Un om a stat ore întregi în fața spitalului Floreasca. Medic: Bărbatul era violent și a refuzat tratamentul

Un bărbat filmat de trecători a zăcut ore bune chiar în fața spitalului Floreasca din Capitală. Conform martorilor, nimeni din spital nu a intervenit să îl ridice și să-i verifice starea de sănătate. Din imagini, filmate în noaptea de joi spre vineri, se vede cum un cadru medical se apropie la nici doi metri de bărbatul care zăcea pe caldarâm, dar doar pentru a prelua un pachet de la aparținătorii unui pacient internat în spital. Reprezentanții Spitalului Floreasca spun că se fac verificări și că bărbatul respectiv ar fi refuzat să fie consultat de medici, pentru că era într-o stare avansată de ebrietate.
„Referitor la evenimentul din data de 25 spre 26, s-a inițiat o cercetare administrativă. Pot să vă dau date preliminare: persoana respectivă a ajuns în unitatea de primiri-urgențe cu o ambulanță, motivul prezentării fiind consumul de etanol. Încă de la prezentare, pacientul, un bărbat în vârstă de 41 de ani, a avut o atitudine agresivă, violentă chiar, atât verbal cât și fizic, față de personalul medical și de pază. Nu a dorit să primească tratament de specialitate, nu a dorit să fie investigat și la scurt timp a părăsit spațiul de îngrijire. În toată această perioadă, a fost extrem de agresiv.
Ulterior s-a poziționat în fața spitalului, avem informații că în continuare a consumat băuturi alcoolice și au fost intervenții repetate atât ale personalului de pază, cât și ale medicilor să intre în spațiul de îngrijiri, dar a refuzat agresiv. A fost anunțată poliția, care au deplasat un echipaj. Ulterior în cursul dimineții domnul s-a ridicat și a plecat”, a spus Raluca Moldoveanu, medic de gardă la Floreasca.
Întrebată de ce nu s-a apropiat nimeni de bărbat, așa cum reiese din imagini, medicul a spus: „Era agresiv, de domnul s-au apropiat medici și personalul de pază de mai multe ori. Imaginea respectivă mă îndoiesc că filmează toată perioada cât a stat dânsul pe trotuar”.
„O să verificăm mai multe date, o parte din personalul care a fost de serviciu în noaptea respectivă a fost intervievat, dar nu toată lumea”, a adăugat ea.
Moldoveanu a mai spus că legislația din România nu permite medicilor să acorde îngrijiri medicale fără acordul pacientului.
„Se vor audia persoanele implicate, se vor vizualiza materialele video”, a mai spus ea.
ACTUALIZARE. Bărbatul nu a murit, așa cum s-a relatat inițial. El a fost internat în spital pentru că amenința că se sinucide, potrivit polițiștilor.
„La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 22:00, Secția 1 Poliție a fost sesizată prin apel 112 că o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice se aruncă în fața mașinilor. La fața locului au sosit polițistii care l-au depistat pe bărbatul în cauză, acesta aflat sub influența băuturilor alcoolice nu a fost coerent și a declarat polițiștilor că dorește să se sinucidă. Barbatul a fost identificat și condus la o unitate spitalicească unde a fost internat”, arată polițiștii.
Sursa: www.digi24.ro
- George Simion, cu un picior în anticipate și cu celălalt în lista de numiri politice
George Simion pare să fi descoperit o formă originală de politică: să pregătești partidul, în același timp, pentru alegeri anticipate și pentru ocuparea funcțiilor publice. Nu succesiv. Nu după ce se lămurește situația politică. Ci simultan. Pe de o parte, mesajul transmis parlamentarilor și șefilor de filiale este că trebuie să se pregătească pentru alegeri … - Al treilea arest în acest an: Pomohaci, tot mai adânc în infernul propriilor fapte
Fostul preot Cristian Pomohaci a primit joi al treilea mandat de arestare preventivă din acest an, de această dată pentru pornografie infantilă. Bărbatul de 57 de ani va rămâne 30 de zile după gratii, după ce Tribunalul Mureș a admis propunerea procurorilor DIICOT. Cristian Pomohaci a fost arestat preventiv pentru pornografie infantilă Decizia a fost … - Marian Pavel – portretul unui președinte de Consiliu Județean între milioane publice, controverse și explicații
Un împrumut de 7 milioane de lei acordat fără dobândă unei societăți a județului, despre care Curtea de Conturi avea să constate că a fost acordat cu încălcarea legislației în domeniul ajutorului de stat. Peste 1,3 milioane de lei dobândă care trebuie recuperată ulterior. O companie ajunsă în executare. Un sediu închiriat pentru milioane de … - Breșă gravă pe platforma lansată de Guvern: CNP-uri, serii de buletin și adrese de domiciliu, lăsate la liber pe internet. Posibile consecințe juridice, inclusiv pentru cei care au coordonat proiectul
Noua platformă prin care Guvernul și-a propus să aducă „transparență” în companiile de stat a debutat cu o problemă de o gravitate cu totul diferită, după ce date personale dintre cele mai sensibile ale unor persoane aflate în conducerea întreprinderilor publice au fost puse la dispoziția oricărui utilizator de internet. CNP-uri valide, serii și numere … - Contre dure în PSD, după atacul lui Constantin Toma: „Înainte de lecții despre România, să răspundă pentru Buzău”
Conflictul din PSD Buzău escaladează după noile critici lansate de primarul municipiului, Constantin Toma, la adresa propriului partid. Președintele organizației județene PSD Buzău, deputatul Romeo Lungu, îi reproșează edilului că se concentrează tot mai mult asupra politicii naționale, în timp ce mai multe proiecte importante ale administrației locale au ratat termenele sau au pierdut finanțări. …




