Mihaela Rădulescu le transmite un mesaj categoric criticilor ei
Chiar dacă este una dintre cele mai reprezentative figuri ale televiziunii românești, cu zeci de mii de urmăritori care îi apreciază postările de pe rețelele de socializare, Mihaela Rădulescu nu duce lipsă nici de comentarii răutăcioase, majoritatea la adresa felului în care arată. Le răspunde, însă, de fiecare dată, îndemnându-i subtil să „își vadă de viețile lor”.
În urmă cu câteva zile, când fosta vedetă Pro TV a comentat în stilul caracteristic tendința unora de a o critica în mediul online, publicând și o fotografie sugestivă în acest sens. Perioada petrecută departe de lumina reflectoarelor, alături de cei dragi, i-a oferit divei de la Monaco răgazul de care avea nevoie pentru a analiza foarte bine situația și oamenii din jurul său, iar concluzia sa o veți afla din cuvintele așternute pe contul personal de Facebook.
„Mă tot gândeam la zilele astea, în care ne-am petrecut așa de mult timp cu noi însine, nu numai cu familia, netul sau Netflix-ul. Și îmi trecuse prin cap, printre altele, slavă Domnului, cât timp cheltuim aiurea …pe alții, vorbind despre viața altora, despre alegerile altora…
Câtă energie consumăm judecând, punând etichete, strâmbând din nas la ce strambă și alții, doar ca să le fim pe plac. Și ce mare șmecherie e bucuria aia reală, care vine de la oameni bogați la cap, generoși, creativi, senini, copilăroși…și, tocmai de-aia, mai profunzi ca un lac de munte.
Atât. Era un gând. Pornise de la gluma din poză, dar si de la ce am mai văzut prin fereastra asta deschisă spre lumea de acum, din starea neobișnuită de acum. O mulțime de oameni atrăgători, de minți cu care m-aș plimba în parc, de suflete fragile ca brândușele mov, de oameni cu chef de viață sau numai de vorbă… Ba chiar și o mulțime de oameni singuri…sau triști, speriați, deprimați.”
Sursă text: stirimondene.fanatik.ro
Sursă foto: pagina de Facebook – Mihaela Rădulescu