Crește agresiunea clanurilor interlope. Cine nu își face treaba: poliția, procuratura, justiția sau complicitatea politicienilor?

Șeful poliției români a trebuit să își prezinte demisia după ce s-a văzut noaptea cu reprezentanți ai lumii interlope. Acest lucru a fost taxat de către alți colegi de branșă, adevărați apărători ai legii.
Legăturile strânse dintre clanurie interlope și partidele politice sunt cunoscute. Chiar deunăzi viceprimarul PSD al Adjudului, Leonardo Cladiu Cristea, a fost filmat în timp ce se pupa amical pe buze cu reprezentantul găștii violente „Spaima Adjudului”.
De interlopi nu scapă nici cei care le asigură animarea la petreceri. Se pare că Florin Salam a fost terorizat de membri ai familiei duduianu. Acest lucru a fost confirmat într-o declarația la poliție de sora lui Florin Salam.
Săptămâna trecută cinci gorjeni înarmați cu săbii au intrat în curtea unui cetățean cu săbii. Poliția a fost sesizată despre conflict la telefon și s-a deplasat la fața locului. Se pare că este o reglare de conturi între două familii de țigani.
La sfârșitul lunii august „frații dinamită” au descins în casa unui oponent din județul Vaslui. Totul s-a soldat cu un mort și doi răniți, iar cinci persoane e posibil să ajungă după gratii. Spunem că este posibil deoarece justiția din România a greșit de mai multe ori și corupția funcționează foarte bine.
La începutul lui septembrie „sandokan” a dat lovitura la Târgu Jiu. S-au dus cu săbii și cu cuțite ca să își facă dreptate împotriva unei familii care pare că le datore ceva, sau cel puțin așa credeau ei.
Credeați că la mare nu există interlopi, că totul este bine și frumos? Vă înșelați. Doi interlopi au snopt din bătaie un tânăr de doar 27 de ani într-un club din Costinești, angajat al unui bar. Nici unul din cei prezenți nu a avut curajul să intervină, dar aici nu este vorba despre curajul românilor ci despre faptul că ei nu se știe în siguranță și nu au încredere că poliția îi va apăra ulterior. Se pare că este vorba despre membri al clanului Lupu.
Nu are rost să mai continuăm. Mai sus sunt doar câteva exemple din ultimele două săptămâni. Așa se întâmplă când pisica nu este acasă și s-a transformat într-un șobolan.
- ENERGY TEHNO CONCEPT SRL a Danielei Băjenaru: pierderi, datorii și un contract – achiziție directă de aproape 900.000 de lei cu Primăria Râmnicu Vâlcea
Deși indicatorii financiari arată o situație dificilă, societatea ENERGY TEHNO CONCEPT SRL din satul Buleta, județul Vâlcea, continuă să obțină contracte din bani publici. Cele mai recente date financiare disponibile indică o deteriorare a performanței economice a companiei, în timp ce analiza comercială o încadrează în categoria firmelor cu risc ridicat. Potrivit datelor consultate, firma a înregistrat … - Un bărbat nevăzător care a locuit în azilele de la Bihor rupe tăcerea: Mâncare suficientă, dar de rea calitate, pensia mergea toată în conturile lui Pașca
Un bărbat nevăzător care a locuit în unul din azilele lui Viorel Pașca face dezvăluiri despre atmosfera din casele de la Bihor. Omul spune că era bine tratat de personal, că primea mâncare suficientă și că era spălat și schimbat săptămânal cu haine curate. Are însă și două reclamații: prima, că mâncarea nu era de bună calitate … - Judecătorii desființează grupul făcut degeaba de Bolojan. Premierul demis, în război cu toată justiția
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan vine chiar din instanță! Magistrații Curții de Apel București au desființat grupul de lucru pentru modificarea legilor justiției ce a fost creat de premierul demis. Curtea de Apel București a anulat decizia prin care Ilie Bolojan a înființat, la Palatul Victoria, Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul … - Avocatul Poporului face acuzații în cazul Viorel Pașca: Nu am primit niciun răspuns. L-au mustrat așa cu gingășie
