Referendum în Rusia: Vladimir Putin poate rămâne preşedinte până în 2036, conform rezultatelor preliminare

Cetăţenii ruşi au aprobat cu largă majoritate reforma constituţională supusă referendumului, permiţându-i astfel preşedintelui Vladimir Putin să candideze pentru încă două mandate şi să rămână şef al statului până în 2036, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Rezultatele parţiale au fost anunţate miercuri, cu cinci ore înainte de închiderea urnelor.
Conform Comisiei Electorale Centrale din Rusia, după numărarea a 2,68% din voturi, rezultatul este de peste 70% în favoarea modificării Constituţiei şi ceva mai puţin de 29% împotrivă. Noi rezultate vor fi anunţate la ora 19:00 GMT (22:00 ora României).
Ruşii au fost încurajaţi să participe la referendumul desfăşurat timp de o săptămână prin tombole cu premii în apartamente şi publicitate pentru celelalte modificări din pachetul de reformă, cum ar fi protecţia pensiilor şi interzicerea de facto a căsătoriilor homosexuale.
Din ordinul lui Putin, cei care mergeau miercuri la vot însoţiţi de copii au primit câte un premiu de 10.000 de ruble (141 de dolari).
Prezenţa la vot atinsese aproape 60% miercuri la prânz. Pentru validarea referendumului pragul era de 50%, iar pentru schimbarea Constituţiei este necesară doar majoritatea simplă a voturilor exprimate.
Într-un discurs ţinut marţi seara, preşedintele nu a menţionat efectul referendumului asupra carierei sale. Practic, în 2024, când se încheie actualul mandat, el va putea fi ales din nou pe un termen de şase ani şi va putea candida din nou şi în 2030. Putin susţine că nu s-a decis încă în privinţa candidaturii.
În Piaţa Roşie din Moscova a avut loc şi un protest simbolic al unui grup de activişti care au fost arestați de poliție
Conform institutului de sondare a opiniei publice Levada, 60% din cetăţeni au o opinie favorabilă despre şeful statului, în vârstă de 67 de ani.
Miercuri, în Piaţa Roşie din Moscova a avut loc şi un protest simbolic al unui grup mic de activişti, care au scris cu trupurile pe caldarâm 2036, înainte de a fi arestaţi de poliţie.
Adunările publice sunt interzise în capitala Rusiei din cauza epidemiei de coronavirus, care a fost şi motivul pentru extinderea referendumului timp de o săptămână, astfel încât să se evite aglomeraţia în secţiile de votare.
Partidul Comunist, care le-a recomandat susţinătorilor săi să voteze ‘nu’, a reclamat unele nereguli la referendum. Liderul partidului, Ghenadi Ziuganov, a arătat că electoratul va trebui să suporte consecinţele sprijinului pentru politica lui Putin, care a afectat economia.
În imposibilitate de a protesta în stradă, opoziţia din Rusia a ridiculizat referendumul online, publicând fotografii cu secţii de votare în scări de bloc, curţi şi în portbagajul unui autoturism.
Organizaţia neguvernamentală Golos, care monitorizează alegerile, a anunţat că nu va putea confirma legitimitatea rezultatului.
Sursa: www.digi24.ro
- Tragedia de la Midia. Familiile marinarilor dispăruți acuză erori grave: „Remorcherul nu era pregătit pentru această manevră!”
„Vrem adevărul despre dispăruți!” Strigăt de disperare al familiilor marinarilor victime ale accidentului de la Midia. Rudele celor aflați la bordul remorcherului scufundat în Marea Neagră s-au mobilizat sâmbătă pentru a pune presiune pe autorități. Aceștia susțin că tragedia putea fi evitată și cer explicații urgente privind manevrele navale efectuate în zona Midia în momentul … - Economiștii spun că nu este scenariu SF ca prețul să ajungă la 12-13 lei litrul, în România
Șoferii români se pregătesc pentru un nou val de scumpiri. Prețurile carburanților ar putea exploda în perioada următoare, pe fondul escaladării conflictului dintre Iran și Israel. Peisajul economic românesc este dominat în prezent de o incertitudine majoră legată de costul vieții, în condițiile în care cotațiile internaționale ale petrolului indică o tendință accentuată de scumpire. … - Grup de migranți egipteni, descoperit într-un camion pe autostrada A1: Opt minori și un adult, depistați de jandarmi
Intervenție de urgență pe Autostrada A1: Jandarmii din Dâmbovița au descoperit sâmbătă un grup de migranți egipteni ascunși într-un autocamion. Printre persoanele depistate se aflau opt minori și un adult, toți intrând în România fără forme legale. O parcare de pe autostrada A1 București-Pitești a fost sâmbătă scena unei intervenții de urgență a Jandarmeriei, după … - Explozie a importurilor de gaze în România: Creștere de 116% în ianuarie 2026, în timp ce producția internă scade
Resursele de energie ale României înregistrează un nou declin la începutul anului 2026. Potrivit datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), producția de gaze naturale utilizabile a coborât la 654.400 tone echivalent petrol (tep) în luna ianuarie, marcând o scădere de 1,1% față de perioada similară a anului trecut. Acest deficit de peste 7.300 … - Veste proastă pentru 2 milioane de români. Creșterea salariului minim de la 1 iulie înseamnă doar 4 lei în plus pe zi!
Majorare simbolică pentru forța de muncă din România: începând cu luna iulie 2026, cei aproape două milioane de angajați plătiți cu salariul minim pe economie vor beneficia de o creștere netă de doar patru lei pe zi. O lovitură neașteptată pentru cei aproape două milioane de români plătiți cu salariul minim pe economie: de la …




