InternaționalPoliticăȘtirile 60m.RO
Declarație bizară a președintelui rus Vladimir Putin: Noile super puteri sunt China și Germania

Vremurile în care SUA și Rusia decideau asupra celor mai importante problemele ale lumii au trecut, a declarat joi președintele rus Vladimir Putin, afirmând că acum Germania și China se îndreaptă spre statutul de superputeri, scrie Agerpres.
Susținând un discurs printr-un link video în cadrul întâlnirii Clubului de discuții Valdai, Putin a dat de înțeles că rolul SUA s-a diminuat, ca și cel al Regatului Unit și al Franței, în timp ce Berlinul și Beijingul – în termeni de importanță politică și economică – se îndreaptă spre statutul de superputeri mondiale.
Dacă Washingtonul nu este gata să discute probleme globale cu Moscova, Rusia este pregătită să aibă o astfel de discuție cu alte națiuni, a menționat Putin.
- ANM: Din 2 februarie, gerul se extinde şi cuprinde aproape două treimi din ţară. Noaptea vor fi temperaturi între -20 şi -8 grade
Meteorologii au acutalizat prognoza, astfel că, după ce de duminică seară până luni dimineaţă gerul cuprinde jumătatea estică a ţării, se extinde, ajungând să se manifeste în aproape două treimi din teritoriul ţării, cu temperaturi care pot ajunge noaptea şi la – 20 de grade Celsius. Conform informării meteorologice transmise duminică de meteorologi, în intervalul 01 … - Centrul Infotrafic, în contextul atenţionării meteorologice din sudul Olteniei, Munteniei şi Dobrogei: Nu sunt instituite restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale şi autostrăzi
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române transmite, duminică seară, în contextul atenţionării meteorologice care vizează intensificări ale vântului, ninsori viscolite, strat de zăpadă valabilă pentru judeţele din sudul Olteniei, al Munteniei şi Dobrogei, că nu sunt instituite restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale şi autostrăzi. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să se informeze cu … - Dossier Center: Relaţia lui Jeffrey Epstein cu Rusia. Finanţistul avea legături strânse cu un absolvent al Academiei FSB, care pregăteşte ofiţeri de informaţii / Belyakov ar putea fi vârful icebergului în legăturile dintre elitele ruse şi Epstein
Au apărut noi detalii în cazul lui Jeffrey Epstein, finanţistul şi infractorul sexual american care s-a sinucis în 2019, după ce a fost arestat sub acuzaţia de trafic de persoane şi solicitare de prostituţie. Deşi au fost făcute publice sute de nume ale victimelor şi clienţilor săi, până acum aproape că nu existau urme ruseşti … - Atac rusesc asupra unui autobuz care transporta mineri ucraineni
Atacul rusesc asupra unui autobuz în apropierea orașului Pavlohrad din regiunea ucraineană Dnipropetrovsk a ucis cel puțin 15 mineri și a rănit alți șapte, a anunțat cea mai mare companie energetică privată din Ucraina, DTEK, citată de The Kyiv Independent. Rusia a lansat un atac pe scară largă împotriva minelor DTEK, a anunțat compania. Unul din … - Avocata Adriana Georgescu, prinsă când lua mită promițând intervenții la lideri liberali, a ocupat o funcție în PNL Sector 1 în 2019
Avocata Adriana Georgescu, prinsă în flagrant când primea mită 60.000 de euro de la un afacerist, între timp suspendată din PNL, a fost numită în 2019 secretar general adjunct al PNL Sector 1. Sebastian Burduja, care era președintele filialei atunci, a explicat că aceasta a fost singura candidată pe post și era recomandată de conducerea …