Internațional

Ungaria interzice accesul elevilor în școală cu telefonul mobil

Elevii din Ungaria nu vor mai avea voie cu telefoane la școală, măsura anunțată oficial de guvern urmând a intra în vigoare chiar de luni, 2 septembrie, când începe noul an școlar.

Cei 1,5 milioane de elevi maghiari nu vor mai avea voie cu telefoane la școală, a anunțat secretarul de stat responsabil pentru învăţământul public, Zoltán Maruzsa, la postul public de radio Kossuth, scrie agenția Hirado.

Secretarul de stat a subliniat că cea mai importantă schimbare care intervine începând de luni, o dată cu începerea noului an școlar, este restrângerea utilizării telefoanelor mobile la şcoală, măsură care este de aşteptat să aibă un efect benefic asupra rezultatelor la învăţătură şi asupra dezvoltării relaţiilor sociale între elevi.

Profesorii vor decide dacă se pot folosi dispozitive inteligente la cursuri

Practic, regulamentul de ordine interioară al şcolilor va reglementa modul în care vor fi colectate şi returnate dispozitivele la începutul şi sfârşitul orelor de curs, respectiv unde vor fi depozitate în timpul acestora.

Potrivit oficialului maghiar, excepţie de la regulament este folosirea din motive de sănătate a telefoanelor mobile şi a dispozitivelor inteligente, acest lucru putând fi autorizat de directorii de şcoală, în timp ce cu privire la utilizarea dispozitivelor în scop pedagogic, în timpul orelor, poate decide profesorul.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button