Politică

Păcurar Călin-Petru va candida la Primăria Apahida din partea Partidului Mișcarea Populară

Candidatul PMP vine cu un program de candidatură concentrat pe rezolvarea problemelor cetățenilor și crearea de proiecte ce răspund concret nevoilor cetățenilor.

Un prim punct în programul său de candidatură este susținerea procesului de învățământ prin construirea unei noi creșe și stabilirea unui program „afterschool” care să vină în ajutorul familiilor, iar grădinița existentă va fi modernizată și extinsă.

Pe perioada mandatului, Păcurar Călin-Petru dorește să restabilească ordinea și disciplina în cadrul Primăriei Apahida, astfel încât instituțiile publice locale să răspundă eficient și la timp solicitărilor cetățenilor. Se vor face demersuri pentru curățenia și reamenajarea domeniului public pentru a schimba imaginea dezolantă a comunei. Păcurar Călin-Petru intenționează să fie elaborat un nou PUG în concordanță cu recomandările cetățenilor astfel încât să nu se mai construiască blocuri între case și urbanizarea satelor comunei să nu fie dezvoltată în mod haotic și neregulamentar.

Candidatul PMP, Păcurar Călin-Petru își propune refacerea canalizării apelor reziduale și pluviale în toate satele aparținătoare comunei Apahida. Se vor executa lucrări de modernizare a tuturor străzilor din comună și utilizarea la maxim a întregului spațiu destinat drumurilor prin construirea de trotuare, piste pentru biciclete și chiar piste pentru alergat, acolo unde drumul permite, astfel încât comuna Apahida să se ridice la nivelul unei comune dezvoltate în concordanță cu direcția verde la care s-au obligat toate orașele din Uniunea Europeană. Tot cu acest scop, se va construi un complex de relaxare, care să cuprindă și un ștrand.

Pentru infrastructura rutieră a comunei, Păcurar Călin-Petru – candidatul din partea Partidului Mișcarea Populară la primăria Apahida – propune construirea de parcări în zonele aglomerate ale comunei și susținerea în continuare a subvenției la abonamentele pe mijloacele de transport în comun pentru elevi, studenți și pensionari.

Partidul Mișcarea Populară este un partid de dreapta conservatoare,

 » Aflați mai multe detalii…

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button