Focar de COVID-19 la Direcţia de Sănătate Publică Constanța, după ce patru angajate au fost confirmate cu noul coronavirus

Un focar de COVID-19 a fost raportat la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Constanţa, după ce patru angajate de la laborator au fost confirmate cu noul coronavirus. Activitatea instituţiei nu este afectată după apariţia acestor cazuri.
Directorul DSP Constanţa, Cristina Schipor, a declarat, pentru News.ro, că cele patru cazuri nu au simptome, iar familiile acestora au intrat în carantină.
„Sunt patru cazuri asimptomatice. Familiile acestora au intrat în carantină. În cadrul Direcţiei de Sănătate Publică nu au avut contacţi, având în vedere că toată lumea poartă mască. În DSP se face zilnic dezinfecţia”, a afirmat Cristina Schipor.
Cele patru cazuri au fost descoperite în urma testării personalului instituţiei, conform metodologiei stabilite de autorităţi. Schipor a menţionat că cele patru angajate lucrează la laborator şi sunt internate la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa. Directorul DSP a transmis că activitatea instituţiei nu este afectată în urma apariţiei acestor cazuri.
În judeţul Constanţa au fost confirmate de la începutul pandemiei 1.954 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, 53 dintre acestea fiind depistate în ultimele 24 de ore. Până în prezent, 50 de persoane au decedat, iar 1.336 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi (din Constanţa şi alte judeţe). În acest moment, sunt 249 de persoane internate, dintre care 210 din judeţul Constanţa şi 39 din alte judeţe.
De asemenea, în judeţ sunt 815 persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacţi direcţi ai celor confirmaţi cu virusul SARS-CoV-2. Totodată, un număr total de 133 de persoane sunt izolate la domiciliu.
Sursa: News.ro
- Decizia care ridică semne de întrebare: Cele două rafinării ale Rompetrol, Petromidia și Vega, se închid temporar
Rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, deținute de Rompetrol, parte a Grupului KazMunayGas International, ar urma să fie închise pentru 30 de zile, începând din februarie, conform surselor Mediafax din industrie. Cele două rafinării ale Rompetrol, Petromidia și Vega, se închid temporar Oficialii Rompetrol ar fi luat decizia să suspende pentru o lună activitaea de rafinare, … - ANAF a început executarea silită a Gabriel Resources pentru a recupera 46 milioane de lei
Gabriel Resources are de achitat statului român suma de 46.779.769 de lei (peste 9 milioane de euro). Datoria reprezintă cheltuielile efectuate de statul român în arbitrajul internațional deschis de Gabriel Resources după ce România a blocat exploatarea aurului de la Roșia Montană, în județul Alba. Agenția Naționalǎ de Administrare Fiscalǎ (ANAF) a anunțat, marți, că … - Cine este Marilen Pirtea, rectorul-sinecurist care a făcut praf educația din România împreună cu Daniel David
Marilen Gabriel Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, deputat PNL și unul dintre cei mai influenți oameni din spatele noilor legi ale educației, a devenit simbolul degradării sistemului universitar românesc. Cariera sa este construită la intersecția dintre funcții academice, politică de partid și portițe legislative folosite abil pentru conservarea puterii, în timp ce … - Serviciile secrete au protejat corupția din sistemul judiciar. Trântorul Iohannis a blocat orice reformă și a susținut corupția instituțională
După zece ani la Cotroceni, bilanțul lui Klaus Iohannis este devastator pentru statul de drept. Sub mandatul său, serviciile secrete nu doar că au eșuat în a sprijini curățarea sistemului judiciar, ci au devenit un scut pentru rețelele de corupție din interiorul acestuia. În loc să acționeze ca instrumente de apărare a legalității, structurile de … - Borfașii din presă, disperați că țara se reformează. Patronii lor corupți nu vor mai fi intangibili
Agitația din ultimele zile dintr-o parte a presei spune totul. Pe măsură ce reformele încep să atingă zone până acum protejate, trompetele mediatice ale sistemului reacționează isteric. Nu din grijă pentru democrație sau „libertatea presei”, ci din frică pură: patronii lor, obișnuiți ani la rând să fie intangibili, riscă în sfârșit să răspundă pentru faptele …