Avocatul Poporului spune că a sesizat încă din anul 2024 instituțiile statului despre azilele din Bihor, dar toți au ignorat problemele și nu a primit niciun răspuns. Renate Weber a povestit că în rapoartele sale descria dezastrul din sistemul care ar trebui să îi aibă în grijă pe cei bătrâni și vulnerabili. „Noi întotdeauna am trimis aceste rapoarte … - ÎCCJ, decizie de ultimă oră în cazul procurorilor infractorilor de la Constanța: Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță se confruntă cu acuzații grave
Procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, rămân în arest preventiv pentru încă 30 de zile. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererile celor doi de a fi trimiși în arest la domiciliu sau plasați sub control judiciar. Ancheta descrie un presupus mecanism … - Pensii speciale de peste 10.000 de euro. Cel mai tânăr beneficiar a ieșit din activitate la 49 de ani
Cele mai mari 20 de pensii speciale din România sunt încasate exclusiv de foști judecători și procurori, iar cea mai mare depășește 69.000 de lei brut pe lună, potrivit unor documente ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), obținute de jurnalistul Radu Eremia de la Libertatea. Potrivit datelor aferente lunii mai, cea mai mare pensie … - Arhitecta-șefă a orașului Baia Mare, trimisă în judecată pentru abuz în serviciu și luare de mită
Mihaela-Izabella Morth, arhitecta-șefă al municipiului Baia Mare, a fost trimisă în judecată de către DNA pentru abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție în formă continuată și luare de mită în formă continuată. Procurorii din cadrul Biroului teritorial Baia Mare – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a următorilor inculpați: … - Statul capturat de cartelul robelor: Cum a ajuns justiția din România o anexă a clanurilor de crimă organizată
România se confruntă cu o realitate cruntă, ascunsă sub un furnir tot mai subțire de legalitate: justiția nu mai servește cetățeanul, ci interesele unor grupuri de putere. Dincolo de discursurile oficiale sforăitoare și de rapoartele cosmetizate trimise la Bruxelles, statul român pare să fi capitulat definitiv în fața unui sistem pe care societatea civilă nu … - Rugă pentru adevăr de Ziua Justiției: între oglinda politicului și tăcerea tribunalelor
de Ciprian Demeter Astăzi este Ziua Justiției în România. Într-o lume ideală, aceasta ar fi trebuit să fie o zi a solemnității, a recunoștinței față de magistrații care veghează la temelia cetății, o zi în care cetățeanul să respire ușurat, știind că sub mantia legii se află adevărul. În realitate, însă, 7 iulie a devenit … - Înșelăciune cu case modulare / 6 persoane reținute în Galaţi
Şase persoane din judeţul Galaţi au fost reţinute pentru 24 de ore de poliţiştii doljeni într-un dosar de înşelăciune privind construcţia de case modulare, după ce ar fi încasat bani de la clienţi fără să îşi respecte obligaţiile contractuale, prejudiciul total fiind estimat la 88.000 de euro, anunță Agerpres. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) … - Justiția din Cluj, un calapod al mafiei transpartinice. Când te judecă Gîrbovan și gruparea robelor murdare ești deja condamnat. Dosarul Radio Cluj vs. Emanuel Petran
Dacă ajungi să fii judecat la Cluj nici nu are rost să te mai prezinți în instanță. Ești deja condamnat. Dacă ai o decizie favorabilă și ajungi la Curtea de Apel Cluj să știi că deja nu mai ai nici o șansă de scăpare. Această clică a robelor murdare a mărit de 10 ori daunele … - Justiția MAFIA! Dincolo de aparențe, statul român este complet capturat / Românul de rând, abandonat și pus pe ultimul loc
