coruptie
-
Politică

Autoritatea Aeronautică Civilă Română refuză să își facă treaba. România, țara unde autoritățile încurcă dezvoltarea
Într-un stat normal, autoritățile sunt în slujba cetățeanului și a dezvoltării. În România, însă, instituții plătite din bani publici aleg…
-
Politică

Club Feroviar: Statul român, chiriaș indirect al șefului CFR Călători Traian Preoteasa în Dubai, printr-un fost ziarist
Traian Preoteasa, directorul general al CFR Călători, încasează lunar 2.500 de euro din închirierea unui apartament în Dubai. Chiriașul este…
-
Politică

Ni se cere să fim solidari cu mafia de partid și de stat! Salariul directorului STB a ajuns la 12.000 de euro pe lună. Recent, și-a renovat biroul cu 153.000 de euro
Salariul directorului STB a crescut de patru ori în ultimii doi ani. În 2023, când a preluat conducerea Societății de…
-
JUSTIȚIE

Zeci de mii de euro la un medic – dar politicienii cu vile și averi nejustificate când ajung la audieri?
Zeci de mii de euro au fost găsiţi la șeful secției de Neurochirurgie de la Spitalul Militar Carol Davila. Percheziții,…
-
Politică

15.000 de incompetenți puși de partide în consiliile de administrație. Așa arată jaful organizat care duce România în faliment
România nu are nevoie de taxe mai mari, ci de curățenie în stat. În timp ce guvernele PSD, PNL, UDMR…
-
JUSTIȚIE

Percheziții DNA la Spitalul Militar „Carol Davila”. Mai mulţi medici, suspectaţi că luau mită de la pacienţi
Procurorii Anticorupție efectuează joi dimineața percheziții în București și la două adrese din județul Dâmbovița, într-un dosar în care mai…
-
JUSTIȚIE

ReporterIS: Primarul Mihai Chirica ar fi încercat să ascundă probe față de DNA
Un amplu scandal de corupție a izbucnit la Primăria Iași, condusă de primarul Mihai Chirica, după o descindere în forță…
-
JUSTIȚIE

Procurorii, pregătiți să intre la Autoritatea Aeronautică Civilă Română: Blochează intenționat procesul de avizare
Într-o țară normală, instituțiile publice își fac treaba. În România, când apare o lege care le obligă să muncească, trag…
-
Economie

JAF! Curtea de Conturi: Romsilva nu a evaluat contabil „la valoarea justă” 3,1 milioane de hectare din fondul forestier național
Inspectorii financiari au descoperit numeroase nereguli la Regia Națională a Pădurilor în urma unui audit de conformitate și au sesizat organele de…
-
Economie

Curtea de Conturi a făcut plângere penală după un control la Transelectrica: Prime ilegale de 30 de milioane de lei
Curtea de Conturi a făcut plângere penală după un control la Transelectrica, acolo unde a descoperit că se acordaseră prime ilegale…
-
JUSTIȚIE

Jaf de 8 milioane de lei! Descinderi ale procurorilor DNA la Primăria Iaşi
Echipe ale Poliției și Jandarmeriei Iași au descins marți, 17 iunie, la sediul Primăriei Iași. Potrivit biroului de presă al…
-
Politică

”Onestitatea”, doar o glumă de campanie! Nicușor Dan a trecut în tabăra celor care își secretizează averea
Președintele a promis că își va publica declarațiile de avere și interese, ca un semnal împotriva deciziei CCR de secretizare…
-
JUSTIȚIE

Cum a ajuns un primar USR să fie acuzat de Curtea de Conturi. E vorba de milioane de lei delapidate
Allen Coliban, fostul primar USR al Brașovului, este acuzat de Curtea de Conturi că a cheltuit ilegal aproape 3 milioane…
-
Politică

JAF la stat! Prime ocazionale necuvenite în valoare de peste 42 milioane euro la Romsilva
În ultimii șapte ani, Romsilva a cheltuit peste 1,2 miliarde lei pentru bonusuri salariale și bonusuri la pensionare, potrivit unui…
-
Politică

Cine e Anca Paliu Dragu, bogătașa de la Banca Moldovei care spunea că românii pot trăi și cu 2 lei – numele vehiculat de Nicușor pentru postul de premier
Da, ştiu că e faimoasă acum. Nicușor Dan o vrea în funcția de premier. Franța își pune oamenii în funcții…
-
Politică

Escrocul Iordache, afaceri cu statul de aproape 700 de milioane de lei
Județul Gorj, asfaltat de firma pasată de șeful PNL Gorj fiului său. Afaceri cu statul de 700 milioane lei Una…
-
Politică

Fostul ministru de finanțe al PSD, membru în echipa de negociere a bugetului și care propune taxa de solidaritate, a venit la discuții într-un Mercedes de 100.000 de euro care nu apare în declarația de avere
„Mercedesul e închiriat de la compania unui prieten care nu are legături cu statul și nu e o mașină de…
-
JUSTIȚIE

Comandantul de la Kogălniceanu, prins de procurori
Generalul de flotilă aeriană Nicolae Crețu, comandantul Bazei 57 Aeriene “Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” de la Mihail Kogălniceanu, este audiat…
-
Economie

ANAF „sparge” 8 milioane de euro pe sondaje de opinie și pe servicii de pază
ANAF, instituția care trebuie să colecteze aceste taxe, „sparge” aproape 8 milioane de euro pe sondaje de opinie și pe servicii de…
-
Politică

Salarii incredibile la Primăria Iași. Bugetari cu prime de zeci de mii de euro, în timp ce românii strâng cureaua
Șefii companiilor aflate în subordinea Primăriei Iași au încasat prime consistente pentru anul 2024, echivalente cu 12 salarii nete. Fiecare a primit dintr-o…
-
JUSTIȚIE

Sporuri aberante la Curtea Constituțională a României. Sumele astronomice pe care le primesc magistrații sistemului
Sporuri și pensii speciale uriașe pentru cei nouă judecători de la Curtea Constituțională. Șeful CCR, Marian Enache, are un salariu…
-
JUSTIȚIE

Marius Voineag, cel mai corupt șef al DNA! Prieten cu interlopii și infractori de rang înalt
„O modalitate mascată de a fi înlăturat din dosarele penale” La începutul acestui an, procurorul Neculai Cârlescu, la acel moment…
-
Economie

Băncile profită de stat, economia reală suferă: o relație toxică între sistemul bancar și guvern
În ultimii ani, băncile din România și-au majorat semnificativ bilanțurile prin achiziționarea de titluri de stat și participarea la programe…




















