CTP: nu se poate discuta despre unirea Basarabiei cu România. Cadrilaterul aparține de drept Bulgariei

Declarația incendiară a lui CTP, cunoscutul jurnalist care are o părere despre absolut orice.
El a comentat gestul partidului AUR și care a oferit președintelui Klaus Iohanis, prin intermediul lui George Simion, o hartă cu România Mare.
Este o hartă ce prezintă pădurile României în perioada interbelică. Gestul a fost unul simbolic, dar și cu trimitere directă la tăierea ilegală din pădurile României.
CTP a criticat gestul patriotic al lui George Simion și a susținut că Basarabia nu se poate uni cu România deoarece Rusia s-ar opune, apoi a afirmat că la sud Cadrilaterul nu a fost niciodată al României și el aparține de drept Bulgariei.
CTP are o părere și despre nordul Bucovinei și sudul Basarabiei și despre care susține că ele sunt teritorii ale Ucrainei și România nu trebuie să emită pretenții asupra lor.
- Dosarele Epstein: Ce nume importante apar în noul lot de documente desecretizate
Departamentul de Justiție al SUA a publicat vineri milioane de noi documente din dosarele infractorului sexual Jeffrey Epstein, care scoate la iveală noi nume din lista numeroaselor conexiuni politice ale finanțatorul newyorkez, care s-a sinucis în închisoare în 2019 după ce fusese pus sub acuzare pentru o serie de delicte … - Blackout parțial în Republica Moldova
Un incident tehnic în rețeaua electrică din Ucraina a provocat declanșarea sistemului automat de protecție și întreruperea parțială a alimentării cu energie electrică în Republica Moldova, explică ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Astfel, potrivit lui, din cauza pierderii unor linii electrice, frecvența sistemului energetic național a scăzut până la 48 Hz, … - Cod galben de ger în mai multe județe din țară și în Capitală / Temperaturile pot ajunge până la minus 20 de grade.
Meteorologii au emis mai multe avertizări Cod galben de ger valabile până luni în mai multe județe din țară și în Capitală. Temperaturile pot ajunge până la minus 20 de grade. Una dintre avertizări este în vigoare de sâmbătă de la ora 10.00 până duminică la ora 20.00. Aceasta vizează … - Toni Grecu: „«Mă sună Lia»” a fost unul dintre cele mai tari spectacole de comedie din 2025. Nu l-am făcut noi, l-au făcut românii”
Un episod de comedie creat din actualitatea românească arată cum umorul social şi politic revine în prim-plan într-o perioadă de instabilitate și confuzie, spune Toni Grecu de la grupul Divertis, într-un interviu pentru publicul HotNews. „E un semn că societatea e încă sănătoasă”. Cum a ajuns grupul care a marcat … - Polițiștii din Vrancea au descoperit 15 kilograme de canabis la o firmă de curierat internațional
Poliţiştii vrânceni au descoperit alte 15 kilograme de canabis într-un punct de lucru al unei firme de curierat internaţional, în continuarea anchetei privind traficul internaţional de droguri în care, la începutul săptămânii, aceeaşi cantitate de droguri fusese găsită într-un autoturism, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, transmite Agerpres. …