România se confruntă cu o realitate cruntă, ascunsă sub un furnir tot mai subțire de legalitate: justiția nu mai servește cetățeanul, ci interesele unor grupuri de putere. Dincolo de discursurile oficiale sforăitoare și de rapoartele cosmetizate trimise la Bruxelles, statul român pare să fi capitulat definitiv în fața unui sistem pe care societatea civilă nu … - Sechestru record în dosarul azilelor din Bihor: 6,4 milioane de euro blocați pentru despăgubirea celor 128 de victime
Procurorii au instituit măsuri asigurătorii de amploare în dosarul penal care îl vizează pe Viorel-Teodor Pașca și Asociația „Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă”. Conform documentelor de urmărire penală, a fost pus sechestru pe bunurile mobile și imobile ale suspecților pentru a acoperi daune morale uriașe, solicitate de victimele despre care se consideră ca au … - Șeful Poliției Locale Oradea a vândut AdBlue primăriei care îi plătește salariul. Averea impresionantă a lui Samuel Milian
Samuel Florin Milian este, din anul 2021, șeful Poliției Locale Oradea. Licențiat în Drept, la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București, Milian a intrat în administrația publică, în anul 2008, ca secretar la primăria comunei Toboliu, județul Bihor. După doar câteva luni s-a angajat jurist la Direcția de Finanțe Publice Bihor. În această … - Activista socială care l-a reclamat pe Viorel Pașca la toate instituțiile face dezvăluiri
Georgiana Pascu, activistă pentru drepturile omului, vorbeşte, într-un interviu pentru News.ro, pornind de la cazul azilelor ilegale din judeţul Bihor. Pascu spune că abuzurile din azile erau cunoscute, dar funcționarii publici nu au sistat sursa de pacienți pentru Pașca. Principalele idei susţinute de Georgiana Pascu în interviu: Statul a reacţionat prea târziu la sesizările făcute şi … - Brașov: Dosarul țepei cu duplexuri ia amploare: Procurorii au găsit 1,5 milioane de euro la percheziții
Doi bărbați cercetați în dosarul presupusei fraude imobiliare cu duplexuri din județul Brașov au fost plasați sub control judiciar. Pentru unul dintre inculpați, procurorii au cerut arestarea preventivă, însă instanța a decis cercetarea acestuia tot sub control judiciar. Ancheta vizează o schemă prin care aceleași imobile ar fi fost promise spre vânzare mai multor cumpărători, … - Bărbat reținut în București, după ce a violat și lipsit de libertate o femeie în Sectorul 2. Victima a sunat la 112 după ce a reușit să fugă
Un bărbat a fost prins de polițiștii din București la scurt timp după ce a violat și lipsit de libertate o femeie, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit Poliției Capitalei, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. … - Fraudă cu subiecte la BAC 2026. Detalii de la Parchet, care vorbește despre o rețea ce funcționează de câțiva ani
Cinci persoane sunt urmărite penal în ancheta privind fraudarea examenului de Bacalaureat 2026. Procurorii anunță că este vorba despre o rețea care funcționează din 2023 și descriu modul în care candidații la BAC primeau rezolvarea subiectelor. După perchezițiile făcute vineri în cinci județe (Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu), Parchetul Tribunalului Alba a anunțat, într-un comunicat de presă, … - Un fost primar face dezvăluiri despre Viorel Pașca: Mi-a adus mortul, că dumnealui nu îi mai convenea de relații cu primăria referitor la eliberarea actelor, impozite pe case…
Teodor Coste, fost primar al comunei Tinca, spune că Viorel Pașca i-a adus morți la ușa primăriei, fiindcă nu era mulțumit de banii care se dădeau. Coste a mărturisit că a trăit timp de o lună ”calvarul” în care i se aduceau morți din azilele groazei și în care era sunat să vină la primărie că Pașca … - Spion MAI rupe tăcerea în cazul Pașca: Structuri de informații ale Internelor au documentat afacerea dubioasă din 2017-2018. Acțiunile oprite brusc
