirii din case a oamenilor transformându-se în pauză forțată pentru căpitanii Glauco Stefanato și Nicolas Cortese. „Acum suntem fericiți că în sfârșit putem începe din nou treaba”, spun cei doi.
Prima călătorie, în exclusivitate pentru oaspeții italieni, se îndreaptă spre insulele Burano și Murano în Laguna Venețiană. Chiar dacă începând de miercuri (3 iunie), autoritățile de la Roma permit cetățenilor din UE să intre în Italia, va fi nevoie de mult timp până când primii turiști străini vor reapărea în regiunea Veneția, estimează compania de transport din Casale sul Sile.
„Avem speranță pentru că avem deja o serie de rezervări pentru vară”, spune Aljoska Stefanato, angajat al acestei firme de familie. Compania a supraviețuit, chiar dacă profitul de aproximativ 70.000 de euro a dispărut pur și simplu în trimestrul doi. Alte companii, care transportau în principal germani, austrieci și americani la Veneția, nu au dispus de rezerve suficiente, fiind nevoite să închidă complet.
Doar un sfert din hotelurile din regiune sunt din nou deschise, multe restaurante și baruri rămânând în continuare închise din cauza noilor reguli de igienă, ce necesită mai mult personal și efort. Or, pentru unele firme, reluarea activității nu rentează. Nava turistică a companiei de transport Stefanato trebuie dezinfectată de o companie specializată pentru aproximativ 500 de euro după fiecare tur al zilei. O cheltuială mare pentru.
„Când servim oaspeții, trebuie să purtăm măști. Nu este chiar așa de ușor. Trebuie să te obișnuiești cu asta”, spune Aljoska Stefanato. Veneția și insulele din lagună vor fi din nou aglomerate la sfârșit de săptămână. Italianii profită de ocazie pentru a merge în excursii, după trei luni în care nu li s-a permis să călătorească în propria țară.
Însă va dura ceva timp până când plajele din Rimini sau zonele de camping de la Lacul Garda se vor umple de turiști din Germania sau Austria. Turiștii trebuie să se simtă în siguranță. „Resuscitarea turismului este una dintre cele mai importante sarcini ale guvernului”, a declarat Teresa Coratella de la think-tank-ul European Council on Foreign Relations din Roma pentru DW. „Nu este vorba doar de călătorii în Italia, ci și la nivelul întregii UE. Țările de destinație nu ar trebui să își facă acum concurență”, a spus Teresa Coratella.
Sursa: www.ziare.com
- Ambasadorul Rusiei amenință România: „Ar însemna implicarea directă a României în acțiuni de luptă pe teritoriul Ucrainei”
Ambasada Federației Ruse la București a reacționat cu un mesaj ferm după ce ambasadorul său, Vladimir Lipaev, a fost confruntat pe tema dronelor doborâte recent în România și i-au fost puse pe masă, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, fragmente ale unei drone distruse pe teritoriul țării noastre. Ambasadorul rus a fost convocat, mai devreme în cursul zilei, … - Anca Alexandrescu va fi înlocuită din grila Realitatea Plus. Fiica lui Maricel Păcuraru, pe tronsonul „Culisele Statului Paralel”
Realitatea Plus schimbă temporar programul din prime-time. Vedeta postului, Anca Alexandrescu, dispare temporar din prime-time. Ana-Maria Păcuraru va prezenta o nouă emisiune, „Miza zilei”, pe tronsonul ocupat în mod obișnuit de Anca Alexandrescu și de emisiunea „Culisele Statului Paralel”. Postul susține că modificarea va fi valabilă doar câteva săptămâni Prima ediție a noii emisiuni va fi … - Lui Grindeanu îi stă bine în rolul de popa prostu`. Mai bagă o fisă cu Nazare în speranța că va obține o majoritate
Sorin Grindeanu pare să se fi acomodat perfect cu un rol pe care scena politică i l-a mai rezervat și în trecut, spre amuzamentul unora și disperarea altora: cel de „popa prostu”. Într-o nouă încercare de a cârpi o majoritate guvernamentală care scârțâie din toate încheieturile, liderul social-democrat a decis că e momentul să revină … - Federaţia Sanitas: Mâine începe greva generală; dialogul va continua cu partidele parlamentare
Biroul Executiv al Federaţiei Sanitas, reunit luni seară după întâlnirea de la Cotroceni, a păstrat decizia începerii marţi a grevei generale în sistemul de sănătate şi a mandatat Biroul Operativ să participe la discuţiile cu echipa tehnică a Ministerului Sănătăţii pe subiecte ce sunt de competenţa acestuia în perioada de interimat. ”Federaţia Sanitas a fost … - Românii care au semnat antecontracte pentru locuințe rămân cu TVA de 9%
Senatul a trecut în plen un proiect de lege prin care se prelungește până în 30 septembrie cota redusă de TVA pentru achiziționarea de locuințe. Această cotă este valabilă pentru oamenii care au semnat antecontracte de achiziție de locuințe. Decizia vine ca o reacție la situația creată la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. …




