Dosarul „Sparanghelul”, clasat de procurori pe motiv că fapta nu există

În plină stare de urgență, când toată România era supusă unor drastice condiții pentru limitarea răspândirii epidemiei de Covid-19, imaginile cu aglomerația de la Aeroportul Cluj făceau înconjurul lumii. Sute de persoane s-au îmbulzit în incinta Aeroportului clujean, fără a respecta minime condiții de distanțare, așteptând să fie preluate de cursele charter petru a ajunge la muncă, la fermele de Sparanghel din Germania.
steria de la începutul lunii aprilie, creată pe marginea acestui subiect s-a stins repede. Astăzi, procurorii au anunțat în exclusivitate pentru știripesurse.ro că s-a dispus clasarea dosarului „Sparanghelul”, pe motiv că „faptele nu există” sau nu sunt prevăzute de legea penală.
Măsura este cu atât mai interesantă cu cât Biroul de Poliție Transporturi Aeriene Cluj s-a sesizat din oficiu în acest caz, iar procurorii ajung să claseze cauza, tocmai în contextul în care Parlamentul anchetează de zor Comisia Sparanghelul, scrie și Actual de Cluj.
„La data de 09.04.2020 Biroul de Poliție Transporturi Aeriene Cluj s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 Cod penal, reținând în esență că, în cursul aceleiași zile, începând cu ora 07.00, în parcarea Aeroportului Internațional Avram iancu Cluj s-a creat o aglomerare de persoane provenind din toate zonele țării, inclusiv din cele cu focare de infecție COVID-19, persoane care doreau să plece la muncă în Germania cu mai multe curse charter”, se arată în poziția Parchetulu de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Sursa: www.g4media.ro
- România se stinge demografic, an după an
România se stinge demografic, an după an. Se nasc mai puțini copii decât români care mor, iar diferența crește constant. Nu mai este o statistică rece, ci o realitate vizibilă: școli goale, sate îmbătrânite, orașe fără viitor. Datele furnizate de Institutul Național de Statistică arată clar declinul natalității. Tinerii amână sau renunță la ideea de … - Românii plătesc cele mai ridicate rate la locuințe din cauza dobânzilor colosale
Românii plătesc unele dintre cele mai mari rate la locuințe din Europa raportat la salarii. Nu pentru că locuințele ar fi mai bune sau veniturile mai mari, ci din cauza dobânzilor colosale practicate de bănci și a unei politici financiare care apasă constant pe populație. Cu salarii mult sub media vest-europeană, românii ajung să aloce … - România trebuie să își negocieze condiții favorabile din acordul UE–Mercosur
Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Mercosur va avea efecte directe asupra economiei europene, iar agricultura este printre cele mai vulnerabile domenii. Importurile de carne, cereale și produse agroalimentare din America de Sud pot pune o presiune uriașă pe fermierii români, deja dezavantajați de subvenții mici și costuri mari. România nu își permite să fie … - Inflația a tăiat 30% din venitul românilor în trei ani
În ultimii trei ani, inflația a erodat brutal puterea de cumpărare a românilor. Chiar dacă salariile au crescut pe hârtie, în realitate banii valorează mult mai puțin. Alimentele, energia, chiriile și ratele au explodat, iar venitul real al populației a fost tăiat cu aproximativ 30%. Datele publice confirmate de Institutul Național de Statistică arată scumpiri … - Mafie… CCR a amânat din nou eliminarea pensiilor speciale
Curtea Constituțională a României a decis, din nou, să amâne o hotărâre privind eliminarea pensiilor speciale. Un subiect care arde de ani de zile și care afectează direct echitatea socială și bugetul public este împins iar și iar în viitor, sub pretexte juridice și procedurale. În timp ce milioane de români trăiesc cu pensii mici, …