Afacerile lui Viorel Pașca ar fi intrat în vizorul structurilor de informații din cadrul Ministerului Afacerilor Interne încă de la nivelul anilor 2017-2018, când ofițeri de informații ar fi fost trimiși în teren la cererea Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Oradea pentru documentarea masivă a afacerii cu bătrâni vulnerabili, informează surse din mediul de … - Agenți sub acoperire în rețeaua azilelor ilegale din Bihor: Cum se făceau deconturile de benzină în numele persoanelor vulnerabile și le erau luate pensiile
Anchetatori sub acoperire s-au infiltrat în rețeaua lui Viorel Pașca în februarie 2026, după eșecul unor încercări inițiale din toamna anului 2025, arată referatul prin care Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) solicită arestarea preventivă a proprietarului de la azilele ilegale din Bihor. În una dintre discuțiile premergătoare angajării unei … - ”Azilul Groazei” din Giulești funcționează nestingherit fără licență sub umbrela administației Ciucu – Moldovan – Tănăsuică. Patroana Iulia Gheorghe, arestată în trecut pentru că a chinuit mai mulți vârstnici și a furat milioane de euro de la CNAS
O investigație scoate la lumină o realitate șocantă și de-a dreptul revoltătoare din inima Sectorului 6 al Capitalei. Un cămin de bătrâni fără licență de funcționare, operat de o firmă cu administratori trimiși în judecată pentru constituire de grup infracțional organizat și fraude de milioane de euro, respectiv lipsire de libertate, purtare abuzivă, șantaj, tentativă de înșelăciune … - Viorel Pașca, soția și copiii săi au fost reținuți în cazul azilelor din Bihor / Și coordonatoarea caselor, Delia Păcală, a fost reținută 24 de ore după audierile la DIICOT
Viorel-Teodor Pașca (55 de ani), liderul asociației „Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă”, a ajuns miercuri dimineață la sediul DIICOT – Structura Centrală pentru audieri, în urma unei operațiuni care vizează destructurarea unei rețele de exploatare a persoanelor vulnerabile. Comunicat oficial privind mobilizarea DIICOT în cazul Asociației „Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă”: „Urmare a comunicatului … - Viorel Pașca, adus cu mandat la DIICOT. 401 persoane au murit / Victimele, îngropate pe câmp
Viorel-Teodor Pașca (55 de ani), liderul asociației „Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă”, a ajuns miercuri dimineață la sediul DIICOT – Structura Centrală pentru audieri, în urma unei operațiuni care vizează destructurarea unei rețele de exploatare a persoanelor vulnerabile. Supranumit de-a lungul anilor „bunul samaritean”, Pașca este acum acuzat acum că a condus o grupare … - „Pinalti” face dezvăluiri despre banii dați pentru Siegfried Mureșan: Băsescu l-a pus pe listă, cred că nemții l-au impus prin Bruxelles
Fostul primar al municipiului Piatra-Neamț, Gheorghe Ștefan, cunoscut drept „Pinalti”, a intervenit luni seara, telefonic, la Antena 3 CNN, într-o discuție despre ascensiunea politică a europarlamentarului Siegfried Mureșan și despre momentul în care acesta a ajuns pe lista PMP pentru alegerile europarlamentare. În intervenția sa, Gheorghe Ștefan a susținut că, inițial, ar fi acceptat să finanțeze … - Soția unui judecător de la Curtea de Apel București, numită magistrat asistent la Înalta Curte
Giulia Dumitrița Bălan, soția judecătorului Cristian Bălan de la Curtea de Apel București, a fost numită magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție condusă de Lia Savonea, în urma unui concurs. Fosta avocată Giulia Dumitrița Bălan, soția judecătorului Cristian Bălan, șeful Secției a II-a penală a Curții de Apel București, a ajuns … - Dosarul Murfatlar, în care statul a pierdut 47 de milioane de euro. După doi ani și jumătate, procesul a avut singur termen pe fond la Tribunalul Buzău. Al doilea e dat în septembrie
