InternaționalȘtirile 60m.RO

Mai multe țări cer o reuniune a UE pe tema situaţiei din Belarus

Miniştrii de externe din Letonia, Estonia, Finlanda şi Polonia au susţinut marţi convocarea unei reuniuni de urgenţă cu şefii diplomaţiilor statelor UE pentru a analiza criza politică din Belarus, Polonia oferindu-se de asemenea să medieze între puterea şi opoziţia din Belarus în urma alegerilor prezidenţiale câştigate din nou de preşedintele Aleksandr Lukaşenko, dar pe care opoziţia le consideră fraudate, potrivit agenţiilor EFE şi AFP.

Miniştrii de externe leton Edgars Rinkevics, eston Urmas Reinsalu, finlandez Pekka Haavisto şi polonez Jacek Czaputowicz s-au întâlnit în capitala Letoniei, Riga, cu ocazia centenarului tratatului de pace între Letonia şi Rusia sovietică.

Situaţia din Belarus a devenit însă subiectul central al conferinţei lor de presă comune, la care miniştrii leton, eston şi finlandez au susţinut propunerea unei reuniuni europene formulată în ziua precedentă de omologul lor polonez şi despre care au menţionat că a fost transmisă şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell.

„Încă există loc pentru dialog”, a apreciat gazda reuniunii, ministrul Edgars Rinkevics, după ce a fost întrebat despre posibilitatea impunerii unor noi sancţiuni europene împotriva Belarusului, el estimând că astfel de sancţiuni „nu vor face decât să crească dependenţa globală (a Belarusului) faţă de Rusia”.

În acest timp, omologul său eston Urmas Reinsalu a cerut autorităţilor de la Minsk să „înceteze orice violenţă împotriva manifestanţilor paşnici, să elibereze activiştii şi ziariştii arestaţi”. „Nimeni nu a descris aceste aşa-zise alegeri drept libere şi corecte, aşadar nu trebuie să recunoaştem legitimitatea rezultatelor”, a completat el.

Miniştrii de externe din Letonia şi Polonia, state care au frontiere comune cu Belarus, au spus că ţările lor sunt dispuse să primească opozanţi belaruşi, după ce au vorbit despre situaţia candidatei la preşedinţie Svetlana Tihanovskaia, care marţi a părăsit Belarusul pentru a se refugia în Lituania, ea afirmând într-o înregistrare video că „singură” a luat „decizia foarte dificilă” de a pleca.

Tihanovskaia a contestat rezultatul alegerilor prezidenţiale, câştigate cu peste 80% din voturi de Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere în Belarus din 1994. Acest rezultat a declanşat proteste antiguvernamentale care s-au extins în 33 de oraşe ale ţării şi mii de persoane au fost reţinute, după cum au anunţat chiar autorităţile de la Minsk.

Preşedintele Lukaşenko a aprobat modul în care au acţionat forţele de ordine şi a acuzat opoziţia că primeşte sprijin extern din partea unor ţări precum Polonia sau Republica Cehă şi că încearcă să ocupe cu forţa instituţii publice.

„Polonia este pregătită să joace rolul de mediator între opoziţia belarusă şi preşedintele Lukaşenko. Există încă loc pentru dialog”, a declarat la Riga ministrul polonez de externe Jacek Czaputowicz.

„Nu este normal să fugă din propria lor ţară candidaţi ai opoziţiei. Vom fi prudenţi cu sancţiunile, întrucât ele trebuie impuse în aşa fel încât să nu afecteze cetăţenii belaruşi de rând ori cetăţenii altor ţări care trăiesc sau muncesc în Belarus”, a atenţionat la rândul său şeful diplomaţiei finlandeze, Pekka Haavisto. 

Sursa: www.agerpres.ro

  • Ilie Bolojan stă mai mult pe vloguri cu discursuri decât cu reformarea României
    România traversează o perioadă complicată, cu dezechilibre economice, instituții blocate și o administrație sufocată de birocrație. În acest context, cetățenii așteaptă soluții concrete, decizii curajoase și reforme reale. În schimb, primesc din ce în ce mai des discursuri ambalate frumos, livrate pe vloguri și rețele sociale, fără acoperire în fapte. Ilie Bolojan pare tot mai …
  • Raport al serviciilor americane: Putin vrea să cucerească toată Ucraina și părți din Europa
    Rapoartele serviciilor secrete americane continuă să avertizeze că președintele rus Vladimir Putin intenționează să cucerească întreaga Ucraină și să recucerească părți din Europa care au aparținut fostului imperiu sovietic. Informația a fost comunicată de către șase surse familiarizate cu situația, pentru agenția Reuters. Cel mai recent dintre rapoarte datează de la sfârșitul lunii septembrie, potrivit …
  • Bolojan dă încă o palmă angajaților la stat
    Tradiția punților bugetare e întreruptă de premierul Ilie Bolojan, care nu e de acord cu o zi liberă pe 5 ianuarie, când angajații la stat se întorc la muncă pentru o zi, pentru ca apoi să aibă iar libere, potrivit surselor Cotidianul. Anul 2025 începe pentru bugetari cu liberele legale, adică 1 (joi) și 2 …
  • De ce refuză Bolojan să îl demită pe Predoiu, autorul legilor justiției prin care escrocii scapă de pușcărie
    Refuzul premierului Ilie Bolojan de a-l îndepărta pe Cătălin Predoiu din Guvern ridică semne serioase de întrebare, mai ales în contextul trecutului acestuia. Predoiu nu este un personaj nou în arhitectura puterii: a avut mai multe mandate la Ministerul Justiției, perioade în care a influențat decisiv legislația penală, iar astăzi conduce Ministerul Afacerilor Interne, instituția-cheie …
  • Mafia media, front comun pentru salvarea scaunului Lianei Arsenie, garanția că pot scăpa de pușcărie prin prescripție
    Un fenomen tot mai vizibil în spațiul public arată cât de strâns sunt legate anumite zone ale presei de interesele din justiție. În ultimele săptămâni, mai multe televiziuni și site-uri cunoscute pentru obediența lor față de putere au declanșat un adevărat front mediatic în apărarea Lianei Arsenie, prezentată forțat drept „victimă” a unor atacuri politice …
Back to top button