Bacău, primul oraș din România în care se vor închide toate școlile

Toate școlile din orașul Bacău se închid și intră în scenariul roșu, cursuri exclusiv oline, începând de luni.
De asemenea, în tot județul va fi obligatorie purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice, iar persoanele suspecte de COVID-19 sunt obligate să se izoleze până vor primi rezultatul testului, potrivit prefectului Sorin Ailenei.
De asemenea, se închid sălile de noroc, restaurantele, cafenelele, cantinele, cu excepția celor din unitățile de cazare, care vor funcționa doar pentru cei cazați acoloÎn tot județul va fi obligatorie purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice, închise și deschise.
Tot pentru tot județul Bacău peroanele cu suspiciune de COVID-19 vor avea obligația să se izoleze până la primirea rezultatului testelor, făcute fie în laboratoare private, fie prin DSP.
„Trebuia să luăm această măsură (închiderea școlilor – n.r.) pentru a preveni măsuri mai dure. Rata de infectare în municipiul bacău a depășit 3 la mia de locuitori. Trebuia să reacționăm și am optat pentru acestă măsură, pentru 14 zile”, a declarat vineri, la Digi 24, prefectul de Bacău, Sorin Ailenei.
Sursa: Ziarul de Iași
- Ion Cristoiu, după ce a auzit discursul lui Ilie Bolojan: Este doar un contabil mărunt și nu un politicianGazetarul Ion Cristoiu a ascultat discursul lui Ilie Bolojan la Consiliul Național al PNL și susține că actualul premier este ”doar un contabil mărut și nu un politician”. Cristoiu trage această concluzie pentru că Ilie Bolojan le-a cerut membrilor PNL să contribuie la bugetul partidului cu o parte din veniturile încasate ca urmare a sprijinului politic. ”Încă o dovadă …
- Regimul Nicușor Dan îl reactivează pe Hrebenciuc. “Guzganul rozaliu”, la Osaka-Japonia, alături de Ponta, alt “trădător de serviciu”!Fostul deputat PSD, Viorel Hrebenciuc, care a făcut închisoare pentru corupție, apare ca membru al unei delegații românești la Osaka. Alături de Hrebenciuc, sunt fostul premier Victor Ponta, fostul ministru liberal Ovidiu Silaghi și președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban. Evenimentul la care au participat a fost organizat de Camera …
- George Simion: Acest guvern nu va avea niciun rezultat pentru că nu a fost votat de români, nu vine în urma susținerii poporului românPreședintele AUR, George Simion, susține că mai multe categorii sociale au fost ‘păcălite’ de un ‘uriaș aparat de propagandă’, iar actualul guvern nu va avea niciun rezultat pentru că ‘nu vine în urma susținerii poporului român’. ‘Nu sunt reprezentativi acești (…) care astăzi își spun miniștri, prim-miniștri sau președinți. Nu sunt președinții noștri, și-au bătut …
- Raed Arafat vorbește despre cel mai negru scenariu: Câți oameni ar muri la un cutremur foarte mare în RomâniaExerciţiul SEISM 2025 a angrenat forţe impresionante din ţară şi din străinătate, în vederea gestionării cât mai bune a unui posibil cutremur major în România. Şeful DSU, Raed Arafat, a explicat pentru News.ro că în câteva săptămâni vor veni concluziile, după evaluarea mai multor experţi internaţionali. Mai trebuie făcuţi paşi importanţi pentru o mai bună armonizare între toate …
- Mafia de partid și de stat! Stoica și ministrul Muncii – afacerile care au pus pe butuci CFRÎntr-o Românie în care politica e dictată de relațiile personale, nu de interesul public, povestea nașului Gruia Stoica, mogulul feroviar, și a finului său Florin Manole, ministrul Muncii, este exemplul clasic al capturării instituțiilor de stat în beneficiul unei rețele private de interese. O relație de familie cu efecte catastrofale asupra CFR Marfă, compania publică …