Companiile din rețeaua Murfatlar care au acumulat datorii fiscale de sute de milioane de lei își desfășurau activitatea sau aveau sediul în incinta fostei distilerii Euroavipo din Poșta Câlnău, județul Buzău. Unul dintre cele mai mari dosare de evaziune fiscală din ultimul deceniu, în care DNA acuză producători de băuturi alcoolice, oameni de afaceri și … - Tribunalul București a decis: Primarul Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar
Magistrații Tribunalului București au judecat contestația depusă de Ciprian Ciucu împotriva măsurii preventive stabilite de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Instanța a respins cererea edilului, menținând decizia inițială de plasare sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Această hotărâre reafirmă poziția anchetatorilor și indică existența unor probe solide în dosarul de corupție … - Banii uitați în autospecială și dosarul care a dus la reținerea a patru polițiști. Ce se știe și ce ridică semne de întrebare
Un caz devenit viral după apariția informației că un agent de la Rutieră și-ar fi uitat o presupusă șpagă într-o mașină de serviciu a generat numeroase reacții și întrebări în rândul opiniei publice. Potrivit informațiilor obținute de 60MMEDIAGROUP.RO din rândul unor polițiști, situația ar fi pornit de la o sumă de bani găsită într-o autospecială … - Rețeaua din jurul șefului SMAp, generalul Gheorghiță Vlad, anchetat de DNA
Șeful Statului Major al Apărării (SMAp), generalul Gheorghiță Vlad, anchetat de DNA, pare să fie implicat în mai multe angajări suspecte din MApN, care ar fi fost girate de acesta. Rețeaua generalilor Anicescu – Șomordolea – Vlad În cazul studenților de la UNEFS (Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport) care au fost transferați la Academia Tehnică Militară (ATM) fără … - Surse: Ilie Bolojan ar putea fi chemat la audieri, în 3 dosare DNA
Ilie Bolojan ar putea fi chemat să dea explicații în fața procurorilor DNA, spun surse apropiate. În fața anchetatorilor ajung mai mulți grei din PNL. Cipian Ciucu, primarul capitalei este acuzat de luare de mită, iar mâine este așteptat să semneze controlul judiciar. Ilie Bolojan și Dan Motreanu, cei care au coordonat campania electorala a … - Angajata MAE care a falsificat state de plată timp de 15 ani a încheiat acord de recunoaștere cu DNA: ce pedeapsă a primit
O fostă funcționară din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA. Aceasta este acuzată că, timp de 15 ani, a falsificat state de plată și a virat sume cu titlu de salarii către ea însăși și către două persoane care nu erau angajate ale instituției. Prejudiciul cauzat … - VIDEO: Explozie devastatoare la terminalul cheie de export de gaze al Qatarului. Sunt cel puțin 54 de răniți iar 18 persoane dunt dispărute
O explozie a sfâșiat aseară terminalul cheie de export de gaze naturale al Qatarului, în timp ce muncitorii încercau să reia operațiunile acolo după ce Iranul l-a bombardat în timpul războiului, provocând un incendiu care a rănit cel puțin 54 de persoane, alte 18 fiind încă dispărute câteva ore mai târziu. Efectele asupra piețelor 🚨🇶🇦 Video shows initial moments … - Dosarul Ciucu: Duminică de foc la DNA
Deși este duminică, procurorii Secției a II‑a a DNA au reluat audierile în dosarul de corupție care zguduie Primăria Capitalei. Surse judiciare confirmă pentru 60MMEDIAGROUP.RO că anchetatorii lucrează „fără pauză”, în contextul complexității cauzei și al numărului mare de persoane implicate. Dosarul instrumentat de DNA vizează presupuse fapte de corupție legate de servicii de publicitate … - Primarul Timișoarei pierde mandatul și nu mai poate ocupa funcții publice până în 2030. Ce se întâmplă cu funcția de președinte al USR
