AUR are prima propunere de ministru: genialul Florian Colceag la Ministerul Educației

Unul dintre oamenii de AUR care a candidat pe listele Alianței pentru Unirea Românilor la alegerile parlamentare din 6 decembrie este profesorul Florian Colceag.
Numit și „Antrenorul de genii”, Florian Colceag se ocupă de copiii supradotați ai României de aproape 30 de ani.
„Antrenorul de genii” este propunerea Alianței pentru Unirea Românilor ca ministru al Educației.
Profesorul Florian Colceag este considerat părinte spiritual de foarte mulți tineri supradotați pe care îi testează, îi sprijină și îi promovează de la începutul anilor ‘90. Dorința sa cea mai mare este ca tinerii supradotați care obțin diplome prin muncă asiduă la competiții din toată lumea și de la universități prestigioase să poată reveni în țară unde să își construiască cariera în domeniul ales.
Colceag se implică în permanență în procesul de schimbare a mentalităţilor din sistemul educaţional românesc actual. Reușește să valorifice potenţialul copiilor şi abilităţile acestora, să dezvolte talente şi sensibilităţi native. Elevii pe care „antrenorul de genii” îi pregătește și călăuzește pentru olimpiadele naționale și internaționale de matematică obțin anual numeroase medalii de aur.
Prof. Dr. Florian Colceag este specializat în Gifted Education la University of Utah SUA, este promotor Gifted Education în România, doctor în economie, matematician, deținător al recordului mondial, cu 84 de medalii la olimpiadele internaționale de matematică obținute de elevii pe care i-a instruit (dintre care 60 de aur), membru în renumite organizații internaționale: World Council for Gifted and Talented Children (WCGTC), European Council for High Ability (ECHA), Pacific Federation of the WCGTC, Clubul de la Roma, Australian Gifted Education (AUSTEGA).
Desemnat personalitatea europeană a anului 2007, a fost și continuă să fie membru în diferite echipe de cercetare la nivel național și internațional, ca specialist în modelare matematică și consultant în multiple domenii de cercetare precum: biochimie, biofizică, biologie celulară, educație, sociologie, teoria complexității, economie, dezvoltarea de curicule Gifted Education în diferite sisteme de educație, sustenabilitate, dezvoltare, globalizare. Prof. Dr. Florian Colceag este membru fondator al Kogaion Gifted Academy.
Florian Colceag este unul din cel mai importanți profesori din România.În cariera sa profesională a reușit să pregătească sute de copii care au avut performanțe senzaționale la nivel național și internațional.
- Jaf de aproape 69 de milioane de lei la ROMATSA: Florentina Șușnea și Marius Adrian Cojoc, acuzați de Curtea de Conturi că au girat un dezmăț financiar pe banii statului
Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA), o instituție strategică a statului cu venituri anuale care se apropie de borna de două miliarde de lei, a fost transformată într-un veritabil El Dorado financiar. Un raport devastator întocmit de auditorii Curții de Conturi scoate la lumină o hemoragie uriașă de fonduri: 68,8 milioane … - A doua alertă cu bombă pe Aeroportul Otopeni: O cursă venită de la Belgrad, verificată de echipele de intervenție
Un val de alertă cu bombă perturbă traficul aerian din Europa în ultimele zile. Unele aviatoare au fost obligate să-și schimbe ruta și un aeroport a fost închis. Aeroportul Otopeni a fos și el afectat astăzi când două curse au aterizat și au fost controlate de forțele de securitate. Zborul Air Serbia, Belgrad – Bucureşti, … - „Cifrele vorbesc, nu negocierile de putere”: Ministrul Muncii, Florin Manole, tranșează discuțiile despre viitoarea majorare a salariului minim
Cabinetul de la Palatul Victoria încearcă să mute dezbaterea privind venitul minim garantat dintr-o zonă a disputelor politice într-un registru strict tehnic și matematic. Într-o intervenție telefonică susținută joi la Radio România Actualități, ministrul Muncii, Florin Manole, a dat asigurări că o eventuală creștere a salariului minim va fi dictată exclusiv de realitățile bugetare și … - Primarul din Dămuc, jud. Neamț, lăsat fără funcție și anchetat penal pentru un jaf de aproape jumătate de milion de lei!
Edilul comunei Dămuc din județul Neamț, Anton Covasan, a căzut în plasa procurorilor într-un dosar de corupție care scoate la iveală mecanismele grosolane prin care fondurile de rezervă ale Guvernului au fost mulse pentru lucrări fictive. Aflat sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând din 4 noiembrie, primarul este cercetat … - Prima mare înfrângere a sistemului bancar în fața Consiliului Concurenței: CEC Bank a eșuat în încercarea de a bloca uriașa amendă pe cazul ROBOR
Băncile primesc prima lovitură grea din partea justiției în scandalul care a cutremurat piața financiară românească. Curtea de Apel București a dat joi o decizie istorică, respingând solicitarea formulată de CEC Bank de suspendare a aplicării sancțiunii uriașe dictate de Consiliul Concurenței în dosarul manipulării indicelui ROBOR. Această hotărâre reprezintă prima victorie clară obținută de …




