ECHINOCŢIU DE TOAMNĂ 2020. Ziua şi noapte sunt egale marţi, 22 septembrie. Când se schimbă ORA

Echinocţiul are loc de două ori pe an. Primul este echinocţiu de primăvară şi marchează momentul când Soarele traversează ecuatorul ceresc şi trece din emisfera cerească sudică în emisfera nordică şi echinocţiu de toamnă, atunci când Soarele traversează ecuatorul ceresc şi trece din emisfera nordică în emisfera sudică.
Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor. Excepţie fac regiunile polare, în zona Polului nord incepând lunga noapte polară, iar în Polul sud începe ziua polară, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară.
Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopţilor să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstiţiului de iarnă.
De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582), echinocţiul de toamnă s-a produs în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie.
Schimbarea orei
Un alt eveniment care av avea loc luna viitoare este trecerea la ora standard, denumită şi ora de iarnă.
Anul acesta, trecerea la ora de iarna se face in noaptea de 24 spre 25 octombrie. In ultimul wekend din luna, ora 4:00 va deveni ora 3:00. Medicii sustin ca schimbarea orei poate avea efecte asupra organismul. Copiii si varstnici resimt cel mai puternic aceasta schimbare.
Totuşi anul viitor ar putea marca sfârşitul acestui proces de schimbare a orei de două ori pe an.
Comitetul de Turism şi Transporturi al UE propune să punem capăt schimbării sezoniere a orei. Acest lucru nu ar modifica dreptul ţărilor UE de a decide cu privire la ora lor standard, conform News European Parliament.
Pentru ţările care decid să îţi păstreze definitiv ora de vară, ultima schimbare a ceasului va fi duminică din martie 2021. Statele membre care preferă să îşi păstreze ora standard, cunoscută şi sub numele de „ora de iarnă”, schimbă ceasurile pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.
Pentru a proteja piaţa unică, Comisia va analiza propunerile de fus orar ale statelor. Ţările U.E să stabilească şi să comunice între ele toate modificările pe care le fac. În acest mod, trebuie să se asigure că aplicarea orei de vară în unele ţări şi a orei de iarnă în altele nu perturbă funcţionarea pieţei interne.
Comisia a organizat o consultare publică în vara anului 2018, care a primit 4,6 milioane de răspunsuri, din care 84% erau în favoarea întreruperii modificărilor semestriale ale ceasului, în timp ce 16% doreau să le păstreze.
UE a unificat pentru prima dată aranjamentele referitoare la ora de vară în 1980, pentru a asigura o abordare armonizată a schimbării orei pe piaţa unică, deoarece până atunci, practicile şi programele naţionale de oră de vară erau divergente. Directiva actuală privind orele de vară impune ca ţările UE să treacă la ora de vară în ultima duminică din martie şi să revină la ora standard în ultima duminică din octombrie.
Sursa: Mediafax
- Chimcomplex, o nouă pradă pentru mafia din insolveță. Ștefan Vuza intră pe lista rataților sistemului
Astăzi, dorim să aducem în atenția cititorilor noștri următoarea vedetă a pieței de insolvență (sau mai nou…concordat), mai exact CHIMCOMPLEX SA, care va întregi lungul șir al mult dezbătutelor Interagro, Liberty sau Damen, care au creat imaginea unor ramuri industriale ajunse în ruină sau, diplomatic spus, aflate în fața unor mari provocări: lichidare sau uitare. … - AUR lucrează cot la cot cu reziștii pentru a-l menține pe Bolojan premier
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) pare să fi bătut palma în secret cu formațiunile catalogate drept „rezist” din Parlament. Scopul acestei alianțe nefirești, orchestrată în spatele ușilor închise, este blocarea oricărei alternative guvernamentale și menținerea cu orice preț a lui Ilie Bolojan ca variantă unică și forțată de premier. Această mutare deconspiră un cinism politic … - Ilie Bolojan, calul troian al USR în PNL
Ilie Bolojan a devenit agentul de influență al Uniunii Salvați România (USR) în interiorul PNL. Această trădare se manifestă printr-o subminare constantă a deciziilor partidului, punând interesele unei alte formațiuni politice mai presus de stabilitatea propriului partid. Aducerea Oanei Gheorghiu și a lui Dragoș Pîslaru în funcțiile de vicepreședinte fără să muncească o zi pentru … - Execuție politică la Bruxelles: Rareș Bogdan, debarcat de la șefia delegației române din PPE în favoarea lui Daniel Buda
Vicepreședintele PNL și al Partidului Popular European, Siegfried Mureșan, a anunțat miercuri că eurodeputatul liberal Rareș Bogdan a fost înlocuit de la șefia Delegației României din cadrul Grupului PPE, cel mai mare din legislativul blocului comunitar. „Delegația europarlamentarilor PNL din Grupul PPE a decis să îl înlocuiască, la șefia delegației române, pe Rareș Bogdan cu … - Blocaj de proporții la APIA: Sistemul informatic a cedat, iar mii de fermieri au ratat subvențiile pe 2025 la termenul-limită
Aproximativ 1,4% dintre fermierii care au solicitat subvenții APIA pentru campania 2025 nu au primit integral plățile până la termenul-limită de 30 iunie. Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a explicat că întârzierile sunt cauzate de problemele sistemului informatic al APIA, iar autoritățile lucrează pentru finalizarea plăților restante. Aproximativ 1,4% dintre fermierii care au solicitat …