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a fost declarat în stare de „conflict de interese” de Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce atrage pierderea mandatului de edil al Timișoarei. Agenția Națională de Integritate (ANI) a susținut că edilul a aprobat un referat privind modificarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care implica o societate în cadrul … - Odeta Nestor, baroneasa de la Princess Casino propunere de arestare preventivă în dosarul mitei pentru Ciprian Ciucu. Denis Rifai, denunțător în dosar
Un cutremur de proporții a lovit la temelia sistemului politic și a industriei jocurilor de noroc din România. Ceea ce părea a fi o simplă investigație de rutină a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) s-a transformat rapid într-un mega dosar de corupție, expunând o rețea de tip mafiot care a capturat instituțiile statului, a fraudat bugetul … - Primarul Capitalei, pus sub acuzare pentru luare de mită. Vizat în dosar ar fi și europarlamentarul Dan Motreanu
Este bomba zilei! Ciprian Ciucu este audiat la DNA. Primarul Capitalei e acuzat într-un dosar privind campania electorală din 2025, condusă de Ilie Bolojan și Dan Motreanu. Edilul ar fi fost pus sub acuzare într-un dosar de luare de mită, susțin surse judiciare. Potrivit unor surse, finanțarea campaniei pentru Primăria Capitalei a lui Ciprian Ciucu, … - USR, în colaps! Dominic Fritz, declarat incompatibil
Dominic Fritz a fost declarat incompatibil de Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia este definitivă și vine după un dosar în care Agenția Națională de Integritate a constatat că primarul Timișoarei s-ar fi aflat într-o stare de incompatibilitate. Potrivit informațiilor prezentate, hotărârea instanței este una în defavoarea lui Dominic Fritz. Dosarul se afla în … - Prinsul Paul de România va fi predat autorităților române
Curtea de Apel Paris a dispus joi predarea lui Paul de România către autoritățile române, într-o nouă etapă a procedurii judiciare desfășurate între România și Franța în baza mecanismelor europene de cooperare judiciară. Anunțul a fost făcut de Ministerul Justiției, care a precizat că hotărârea instanței franceze reprezintă un pas important într-un dosar aflat pe rolul autorităților din cele … - Lovitură dată mafiei exporturilor de animale. Operațiune DNA Timișoara împreună cu ofițerii BCCO în Arad. Percheziții și la Direcția Sanitar-Veterinară
În urma dezvăluirilor Anchetatorii.ro în această dimineață au loc percheziții ale procurorilor DNA și polițiștilor de la Crimă Organizată Timișoara în Arad. Oamenii legii fac descinderi în 13 locații. Scotocesc case, ferme și chiar sediul Direcției Santiar-Veterinare pe urmele unor afaceri cu animale. Anchetatorii vorbesc despre infracțiuni de fals, abuz cu obținere de foloase necuvenite și luare de … - Dominic Fritz, pe topogan! USR ar putea scăpa de el
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-ar putea pronunţa joi în procesul în care primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, liderul USR, are o decizie în primă instanţă prin care a fost declarat în conflict de interese, transmite Agerpres. Procesul se află în faza de recurs, depus de Dominic Fritz împotriva unei decizii a Curţii de … - Adjunctul procurorului șef al României, procurorul Solomon, primește de 20 de ani diurnă și cazare plătită pentru că și-a păstrat domiciliul în satul părinților
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis marți delegarea în funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București a lui Nicolae Andrei Solomon, actualul adjunct al procurorului general al României. Mandatul lui Solomon la Parchetul General va expira pe 28 iunie, în locul său venind Marius Voineag, fostul șef DNA. … - Inspector ANPC din Constanța, urmărit penal pentru luare de mită
