Comerțul internațional și-a revenit ușor în mai, după prăbușirea din aprilie

Exporturile și importurile și-au revenit ușor în mai, după o cădere pronunțată în aprilie, pe fondul stării de urgență provocate de pandemia de coronavirus.
Exporturile de bunuri ale României au totalizat 3,75 miliarde de euro în mai, în urcare de la 2,93 miliarde de euro în luna precedentă. Totuși, nivelul exporturilor a fost cu 40% mai mic decât cel din mai 2019.
O evoluție similară au avut și importurile, care au urcat de la 4,6 miliarde de euro în aprilie la 5 miliarde de euro în mai, dar au fost totuși cu peste 35% mai mici decât în aceeași lună de anul trecut.
În total, exporturile de bunuri au cumulat 23,75 miliarde de euro în primele cinci luni, cu 19% mai puțin decât în același interval din 2019. Importurile au scăzut cu 13,5% până la 31,1 miliarde de euro în perioada ianuarie-mai, astfel că deficitul comercial din primele cinci luni a ajuns la 7,34 miliarde de euro.
Sursa: www.euractiv.ro
- Marius Lulea: AUR e partid european prin statut. Dacă Simion nu vrea în UE, să meargă la tribunal să modifice statutul
Ieșirile publice și luările de poziție în favoarea pieței libere respectă în totalitate documentele constitutive ale formațiunii, a aexplicat fondatorul AUR Marius Lulea, care a respins acuzațiile de abatere de la linia partidului lansate de George Simion: „Fiecare dintre aceste puncte, partidul AUR are un statut. În acel statut este înscrisă libertatea economică. Avem, în … - Tensiuni majore în Orientul Mijlociu: Explozii puternice în capitala Arabiei Saudite pe fondul escaladării conflictului cu rebelii Houthi
Capitala saudită a fost zguduită joi de explozii violente, determinând elevii din şcolile internaţionale şi diplomaţii să se adăpostească, pe fondul unui conflict care se intensifică între Riad şi gruparea pro-iraniană Houthi din Yemen, relatează AFP, potrivit news.ro. Cu o zi înainte, autorităţile aeronautice au anunţat trei morţi şi zeci de răniţi în urma unor … - Luca Niculescu exclude varianta unui cabinet de tranziție: Obiectivul negocierilor este un Guvern cu puteri depline până în 2028
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat joi, după negocierile cu UDMR pentru formarea noului Guvern, că va continua dialogul cu partidele în încercarea de a construi o majoritate parlamentară. „Să sperăm că vom ajunge la un rezultat”, a spus Niculescu. Premierul desemnat a respins, totodată, perspectiva unui Executiv de tranziție sau „de sacrificiu”, afirmând că … - Directorul Poliției Locale Constanța, vizat de un dosar DNA: Acuzații privind blocarea abuzivă a 60 de amenzi în valoare de peste 100.000 de lei
Directorul general al Direcţiei Generale de Poliţie Locală Constanţa, Ionuţ Dumitru, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi dispus scoaterea administrativă din circuitul civil a 60 de procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, cu un cuantum total al amenzilor de peste 100.000 de lei. … - Decizie a instanței în dosarul Călin Georgescu: Omul de afaceri Ionel Rusen rămâne în arest preventiv
Tribunalul București a respins joi, 8 octombrie, cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu formulată de Ionel Rusen, prezentat de procurorii DIICOT drept un pion principal în dosarul de înșelăciune în care este vizat și fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu. Astfel, omul de afaceri, bănuit că ar fi intermediat o …