DNA anunță că procurorii Secției de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 10 iunie 2026, față de inculpatul DRAGOMIRESCU BOGDAN-EDUARD, la data faptei șef al Serviciului Corp Control din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția … - EXCLUSIV: Rețeaua pensiilor speciale „umflate” din pix. Magistrații din Constanța vorbesc deschis despre șefii corupți Cristina Ramona Duță și Marius Epure
Un grup de magistrați pensionați (atât înainte, cât și după anul 2022) a decis să rupă tăcerea și să dezvăluie o situație alarmantă din interiorul sistemului de justiție constănțean. Sub protecția anonimatului, de teama repercusiunilor, aceștia au înaintat o sesizare explozivă către 60MMEDIAGROUP.RO și cele mai înalte instituții ale statului, acuzând un veritabil abuz în serviciu care … - Spălătoria de la Curtea de Apel București suspendă publicarea adreselor chiriașilor RA-APPS
Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) a secretizat din nou lista cu adresele imobilelor închiriate persoanelor fizice, după ce mai mulți consilieri de conturi și chiriași ai Regiei au atacat la Curtea de Apel București (CAB) hotărârea Guvernului Bolojan prin care aceste informații au fost făcute publice. „Se suspendă executarea prevederilor Hotărârii Guvernului … - Dosarul 10 August: Foșii șefi ai Jandarmeriei, achitați înainte de prescripție
Tribunalul Militar București s-a pronunțat luni în dosarul „10 August”, după două amânări consecutive motivate de necesitatea deliberării. Decizia magistraților este una surprinzătoare: foștii șefi ai Jandarmeriei au fost achitați. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. În fața instanței au fost judecați Laurențiu Cazan, fost adjunct al Jandarmeriei Capitalei, Sebastian Cucoș, fost … - Contestație explozivă în proiectul Ochiuri: Jandarmeria Română, acuzată că a anulat licitația pentru a ascunde propriul eșec administrativ
Scandalul privind proiectul de modernizare al Centrului de Pregătire C.P.P.C.J. Ochiuri ia amploare după ce asocierea formată din SC GLOBAL ELECTRO CONSTRUCT SRL și JUST CIVIL ENGINEERING SRL a depus o contestație oficială împotriva deciziei Inspectoratului General al Jandarmeriei Române de a respinge toate ofertele și de a anula procedura de achiziție. Documentul transmis către … - Tribunalul Militar ar putea da joi sentinţa în Dosarul ”10 August” / Pentru coloneii Gheorghe Sebastian Cucoş şi Cătălin Sindile procurorul a cerut închisoare cu executare
Tribunalul Militar Bucureşti ar putea pronunţa, joi, sentinţa în primă instanţă în Dosarul ’10 August’, în care foşti şefi ai Jandarmeriei sunt judecaţi pentru reprimarea violentă a manifestanţilor la protestul din august 2018. La ultimul termen de judecată ar fi trebuit ca instanţa să asculte ultimul cuvânt al inculpaţilor, însă colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş şi … - Descinderi la Ocolul Silvic Bocșa Română. Suspiciuni privind bușteni dispăruți din depozite. IPJ Caraș-Severin confirmă acțiunea și trimite cazul la Parchet
Descinderi ale polițiștilor și Gărzii Forestiere au avut loc în această dimineață la Ocolul Silvic Bocșa Română, într-o acțiune care vizează posibile nereguli grave în gestiunea materialului lemnos. Surse operative au declarat pentru Oficiul de Știri că există suspiciuni privind bușteni dispăruți din depozitele ocolului, situație aflată în aria de verificare a structurii silvice Jupiter. … - Război total în stat: CSM sesizează marile foruri internaționale împotriva Guvernului Bolojan!
Consiliul Suprem al Magistraturii, secția pentru judecători a analizatm marți, 9 iunie, o situație pe care a apreciat-o ca reprezentând un atac grav și fără precedent la adresa independenței justiției. În acest context, CSM a decis în unanimitate să intervină pentru apărarea independenței judecătorilor și să adopte o poziție instituțională fermă. Totodată, a hotărât informarea …












































